Meghan Markle va crea şi va produce pentru platforma Netflix un serial de animaţie care doreşte să stimuleze tinerele fete să se emancipeze. Producția va avea ca surse de inspiraţie personalităţi feminine din istorie, a anunţat miercuri fundaţia pe care ducesa o administrează împreună cu prinţul Harry, informează AFP.
„Asemenea multor fete de vârsta ei, eroina noastră, Pearl, caută să se descopere pe sine încercând în acelaşi timp să facă faţă provocărilor zilnice”, a precizat într-un comunicat ducesa de Sussex, care a născut recent o fetiţă, transmite Agerpres.
Inspirată din mai multe personalităţi istorice feminine, eroina va învăţa treptat să-şi cunoască forţele şi să se emancipeze.
Până în acest moment nu a fost comunicată data la care va fi lansat „Pearl”.
Cineastul David Furnish, soţul lui Elton John, este unul dintre coproducători.
Meghan Markle și Prințul Harry, care s-au mutat în California şi s-au retras din familia regală britanică, administrează în prezent fundaţia Archewell, organizaţie de caritate, dar şi o companie de producţie audiovizuală, care a semnat parteneriate lucrative cu platformele Netflix şi Spotify.