Acasa Cultura-ReligieCultura Membrii CNA, găsiţi incompatibili de ANI

Membrii CNA, găsiţi incompatibili de ANI

scris de C.P.
15 afisari

Doi membri ai Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) au fost găsiţi incompatibili de Agenţia Naţională de Integritate (ANI), a anunţat, miercuri, instituţia, într-un comunicat de presă.

Răsvan Popescu, fost preşedinte al CNA, a încălcat regimul juridic al conflictului de interese de natură  penală, după ce a primit 15.000 de euro de la Media Pro Picturesşi Christian Mititelu, membru al CNA, a fost incompatibil în funcţie, întrucât a ocupat şi funcţii în Asociaţia Alianţa Civică.

ANI a observatMititelu Christian a fost în perioada decembrie 2008-decembrie 2012 în același timp președinte și vicepreședinte al asociației Alianța Civică și membru CNA, încălcând dispozițiile ce spun că un membru CNA nu poate ocupa alte funcții.

În cazul Răsvan Popescu, inspectorii au stabilit că acesta se află în conflict de interese. Din 2007 până în 2012 a participat la ședințe și a luat decizii privind acordarea licenței Mediapro, dar în același timp încasa bani de la Mediapro Pictures. S-a dispus sesizarea Parchetului general. Vor continua cercetările, iar Răsvan Popescu va trebui să vină să dea declarații.

2 comentarii

urbos 07-08-2013 - 16:12

Trebuie sa fie aia mai nebasisti…
In rest, CNA trebuie desfiintat.

georg 08-08-2013 - 12:02

LA PUSCARIE,LA PUSCARIE….LA PUSCARIE

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult