Acasa Cultura-ReligieCultura Noaptea Europeană a Muzeelor a fost un succes

Noaptea Europeană a Muzeelor a fost un succes

scris de M.A.
6 afisari

„Noaptea Muzeelor”, eveniment aflat deja la a şaptea ediţie, a fost sărbătorit sâmbătă, de peste 70 de muzee din România, având o amploare deosebită şi un mare succes la public, afirmă Reţeaua Naţională a Muzeelor din România (RNMR).

Noaptea europeana a muzeelor

În Bucureşti, „Noaptea Muzeelor” a avut o amploare deosebită: vremea a fost frumoasă, vizitatorii au circulat în tot oraşul, centrul având o atmosferă specială, de sărbătoare, publicul alegând să-şi petreacă noaptea de 14 spre 15 mai parcurgând atât muzee care şi-au facut o tradiţie din sărbătorirea acestui eveniment, cât şi muzee sau organizaţii culturale care s-au alăturat în 2010 sau chiar în acest an (cum ar fi Muzeul Bellu, care a participat pentru prima dată), afirmă sursa citată de Agerpres. Potrivit RNMR, Muzeul Aviaţiei a atras 6.000 de vizitatori, Muzeul de Artă „Vasile Grigore – pictor şi colecţionar” a fost vizitat de 359 vizitatori (dintre care 60% tineri până în 25 ani), Muzeul Bellu a prilejuit o experienţă interesantă pentru un număr de vizitatori care depăşeşte 10.000.

La Muzeul Naţional de Artă al României au fost 15.000 vizitatori (11.000 în galeriile permanente şi aproximativ 4.000 la concertele din curtea muzeului; dintre aceştia, cca 70% au fost tineri sub 35 de ani).

La Muzeul Naţional de Istorie a României au intrat 20.000 de persoane, la Anaid Art Gallery – 280, la Centrul Cultural Art Society – 1.700. şi Fundaţia Löwendal a înregistrat 888 vizitatori, dintre care 550 de tineri până în 30 de ani.

La Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” şi la Arhivele Naţionale ale României au fost câte 2.000 de vizitatori.

Nu în ultimul rând, Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” şi Muzeul Naţional al Ţăranului Român au invitat publicul să viziteze un „Muzeu Labirint” cu tema „Rânduiala Vieţii”, în Piaţa George Enescu (lângă Ateneul Român), unde au participat 16.208 persoane.

La Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, care a sărbătorit „Dimineaţa Muzeului”, au fost 4.600 vizitatori în intervalul 9.00-14.00.

RNMR informează că, în ţară, muzee din Aiud, Alba Iulia, Alexandria, Arad, Bacău, Baia Mare, Botoşani, Bran, Braşov, Brăila, Bucureşti, Buzău, Caransebeş, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Dej, Deva, Galaţi, Giurgiu, Goleşti, Gorj, Iaşi, Mureş, Oradea, Ploieşti, Sf. Gheorghe, Sibiu, Sighişoara, Sinaia, Tecuci, Tulcea sau Târgovişte şi-au deschis porţile publicului.

Şi aici, concerte, proiecţii de filme şi animaţii, personaje care prind viaţă, ateliere pentru copii, prezentări, spectacole sau observaţii astronomice au completat într-un mod inedit programul acestei nopţi speciale, transformând vizitarea expoziţiilor organizate de muzee în experienţe de neuitat.

Până în acest moment, RNMR a primit informaţii referitoare la numărul de vizitatori de la Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia, care a avut 5.000 vizitatori, de la Complexul Muzeal Arad, cu 1.300 de vizitatori (dintre care 80% tineri sub 30 de ani), de la Muzeul Brăilei, cu 3.500 vizitatori (dintre care 50% tineri), de la Complexul Naţional Muzeal Curtea Domnească Târgovişte, unde au fost 3.613 vizitatori, de la Complexul Muzeal National MOLDOVA Iaşi, cu un număr total de 16.057 vizitatori şi de la Muzeul de Artă Cluj-Napoca, frecventat de 7.000 vizitatori, dintre care aproximativ 80% tineri.

De asemenea, la Complexul Naţional Muzeal ASTRA (Sibiu), au fost peste 20.000 de vizitatori – cea mai mare parte dintre aceştia fiind prezenţi la programul din Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA (în aer liber).

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult