Acasa Cultura-ReligieCultura Oamenii zilei 13 aprilie – Tonitza, La Fontaine, Jefferson

Oamenii zilei 13 aprilie – Tonitza, La Fontaine, Jefferson

scris de Ziua Veche
68 afisari

Nicolae Tonitza (13 aprilie 1886, Barlad – 26 februarie 1940, Bucuresti) a fost un pictor si grafician roman, interpret al „tristetelor luxuriant colorate” si al unor sincere simtaminte de revolta mocnita si indelung resemnata.


 

S-a nascut la 13 aprilie 1886 la Barlad, primul dintre cinci copii ai Anastasiei si ai lui Neculai Tonita. Frecventeaza scoala primara de baieti nr.2 si urmeaza Gimnaziul real „Manolache K. Epureanu” din Barlad. In 1902 paraseste Barladul pentru a se inscrie la scoala nationala de Belle-Arte din Iasi, avandu-i printre profesori pe Gheorghe Popovici si Emanoil Bardasare (dar nu va putea sa isi ia diploma de absolvire deoarece participa in ultimul an la o greva a studentilor). E coleg cu Stefan Dimitrescu, cu care va ramane prieten pana la moartea celui din urma.

In 1903 cunoaste Italia, in cadrul unei excursii a studentilor de la Arheologie din Bucuresti, condusa de profesorul Grigore Tocilescu. Vacanta urmatoare ramane in tara, unde, impreuna cu alti colegi, zugraveste biserica din satul Grozesti.

In 1908 pleaca in Germania, la Munchen, unde este admis la Konigliche Bayerische Akademie der Bildenden Kunste (Academia Regala Bavareza de Arte Frumoase) in clasa profesorului Hugo von Habermann. Expune la Kunstverein, trimite caricaturi la revista Furnica si articolul „Importanta criticii de arta” la revista Arta romana din Iasi, care reprezinta debutul sau in publicistica. Paraseste Germania, fara sa-si fi terminat studiile, si calatoreste in vara anului 1909 in Italia si in toamna in Franta, unde ramane pentru doi ani la Paris.

La Paris frecventeaza atelierul lui Pierre Laprade si face studii dupa pictori celebri. Influenta preocuparilor din epoca nu intarzie sa-si puna amprenta in opera tanarului artist, pe care calitatile de colorist si prospetimea senzatiilor il fac sa gaseasca repede drumul spre originalitate. Problemele impresionismului, cuceririle postimpresionistilor si, nu mai putin, modul decorativ de a gandi, compozitia si fastul stilului belle epoque ii vor determina hotarator optiunile estetice. Picteaza peisaje, portrete si compozitii, pe care le expune in atelierul sau din Montparnasse. Echilibrul, hedonismul – acea bucurie neretinuta in fata fermecatoarelor aparente ale realitatii – senzualitatea temperata, se traduc deja in aceste opere de inceput, pline de stralucirea luminii, exaltarea tonurilor si sudura perfecta dintre forma si culoare.

In 1911 se reintoarce in tara, mai intai la Barlad si mai tarziu la Iasi (unde preda un timp ca suplinitor la desen la Liceul militar). Participa la expozitia „Tinerimii artistice”. In 1912 termina cursurile scolii nationale de Belle-Arte si obtine prin concurs certificatul de „pictor bisericesc”. Va zugravi bisericile din Scorteni, Siliste, Poeni, Valeni si altele. Se casatoreste in 1913 cu Ecaterina Climescu si va avea doi copii, Catrina si Petru. Din cauze economice renunta la pictura cativa ani si lucreaza ca redactor la ziarul Iasul. In 1916 expune la Bucuresti 94 de picturi si desene, impreuna cu Stefan Dimitrescu. Mobilizat si trimis pe front, cade prizonier in luptele de la Turtucaia, de unde va fi trimis in lagarul de prizonieri din Kirjali, Bulgaria. Dupa razboi se stabileste la Bucuresti, unde – alaturi de participarile la expozitii si ilustrari de carti – colaboreaza la publicatii de orientare socialista cu desene si cronici artistice. In perioada 1921-1924 locuieste la Valenii de Munte. In 1924 expune la Bienala din Venetia, iar un an mai tarziu se retrage din asociatia „Arta Romana” si – impreuna cu Francisc Sirato, Oscar Han si Stefan Dimitrescu – intemeiaza „Grupul celor patru”.

In anii urmatori, pana in 1934, au loc repetate expozitii ale „Grupului celor patru”. Tonitza, intre timp considerat „cel mai de seama” pictor roman in viata, expune si in strainatate: Barcelona (1929), Amsterdam (1930), Bruxelles (1935). In 1933 ocupa catedra de pictura la Academia de Belle-Arte din Iasi, ramasa vacanta in urma decesului lui Stefan Dimitrescu, iar in 1937 devine rector al Academiei. In anii 1933 si 1934 picteaza impreuna cu Francisc Sirato in Dobrogea, realizand o serie de tablouri si desene cu peisaje din Balcic. In 1939 se imbolnaveste grav si la 26 februarie 1940 se stinge din viata. In semn de omagiu ii sunt expuse lucrari la „Salonul Oficial” si la expozitia din cadrul „Lunii Bucurestilor”.

 

Cel mai cunoscut fabulist francez al secolului al XVII-lea, Jean de La Fontaine (8 iulie 1621, Chateau-Thierry – 13 aprilie 1965, Paris), fiu al lui Charles de La Fontaine, a fost un elev mediocru, lipsit de orice interes pentru invatatura. Isi incepe studiile primare la scoala din Reims si le continua la Paris, unde va urma cursuri de dreptul, obtinand titlul de avocat.

 

In aceasta perioada cunoaste oameni apreciati la acea vreme, precum doamna de Sevigne, Scarron, Perrault, cei doi Corneille dar si pe Moliere. In anul 1657 scrie primul sau poem „Adonis” pentru care primeste 1000 de livre. Urmeaza „Visul de la Vaux” (1658) si o elegie in care deplange nimfele din Vaux – „Elegia nimfelor din Vaux” (1661). In anul 1664 publica o serie de nuvele in versuri imitate dupa Boccaccio si Ariosto, „Nouvelles en vers tiree de Boccacce et de l’Arioste”. Incurajat de primele succese editeaza, un an mai tarziu, primul volum de povestiri, „Nuvele si povestiri „, care este urmat, in 1668, de un al doilea „Povestiri noi „. Sub titlul „Fabule alese” apare, in 1668, la 31 martie, editia originala a primelor sase carti de fabule. Acestea erau insotite de o prefata si erau dedicate fiului regelui, Delfinul. La Fontaine era convins ca fabula este cel mai pedagogic si cel mai direct mijloc de a transmite unui copil invataturi si cunostinte de care acesta are nevoie in viata. Dar, atunci cand a scris fabulele nu s-a gandit numai la copii, ci si la oamenii cei mai mari din ierarhia sociala care aveau cate ceva de invatat din istorioarele sale. Volumul de „Fabule” il plaseaza pe scriitor, pe atunci in varsta de 47 de ani, in randurile marilor creatori ai epocii. Desi, se vroia numai fabulist, tot in aceasta perioada va scrie „Dragostea lui Psyche si a lui Cupidon” (1669), al treilea si al patrulea volum de povestiri (1671 si 1674) si o noua culegere de fabule (1678) pe care le va dedica doamnei de Montespan. In aceeasi perioada o intalneste pe doamna de La Sabliere, o femeie bogata si culta, care primea in saloanele ei oameni de litere si savanti. A stat sub ocrotirea ei timp de douazeci de ani. Povestitor, poet, fabulist, autor de comedii precum „Eunucul” (1654), „Florentinul” (1685), „Cupa fermecata” (1688) si de scrisori pline de farmec, La Fontaine va fi indragit de posteritate in special pentru „Fabulele” sale, a caror perfectiune nu a mai atins-o nimeni. La Fontaine n-a pretins niciodata ca genul pe care-l abordase era ceva nou, dar a imbogatit aceasta scriere, al carui model era sec si laconic. Marea arta a lui o gasim in individualizarea personajelor, animale care capata caractere omenesti si vorbesc in spiritul psihologiei proprii, iar forta concluziilor sale este data de participarea sa ca povestitor. Folosirea unor cuvinte pe intelesul tuturor l-a facut apreciat si gustat de toate straturile sociale. Popularitatea operelor lui La Fontaine a rivalizat la acea vreme cu cea a cartilor bisericesti, fapt ce l-a facut pe criticul francez al secolului al XIX-lea, Desire Nisard sa afirme: „daca cineva n-are decat doua carti in casa, una dintre ele trebuie sa fie sigur a lui La Fontaine”.

 

Thomas Jefferson (13 aprilie 1743 – 4 iulie 1826) a fost al doilea vicepresedinte si al treilea presedinte al Statelor Unite ale Americii (1801 – 1809), autor al Declaratiei de Independenta (1776), si unul dintre cei mai influenti dintre „parintii fondatori” ai Statelor Unite. Evenimentele majore din timpul cat a fost presedinte includ Louisiana Purchase (1803), Actul Embargoului din 1807 si expeditia Lewis si Clark (1804 – 1806).

 

Thomas Jefferson a fost un filozof al politicii, care a promovat liberalismul clasic, republicanismul si separarea bisericii de stat. Jefferson a fost autorul lucrarii Statutul Virginiei pentru libertatea religioasa (1779, 1786), care a fost baza scrierii Primului Amendament al Constitutiei Statelor Unite si totodata parte a seriei primelor zece amendamente ale Constitiei Statelor Unite (The Bill of Rights, 1791).

Numele lui Jefferson a devenim omonimul conceptului de democratie jeffersoniana, iar Thomas Jefferson insusi a fost atat fondatorul, cat si liderul Partidului Democrat-Republican care a dominat scena politica americana pentru circa un sfert de secol, fiind precursorul Partidului Democrat de astazi din Statele Unite. Jefferson a fost de asemenea al doilea guvernator al Virginiei (1779 – 1781), primul secretar de stat (1789 – 1795), si al doilea vicepresedinte al Statelor Unite (1797 – 1801).

Ca o completare armonioasa a carierei sale politice, Jefferson a fost agricultor, horticultor, arhitect, etimolog, paleontolog, criptoanalist, autor de studii, scriitor, statistician, avocat, inventator, violonist si fondator al Universitatii din Virginia. Thomas Jefferson este considerat ca fiind printre cei mai remarcabili ocupanti ai fotoliului de presedinte al Statelor Unite ale Americii.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult