Acasa Cultura-ReligieCultura Marti e Sfantul Andrei, Cel Dintai Chemat

Marti e Sfantul Andrei, Cel Dintai Chemat

scris de Ziua Veche
0 afisari

Andrei s-a născut în Betsaida, un orăşel de pe malul lacului Ghenizaret, fiu al lui Iona din Galileea şi frate al Apostolului Petru. Înainte de a ajunge apostol al Domnului, a fost ucenic al Sfântului Ioan Botezător.


Dar auzindu-l pe acesta, a doua zi după Botezul Mântuitorului în Iordan, arătând spre Iisus şi zicând “Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii” (Ioan, 1, 29), Andrei îl lasă pe Ioan şi îl urmează pe Hristos. El îl convinge şi pe fratele lui, Petru, cu cuvintele: “Am găsit pe Mesia, care se tâlcuieşte Hristos”. De aceea Sfântului Andrei i se mai spune şi Cel Dintâi Chemat.

Din acea zi, Andrei îl urmează pe Iisus în toate drumurile sale prin Ţara Sfântă, adăpându-se la izvorul nesecat al dumnezeieştilor descoperiri pe care Mântuitorul le aducea în lume. Ele este martorul tuturor minunilor săvârşite de Domnul, se împărtăşeşte din Cuvântul Cel dătător de viaţă şi, mai cu seamă, vede Patimile Domnului, plânge la moartea Lui şi se întăreşte în credinţă la Sfânta Sa Înviere.

După Înălţarea Domnului şi  Pogorârea Sfântului Duh asupra Apostolilor, aceştia trag la sorţi către ce parte a lumii să se îndrepte şi să propovăduiască. Sfântului Andrei îi revine sarcina de a merge în Bitinia, Bizantia, Tracia, şi Macedonia, cu ţinuturile din jurul Mării Negre, până la Dunăre şi Sciţia (Dobrogea de azi), motiv pentru care este numit Apostolul Românilor.

Potrivit tradiţiei, martiriul Sfântului Andrei a avut loc în timpul domniei lui Nero, la 30 noiembrie în anul 60, el fiind sărbătorit în această zi atât în Răsărit, cât şi în Apus. În Legenda Aurea, o lucrare compilată de episcopul Iacob de Voragine al Genovei (sec. XIII) şi citată de Agenţia Basilica, se spune că Sfântul Andrei a fost pironit pe o cruce în formă de X (numită şi saltiră sau crux decussata) din porunca lui Aegeas, guvernatorul oraşului Patras, după ce a refuzat să jertfească zeilor şi după ce i-a explicat acestuia înţelesul Jertfei lui Hristos pe Cruce. În timp ce era răstignit, sfântul a predicat în continuare poporului cuvintele Domnului, iar după două zile s-a coborât o lumină mare din cer, astfel încât nimeni nu a putut să vadă ce se întâmplă cu el timp de jumătate de oră. O dată cu lumina, şi sufletul sfântului s-a suit la cer, iar Maximilla, soţia lui Aegeas, care era deja creştină, a luat trupul apostolului şi l-a îngropat cu cinste. Potrivit legendei, din mormântul Sfântului Andrei izvorau mană şi mir frumos mirositor. Atunci când ieşea mană puţină, pământul rodea puţin, iar când mana venea din belşug, pământul rodea şi el mult.

Capul Sfântului Andrei de la Patras a fost dus şi la noi în ţară în 1996 la Iaşi şi la Galaţi, iar părticele din moaştele sale au fost dăruite de IPS Nicodim, mitropolitul Patrasului, catedralelor din Galaţi şi Constanţa, unde sunt cinstite în mod deosebit de credincioşii ortodocşi români.

Sfântul Apostol Andrei este patron al Scoţiei (steagul scoţian reprezintă crucea Sfântului Andrei), al Spaniei, al Siciliei, al Greciei, al Rusiei şi al ţării noastre. De asemenea, este patronul oraşelor Napoli, Ravenna, Brescia, Amalfi, Mantua, Bordeaux, Bruges, Patras şi Galaţi.

 

 

0 comentariu

vaxtotal 15-06-2010 - 07:45

Le suntem recunoscatori petru ca au venit cu apa colorata imbuteliata si cu hamburgeri, care sunt mult mai buni decat traditionalele noastre mancaruri.
Le multamim pentru filmele cu teroristi si pentru jocurile violente pe care le-au dat gratis pe Internet.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult