Romanticul Chopin este cel mai strălucit reprezentant al şcolii naţionale poloneze. Idealul romantic de contopire a muzicii şi poeziei într-o artă unică regăseşte, în opera lui Frederic Chopin, împlinire. Originalitatea lui se manifestă sub toate aspectele, începând cu aceea a folosirii excesive a pianului pentru exprimarea sentimentelor şi sfârşind cu inovaţii de ordin tehnic, în forma muzicală şi în armonie, se subliniază în volumul „Romantismul în muzică”, de Ada Brumaru (Ed. Muzicală, 1962).
Valoarea universală a muzicii sale este determinată de crearea unei muzici naţionale originale, în care înţelegerea folclorului şi a rolului său sunt elemente dominante.
Pianistul şi compozitorul, Frederic Chopin, s-a născut la 1 martie 1810, la Zelazowa-Wola, lângă Varşovia, ca fiu al profesorului francez Nicolas Chopin, stabilit la Varşovia, şi al Justynei Krzyzanowska. Toată familia avea înclinaţii artistice şi, chiar şi în copilărie, Chopin îşi asculta foarte concentrat mama sau sora cea mai mare cântând la pian. La vârsta de şase ani, încerca deja să reproducă ceea ce a auzit sau să inventeze melodii noi. În anul următor a început lecţiile de pian cu Wojciech Zywny, în vârstă de 61 de ani, un muzician complet cu un simţ perspicace al valorilor, potrivit www.britannica.com.
A fost invitat la o vârstă fragedă să cânte la seri private. Copil inteligent, cu un dezvoltat simţ al umorului, Chopin compune la şapte ani o „Poloneză” şi un „Marş militar”. Prima lui audiţie publică, care are loc la vârsta de opt ani (cu un concert de Gyrowetz), îl face să fie apreciat ca interpret, fiind catalogat drept „geniu muzical”.
Studiază armonia, contrapunctul şi compoziţia cu J. Elsner, directorul Conservatorului din Varşovia. În ce priveşte pianul, nu mai are practic nimic de învăţat, tot – sau aproape tot ce ştie – datorându-se studiului personal. Din această perioadă datează: „Variaţiunile pe o arie germană” (1824), „Rondo” op.I (1826), „Variaţiunile pentru flaut şi pian pe o temă de Rossini” (1826).
În 1827, apar „Variaţiunile” op. 2 pe o temă din ”Don Juan”, care, publicate la Viena trei ani mai târziu, i-au inspirat lui Schumann faimosul articol „Jos pălăria, domnilor, un geniu!”.
Primul său mare concert public a avut loc la Varşovia, la Teatrul Naţional, pe 17 martie 1830. Al doilea concert marchează triumful „Concertului în fa minor” şi al „Rondoului Krakowiak”. Ultimul concert în Polonia are loc la 11 octombrie 1830, cu prima audiţie a „Concertului în mi minor”. În acelaşi an, Chopin părăseşte Polonia pentru „o călătorie de studii” (Dresda, Praga, Viena, München, Stuttgart).
Ajuns la Paris, decide, în 1831, să se stabilească aici definitiv. Primul concert parizian îl susţine în 1832. Înalta societate pariziană este dispusă să-i plătească regeşte lecţiile, iar Chopin se mulţumeşte cu acest gen de viaţă care-i asigură venituri confortabile. Ca urmare, în întreaga sa carieră el nu susţine decât aproximativ 30 de concerte.
Chopin termină şi publică, între 1832-1834, cele douăsprezece „Studii” op. 10, dedicate lui Liszt, şase „Nocturne” op. 9 şi op. 15, „Variaţiunile” pe o temă de Ludovic Halevy, „Je vends des scapulaires” op. 12, „Marea fantezie pe arii poloneze” op. 13, „Rondo Krakoviak” op. 14, „Rondo în mi benol major” op. 16, „Patru mazurci” op.17, „Marele vals în si bemol major” op. 18 şi „Bolero în do major” op. 19, compus la Varşovia pe o propunere ritmică din „Muta din Portici” de Auber şi publicat de această dată sub titlul „Amintiri din Andaluzia”, notează volumul dedicat artistului „Chopin poetul pianului”, de Theodor Balan, Ed. Tineretului, 1968.
Prin compozitorul Franz Liszt, face cunoştinţă cu scriitoarea franceză George Sand în 1836. Prima întâlnire între Chopin şi George Sand s-a soldat cu impresii mai degrabă negative. În vara lui 1839, cei doi încep o legătură care va dura nouă ani, potrivit volumului „Historie ilustree de la musique”, de Rene Dumesnil, Paris, 1948.
În 1842, compune „Balada a IV-a” iar, în anul următor, apar două mazurci, op. 56 şi două nocturne op.55, editate în 1844. În 1846, revine la muzica pentru cameră cu „Sonata pentru violoncel şi pian” op. 65 şi compune, de asemenea, nocturnele din opus 62.
La Nohant, lângă Châteauroux, Chopin îi întâlneşte adesea pe compozitorul Franz Liszt, pictorul Eugene Delacroix, scriitorul Honoré de Balzac, fizicianul Jean Arago, istoricul Edgar Quinet. Aici, compune o mare parte din lucrările sale. După instalarea la Paris, călătoreşte puţin, făcând scurte şederi în Germania (unde-i întâlneşte pe Mendelssohn şi pe Schumann) şi un sejur la Londra.
În 1848, susţine ultimul său concert de la Paris şi, în acelaşi an, o elevă a sa, Jane Stirling, care doreşte să-i devină soţie, îi organizează lui Chopin un turneu de concerte în Anglia (Londra, Manchester, Glasgow, Edinbourgh), potrivit sursei „Romantismul în muzică”, de Ada Brumaru (Ed. Muzicală, 1962).
În 1849, epuizat de o mai veche boală de plămâni, Frederic Chopin moare în noaptea de 16/17 octombrie. Funeraliile s-au ţinut pe 30 octombrie, deoarece, între timp, potrivit dorinţei sale, a fost organizată audierea „Requiem”- ului compozitorului Wolfgang Amadeus Mozart. A fost înmormântat la cimitirul Pere-Lachaise din Paris, iar inima sa a fost dusă în Biserica Sfânta-Cruce din Varşovia.
