Acasa Cultura-ReligieCultura Oamenii zilei 14 aprilie – Handel, Simone de Beauvoir, Hatieganu

Oamenii zilei 14 aprilie – Handel, Simone de Beauvoir, Hatieganu

scris de Ziua Veche
29 afisari

Georg Friedrich Handel, scris si Haendel (23 februarie 1685, Halle/Saale – 14 aprilie 1759, Londra) a fost un compozitor german. A trait cea mai mare parte a vietii in Anglia. Impreuna cu contemporanul sau Johann Sebastian Bach, este unul din cei mai importanti reprezentanti in muzica ai stilului baroc din perioada tarzie.


 

Handel s-a nascut in orasul Halle/Saxonia (Germania), unde a luat si primele lectii de muzica de la Friedrich Wilhelm Zachow. In varsta de 17 ani, in 1702, este deja organist in Halle, un an mai tarziu este angajat ca violonist si „Maestro al Cembalo” in orchestra Operei din Hamburg condusa de Reinhard Keiser. Aici realizeaza in 1705 prima sa opera, „Almira” pe un libret de Feustking, cu care atrage atentia publicului. In primavara anului 1707 pleaca in Italia si ramane timp de doi ani in Florenta si Roma, studiind cu compozitorii italieni Arcangelo Corelli, Alessandro si Domenico Scarlati si cu Agostino Steffani. In Italia compune opere, oratorii si un mare numar de cantate religioase, insusindu-si stilul si mijloacele muzicii italiene. In 1709 are loc cu mult succes premiera operei sale „Agrippina” (pe un text de Vincenzo Grimani) la Venetia. Alternanta parodiei ironice cu stari de emotie profunda, trecerile de la comic la intrigi rafinate, oferite de libretul avut la dispozitie, sunt transpuse cu deosebita maestrie in spiritul operei venetiene.

In primavara anului 1710, Haendel revine in Germania pentru a prelua postul de Kapellmeister la curtea printului de Hanovra, dar deja catre sfarsitul anului pleaca la Londra, unde obtine succes cu opera feerica „Rinaldo” la Haymarket Theatre. Ramane definitiv in Anglia in calitate de compozitor si muzician al curtii regale. Din anul 1713 primeste o pensie anuala din partea casei regale britanice, iar in 1727 Haendel devine cetatean britanic. Este propriul sau impresar la concurenta cu alti compozitori de opera din Anglia, ca Giovanni Bononcini si Nicola Porpora. Pe langa activitatea sa operistica, compune sub patronajul ducelui de Chandos oratoriul „Esther” si unsprezece motete pentru solisti, cor si orchestra (1717-1720). In 1719 primeste insarcinarea sa puna bazele unui teatru de opera la Londra, „The Royal Academy of Music”, pentru care compune nu mai putin de 14 opere. Aici inregistreaza si marile sale succese cu operele „Radamisto” (1720), „Giulio Cesare in Egitto” (1724), „Tamerlano” (1724) si „Rodelinda” (1725), care il fac celebru in toata Europa.

Intre timp, interesul publicului londonez pentru opera in stil italian incepe sa scada, opera regala inregistreaza pierderi financiare si este nevoita sa-si inchida portile. Haendel incearca sa-si reprezinte noile compozitii, „Ezio” – 1732, „Ariodante” – 1735 si „Alcina” – 1735, intr-un teatru mai mic, dar se imbolnaveste si proiectul esueaza.

Haendel se orienteaza spre compozitia de oratorii pe teme laice si spre muzica instrumentala, in traditia muzicii engleze a lui Henry Purcell. Astfel da la iveala oratoriile „Athalia” (1733) si „Saul” (1739) si compune concerte pentru orga si orchestra (1736), precum si cele 12 Concerti grossi opus 6 (1739). In 1742 realizeaza celebrul oratoriu „Messiah”, executat in premiera la Dublin, ramas exemplar in acest gen pana astazi (Halleluja din acest oratoriu este una din cele mai cunoscute si mai des executate bucati muzicale). Alte oratorii din aceasta perioada sunt: „Israel in Egipt” (1739), „Samson” (1743), „Iuda Maccabeul” (1747) si „Solomon” (1749). Cu ocazia incheierii tratatului de pace din Aachen in 1748, Haendel compune bucata „Foc de artificii” care, impreuna cu „Muzica apelor” compusa mai inainte (1717) cu ocazia urcarii pe tron a regelui George I, a capatat o mare popularitate. In timp ce lucra la compozitia oratoriului „Jephta” (1751), Haendel isi pierde vederea. Moare la Londra pe 14 aprilie 1759, fiind inmormantat cu deosebite onoruri in „Coltul Poetilor” din Westminster Abbey.

 

Simone de Beauvoir (9 ianuarie 1908 – 14 aprilie 1986) a fost o eseista, scriitoare (Premiul Goncourt, 1954) si, in acelasi timp, o figura de marca a existentialismului si a feminismului in Franta, militanta a miscarii intelectuale contestatare de dupa razboi.

 

Nascuta intr-o familie burgheza si catolica, adopta ateismul inca din adolescenta, hotarandu-se sa-si dedice viata scrisului si studiului. Il intalneste pe Jean-Paul Sartre, cu care va lega pe parcursul intregii vieti o relatie de iubire si prietenie devenita legendara. Incepe ceea ce va numi faza „morala” a vietii sale, obiectivata mai intai prin eseul Pyrrhus et Cineas (1944), romanul L’Invitee si, in sfarsit, publicarea lucrarii filozofice Pour une morale de l’ambiguïte, in 1947. Alaturi de Jean-Paul Sartre, va construi proiectul existentialist, deopotriva etic, filozofic si literar, al intelectualului angajat. Militeaza public alaturi de acesta, criticand pozitia Frantei in conflictul din Algeria si manifestandu-se in general impotriva colonialismului anacronic si a oricarei opresiuni colective sau individuale.

In 1949 apare faimoasa sa lucrare Le Deuxieme sexe (Al doilea sex), in care e descrisa cu splendida acribie argumentativa o istorie a opresiunii feminine de-a lungul secolelor si o tipologie a caracterelor deformate astfel de o traditie milenara. Tratatul, considerat o biblie a feminismului, porneste de la principiile existentiale asupra contingentei si libertatii expuse in cartea lui Sartre, Fiinta si neantul.

Respingand mitul pios si rizibil al „eternului feminin”, ideea unei „naturi” feminine ca esenta imuabila si eterna, statueaza celebrele cuvinte: „Femeie nu te nasti, ci devii”. In anii urmatori, dupa premiul Goncourt acordat pentru romanul Les Mandarins, interesul sau se va indrepta spre scrierile autobiografice, in care va descrie cu precadere anii petrecuti langa Sartre in diversele angajari si evenimente ale epocii. Participa alaturi de el la multiple actiuni publice si la redactarea revistei Les Temps modernes, ingrijindu-se in acelasi timp si de buna editare a manuscriselor sartriene. In La Ceremonie des adieux va inregistra aceste ultime cuvinte ale lui Sartre: „Moartea nu ne va reuni. Asa stau lucrurile. Cu toate astea, e splendid in sine ca am reusit sa ne traim vietile in armonie pentru atata vreme”. Moare la sase ani dupa Sartre, iar trupul ei este ingropat in cimitirul Montparnasse, alaturi al lui.

 

Iuliu Hatieganu (14 aprilie 1885, Darja, Cluj – 4 septembrie 1959, Cluj) a fost un medic internist roman recunoscut in mod special pentru cercetarile facute in domeniul tuberculozei.

 

A format la Cluj o valoroasa scoala de medicina interna. Astazi Universitatea de Medicina si Farmacie din Cluj ii poarta numele. A fost membru al Academiei Romane si fratele politicianului Emil Hatieganu.

Iuliu Hatieganu s-a nascut in familia unui preot greco-catolic de pe Valea Somesului, avand alti 4 frati (Emil Hatieganu, Eugen Hatieganu, Simion Hatieganu, Ioan Hatieganu). A absolvit gimnaziul superior greco-catolic din Blaj, unde a fost coleg de clasa cu viitorul cardinal Iuliu Hossu, ambii fiind cunoscuti ca elevi exceptionali la invatatura. A urmat Facultatea de medicina a Universitatii din Cluj. In 1910 isi incheie studiile, cu un stralucit doctorat. Hatieganu a dat adovada unui medic extraordinar inca de la inceput, fiind considerat unul dintre cei mai buni medicinisti, un „primus inter pares”, stimat de toti colegii sai si sustinut de marele sau maestru, profesorul Zsigmond Puryesz.

S-a facut cunoscut inca din 1914 in literatura de specialitate printr-un studiu asupra galactozuriei alimentare, publicat in „Jurnalul Medical” din Budapesta. A fost unul din delegatii tineretului universitar la Adunarea Nationala de la Alba Iulia si a sustinut in fata Consiliul Dirigent al Transilvaniei infiintarea Universitatii din Cluj. Ulterior va prezida si primul Congres al Medicilor, unde prietenul sau, medicul militar Iuliu Moldovan, numit de Consiliul Dirigent in functia de secretar cu problemele sanatatii publice, va prezenta un raport asupra starii sanatatii populatiei din Transilvania, subliniind necesitatea reluarii activitatii la Facultatea de Medicina din Cluj.

La 34 de ani a tinut prima prelegere universitara in limba romana din Ardeal, “Problema icterului cataral“ prin care a pus bazele invatamantului superior medical clujean. In perioada interbelica medicina clujeana a avut cea mai frumoasa si plina de rezultate perioada.

Alaturi de Ioan Goia, Iuliu Hatieganu a adunat la catedre specialisti exceptionali ca Victor Papilian, Titu Vasiliu, Iacob Iacobovici, Constantin Ureche, Victor Babes, Constantin Levaditi sau Emil Racovita. In urma Dictatului de la Viena, clinicile clujene s-au mutat la Sibiu.

Profesorul Hatieganu, al carui nume il poarta astazi Universitatea de Medicina si Farmacie, a fost un exemplu rar. Marele merit al lui Hatieganu, insa, este acela ca a reusit sa formeze un corp didactic exceptional care a dus mai departe pana astazi valoarea medicinii romanesti. Personalitate puternica, a coagulat repede o echipa, care s-a trasformat intr-un colectiv profesional de elita, atat la catedre cat si in clinici. Din fonduri proprii, colecta publica si bani de la ASTRA, Hatieganu a infiintat intre 1930-1932 la Cluj-Napoca un parc destinat miscarii sportive a tinerilor. Parcul sportiv Iuliu Hatieganu, aflat pe malul Somesului si cu o suprafata de 25 ha, profesorul l-a dedicat unicului sau copil, mort la numai 8 ani si este si astazi, dupa 80 de ani, unul din cele mai frumoase spatii recreative din Cluj.

In perioada 1940-1945 s-a implicat de multe ori in salvarea vietii unor evrei sau romani , alaturi de alti romani, ca Raoul sorban sau Theodor Criveanu. Odata cu instaurarea comunismului, noua situatie politica l-a afectat atat pe Hatieganu cat si colaboratorii sai, multi fiind concediati sub pretextul unor asa-zise judecati „populare”.

Sursa: Wikipedia

0 comentariu

Marian 04-06-2010 - 05:36

La ce ii tineti prin facultati, daca nu le creati locuri de munca conform pregatirii ?

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult