Acasa Cultura-ReligieCultura Oamenii zilei 15 aprilie – Leonardo da Vinci, Lincoln, Euler

Oamenii zilei 15 aprilie – Leonardo da Vinci, Lincoln, Euler

scris de Ziua Veche
48 afisari

Leonardo da Vinci (15 aprilie 1452, Anchiano/Vinci, Italia – 2 mai 1519, Cloux/Amboise, Franta) a fost un pictor, sculptor, arhitect si om de stiinta italian.

Om de spirit universal, in acelasi timp artist, om de stiinta, inventator si filozof, Leonardo incarneaza spiritul universalist al Renasterii si ramane unul dintre oamenii cei mai importanti din acea epoca. Aportul sau deschizator de drumuri in artele plastice si forta lui de anticipare, neegalata vreodata in intreaga desfasurare istorica a stiintei, judecata de valoare – sunt caracteristice uriasei sale personalitati, de care a fost permanent constient. Leonardo a scris in insemnarile sale, cu un an inaintea mortii: „Io continuero” („Voi dainui”).

Leonardo da Vinci s-a nascut la 15 aprilie 1452, nu departe de Florenta, in mica localitate Anchiano, fiind copilul nelegitim al tarancei Catarina si al lui Pietro, fiul notarului din oraselul Vinci. Cele mai frumoase clipe ale copilariei si ale adolescentei, Leonardo si le-a petrecut pe colinele din Vinci, in mijlocul naturii. A fost considerat si este cel mai destept om al tuturor timpurilor. Nu au ramas multe informatii despre copilaria lui Leonardo, dar exista un indiciu referitor la cum a inceput sa picteze. Intr-o zi un satean a dorit ca tatal sau, Pietro, sa-i decoreze un scut pentru a-l vinde la Florenta. Acesta i-a dat fiului sau sa il decoreze, iar Leonardo a pictat un dragon puternic, ce parea a iesi din desen. Tatal sau a amutit in fata picturii baiatului si i-a dat sateanului alt scut, iar lucrarea fiului sau i-a aratat-o lui Andrea del Verrocchio, proprietarul unui atelier renumit. Cand a vazut lucrarea a dorit sa-l cunoasca imediat pe Leonardo. Astfel a debutat la 14 ani celebrul pictor.

Tabloul „Bunavestire” (L’Annunciazione) (1473-1475) – in prezent in Galleria degli Uffizi din Florenta – este o alta lucrare de inceput a lui Leonardo, iar anul 1478 este acela al realizarii a doua Madonne, dintre care una se crede ca ar fi „Madonna Benois”, aflata in muzeul Ermitage din St. Petersburg. In martie 1481, calugarii manastirii San Donato din Scoperto i-au comandat o compozitie avand ca tema „Inchinarea magilor” (Adorazione dei Magi), lucrare care nu a fost terminata, din ea nu a ramas decat schita, care prezinta interes pentru felul gruparii personajelor si pentru caracterul original al tehnicii legate in istoria picturii de numele lui Leonardo: sfumato si jocul „clarobscurului”. Radacina acestei tehnici rezida in conceptia artistului ca „orice corp situat in aria luminoasa umple cu imaginile sale partile infinite ale aerului din jurul sau, caci niciun corp nu este terminat in sine (non è in sé terminato)”.

In anul 1476 a fost denuntat anonim (impreuna cu alti trei) de relatii sodomice cu un baiat de saptesprezece ani, Jacopo Saltarelli, un prostituat cunoscut. In pofida acuzatiilor, a fost achitat din lipsa de martori. Dar Leonardo si ceilalti trei acuzati au ramas supravegheati de „Ofiterii Noptii” din Florenta, un fel de politie a moravurilor din timpul Renasterii. Nu exista nici o dovada sa fi avut relatii intime sau stranse prietenii cu femei. Toata viata el s-a inconjurat cu baieti frumosi, fapt reflectat si in arta sa. Criticii de arta contemporani cat si cei moderni au presupus ca era homosexual.

Una din relatiile sale de mai lunga durata a fost cu Gian Giacomo Caprotti da Oreno (poreclit Salai, Dracusor). Gian a fost angajat de Leonardo in 1488 pe la varsta de zece ani, devenind atat servitor, cat si asistent. Cealalta mare prietenie a lui a fost cea cu contele Francesco Melzi, baiat de cincisprezece ani la intalnirea lor in 1506, fiul unui aristocrat lombard care il gazduia pe Leonardo in acele timpuri. Contele Melzi, insusi, intr-o scrisoare, a descris sentimentele lui Leonardo catre el precum un „sviscerato et ardentissimo amore”. Melzi a devenit cel mai apropiat elev si asistent, cat si mostenitorul sau, traind impreuna cu Leonardo pana la moartea artistului.

In 1482, Leonardo intra in slujba ducelui Lodovico Sforza, supranumit „Il Moro” (Maurul), din Milano. Motivul hotarator il constituia atractia deosebita pe care o prezentau pentru el marile lucrari de irigatie aflate in perspectiva. Asa se face ca in scrisoarea adresata lui Lodovico Sforza, in care isi oferea serviciile, Leonardo sublinia, in primul rand, aptitudinile sale tehnice si de-abia la urma mentiona ceva despre talentul sau artistic. La Milano s-a instalat in aceeasi locuinta cu pictorul Ambrogio de Predis, impreuna cu care in aprilie 1483 a semnat un contract pentru pictarea unor lucrari destinate bisericii San Francesco Grande din Milano. Asa s-a nascut lucrarea „Madona din grota cu stanci” (Vergine delle rocce), pentru care exista doua versiuni, cea de la muzeul Luvru din Paris fiind socotita autentica.

Intre anii 1490 si 1493 termina lucrarea „Cartea despre lumina si umbra”, continand teoria perspectivei aeriene si a culorilor, lucreaza la probleme de hidraulica, de geometrie, de optica, contribuie la intreprinderile militare ale ducelui Sforza in calitate de inginer si arhitect. In acelasi timp il sprijina pe matematicianul Fra Luca Bartolomeo de Pacioli (cateodata zis Paciolo) (1446/7–1517) in redactarea lucrarii de teorie a artei, „De Divina Proportione”, (scrisa la Milano in 1496–98, publicata la Venetia in 1509).

In perioada 1495-1498 realizeaza o mare compozitie murala, „Cina cea de Taina”. Aceasta a fost realizata in fosta sala de mese a manastirii dominicane „Santa Maria delle Grazie” din Milano, atingand culmea maiestriei sale artistice. Spre deosebire de alti pictori care, in redarea acestui subiect, infatisau clipa in care Iisus anunta ca va muri in curand, Leonardo reprezinta desfasurarea dramatica ce urmeaza rostirii cuvintelor „Unul dintre voi ma va vinde”, moment in care Apostolii, ce si-au revenit din surpriza primei clipe, isi exprima in mod diferit revolta lor sufleteasca, iar Iuda cuprins de panica schiteaza un gest de aparare.

 

Pictura a suferit de-a lungul secolelor alterari inspaimantatoare. Nefolosind tehnica de fresca, Leonardo utilizeaza un procedeu constand dintr-un amestec de ulei si tempera, pentru a reda mai bine nuantele. Procedeul este insa nerezistent si cu timpul a inceput sa se desprinda de perete, din cauza umezelii provenite de la bucataria situata in imediata apropiere a salii de mese. Lucrarile ulterioare de restaurare, ultimele incepute in 1977, au reusit sa reduca intr-o oarecare masura alterarile suferite. Cu acest prilej a iesit la iveala „albastrul leonardesc”.

Din anul 1499, Leonardo isi incepe seria peregrinarilor in diferite orase ale Italiei. Trece prin Mantova (1499) unde se afla Isabella d’Este, careia ii executa portretul. La Venetia ramane cateva luni, apoi se intoarce in 1501 la Florenta, unde expune cartonul viitoarei compozitii „Sfanta Ana, Madonna, Pruncul si San Giovannino” (Sant’Anna, la Madonna, il Bambino e San Giovannino), trezind admiratia tuturor.

In martie 1503, Leonardo a inceput sa lucreze celebrul portret cunoscut sub numele de Gioconda sau Mona Lisa. Leonardo era foarte atasat de acest tablou, purtandu-l mereu cu sine. Pictorul si istoricul de arta Lomazzo scrie ca „Leonardo nu l-a terminat pentru ca nu stia niciodata daca nu mai avea ceva de spus… mereu se intorcea sa lucreze la el, niciodata nu i se parea ca l-a terminat”. Trasaturile fine ale femeii reprezentate redau o mobilitate permanenta, o curgere neintrerupta a starilor sufletesti de o mare diversitate, cu un zambet misterios care oricand te astepti sa se accentueze, sa se atenueze sau poate chiar sa dispara. Se spune ca Leonardo, pentru a intretine in timpul lucrului fugitivul zambet al modelului, punea sa i se cante o muzica de o deosebita suavitate.

 

In octombrie 1503, Senioria Florentei il insarcineaza pe Leonardo sa picteze, pe peretele salii Salone dei Cinquecento al Palazzo Vecchio , „Batalia de la Anghiari” (Battaglia di Anghiari). Ea trebuia sa redea desfasurarea luptei date la 29 iunie 1441, printr-o insirare a episoadelor principale si anume, comandantul milanez cu calaretii sai inaintea bataliei, pregatirile florentinilor, apoi diferitele faze ale luptei incoronate prin victoria florentinilor. Printr-o generalizare artistica geniala, Leonardo sintetizeaza intr-un singur tablou tematica propusa. Pentru aceasta a realizat un mare numar de schite, pastrate in biblioteca castelului din Windsor (Marea Britanie). Pictura murala propriu-zisa nu s-a pastrat, pentru ca Leonardo a incercat din nou un procedeu tehnic al fixarii culorilor care a dat gres, si este cunoscuta astazi dupa còpii executate – printre altii de Rubens – pe baza schitelor lui Leonardo si a unei descrieri amanuntite facute de Giorgio Vasari. Din aceasta epoca dateaza opera „Neptun – zeul apelor”, de la care nu s-a pastrat decat o schita in creta.

In anii 1506-1507, apoi si intre 1508-1513, Leonardo se afla din nou la Milano, unde locuieste la familia Melzi, dand lectii de arta tanarului Francesco, un baiat de cincisprezece ani. Cei doi se indragostesc reciproc, si vor ramane impreuna pana la moartea maestrului. Incepe in acest timp sa-si puna in ordine notitele stiintifice. Cunoaste pe Piero di Baccio Martelli, un celebru erudit, vestit prin lucrarile sale de matematica, cu ajutorul caruia isi dezvolta cunostintele de matematica. Se crede ca tot in aceasta perioada ar fi lucrat la portretul lui „Ioan Botezatorul”, aflat astazi la muzeul Louvre din Paris.

Din 1514 pana in 1516, Leonardo se gaseste in Roma, chemat de Papa Leon al X-lea. Aici locuieste in palatul Belvedere, participa la organizarea gradinii botanice din parcul palatului, intocmeste planuri pentru asanarea mlastinilor pontice, noteaza entuziast ziua si ora cand a rezolvat o problema de geometrie, plangandu-se totodata ca papa i-a interzis disecarea cadavrelor, astfel ca s-a vazut nevoit sa-si intrerupa cercetarile de anatomie.

In octombrie 1515, regele Francisc I al Frantei a intrat in Milano si, atras de puternica personalitate a lui Leonardo, l-a invitat in Franta, astfel ca artistul, insotit de Francesco Melzi, paraseste in toamna anului 1516 Italia si se stabileste in Franta, la Amboise, in micul castel Clos-Luce. In acel timp, in arta franceza se dezvolta un puternic curent italienizant, luptand impotriva influentei artei din Flandra. Leonardo a intarit, prin prezenta sa, prestigiul artei si culturii Renasterii italiene in Franta.

In timpul sederii sale la Amboise, realizeaza o serie de desene de un puternic dramatism, redand fenomene de dezlantuire a fortelor naturii, furtuni, ruperi de nori, cataclisme. Totusi, in primele luni ale anului 1519, sanatatea i se deterioreaza in urma unui atac vascular cerebral. Cu partea dreapta a corpului paralizata, este tintuit la pat, iar in ziua de 2 mai 1519 inima sa a incetat sa mai bata.

 

Abraham Lincoln (12 februarie 1809 – 15 aprilie 1865), cateodata numit Abe Lincoln sau Honest Abe (Abe cel cinstit), supranumit Rail Splitter si The Great Emancipator, a fost cel de-al saisprezecelea presedinte al Statelor Unite ale Americii (1861 – 1865) si primul presedinte republican.

 

Lincoln s-a opus expansiunii sclaviei si a dorit abolirea acesteia. A avut un rol major in cristalizarea eforturilor Uniunii in cadrul Razboiului Civil American prin selectionarea generalilor si aprobarea strategiilor lor, respectiv prin selectionarea oficialilor superiori civili ai Nordului. Astfel a pronuntat, pe 1 ianuarie1863 – Proclamatia emanciparii. A supervizat eforturile diplomatiei americane, a patronat politic operatiile Partidului Republican, a informat opinia publica prin mesaje si cuvantari (asa cum a fost faimoasa Cuvantare de la Gettysburg), a initiat, formulat si condus planuri sociale esentiale (asa cum ar fi abolirea sclaviei si Reconstructia Uniunii).

Dupa victoria de Gettysburg (1/3 iulie 1863) statele confederate au ajuns intr-o situatie disperata, dar cu toate pierderile mari continua lupta in speranta ca in anul urmator Lincoln nu va fi reales. Aceasta speranta nu era neintemeiata deoarece comportarea sangeroasa a trupelor generalului Grant in Virginia de Nord au slabit mult popularitaea regimului Lincoln.

Presedintele personal pentru a salva situatia incepe tratative cu statele din sud, fiind chiar pregatit de a recunoaste independenta acestora. Dupa victoria de la 2 septembrie 1864, obtinuta in Atlanta de generalul nordamerican Sherman, cu cateva saptamani inainte de alegeri, aceasta situatie s-a schimbat radical. La data de 8 noiembrie 1864 Lincoln este reales cu un procent de 55%, din acestia majoritatea acestora erau tarani, muncitori, soldati sau oraseni care proveneau in mare parte din emigranti germani din statele Wisconsin si Illinois. Dupa victoria din alegeri Lincoln se angajeaza energic pentru abolirea sclavagismului. La data de 9 aprilie 1865 capituleaza, la Appomattox Court House in Virginia, restul trupelor generalului Lee in fata lui Grant, iar in aprilie capituleaza generalul Joseph E. Johnston in North Carolina. Aceasta victorie decisiva contra statelor din sud l-a determinat pe Lincoln (1865) sa viziteze teatrul Ford-Theaters in Washington, unde v-a avea loc un atentat asupra presedintelui american. Lincoln a fost impuscat de actorul John Wilkes Booth, un simpatizant fanatic al statelor sudice. In ziua urmatoare la data de 15 aprilie 1865, din cauza ranilor de la cap, presedintele va muri, succesorul lui devine Andrew Johnson. Atentatul a fost rezultatul unei conspiratii organizat de plantatorii din sud.

 

Leonhard Euler (15 aprilie 1707, Basel, Elvetia – 18 septembrie 1783, Sankt Petersburg, Rusia) a fost un matematician si fizician elvetian. Leonhard Euler este considerat a fi fost forta dominanta a matematicii secolului al XVIII-lea si unul dintre cei mai remarcabili matematicieni si savanti multilaterali ai omenirii.

 

Euler s-a nascut la Basel, ca fiu al lui Paul Euler si Marguerite Brucker. La putin timp dupa nasterea sa, familia se muta la Riehen, unde Euler petrecu cea mai mare parte a copilariei. Tatal era prieten al familiei lui Johann Bernoulli, unul dintre cei mai faimosi matematicieni ai acelei perioade. In 1720, la numai 13 ani Euler intra la Universitatea din Basel, unde studiaza filosofia. Curios este ca aceasta Universitate i-a refuzat mai tarziu postul de profesor. In aceasta perioada primeste lectii de matematica de la Johann Bernoulli, care ii descoperise talentul remarcabil si il convinse pe tatal sau sa il orienteze spre cariera matematica. In 1726 isi lua doctoratul cu un subiect privitor la propagarea sunetului. In 1727 i se acorda Marele Premiu al Academiei Franceze de stiinte prin rezolvare problemei referitoare la dispunerea optima a catargelor unei nave.

Perioada Sankt Petersburg

In aceasta perioada, cei doi fii ai lui Johann Bernoulli, Daniel si Nicolas isi desfasurau activitatea la Academia Imperiala de stiinte din Sankt Petersburg. In 1726, la moartea lui Nicolas, Daniel prelua catedra de matematica si fizica, lasand libera catedra de medicina. In acea perioada, aceasta Academie, abia infiintata, recruta savanti din toata lumea pentru a lucra acolo si pentru a forma o scoala de cercetare. Euler a fost propus pentru acest post si s-a mutat in capitala rusa (1727). La scurt timp, a trecut de la catedra de medicina la cea de matematica, fiind numit seful Comisiei de matematica a Academiei. Gratie memoriei sale remarcabile, Euler invata repede rusa. In aceasta perioada a publicat lucrarile in „Memoriile Academiei din Petersburg”. Academia a devenit pentru el si un cadru generos in care el isi putea desfasura cu succes activitatea de cercetare matematica, stimulat fiind si de colaborarea cu Daniel Bernoulli. Nu mai vorbim de atmosfera favorabila creata de Petru cel Mare care dorea o apropiere cultural-stiintifica a Rusiei fata de Occident. Dupa moartea succesoarei Ecaterina I, a venit la putere Petru al II-lea. Din pacate acesta nu agreeaza oamenii de stiinta din alte tari si a suprimat fondurile alocate lui Euler si colegilor sai.

Perioada Berlin

Mediul politico-social nefavorabil il obliga pe Euler sa paraseasca Rusia. In 1741 a acceptat propunerea lui Frederic cel Mare al Prusiei de a veni la Academia din Berlin. Aici va locui urmatorii 25 de ani din viata, perioada foarte prolifica, in care va scrie peste 380 de articole, 200 de scrisori pe teme stiintifice si va publica doua din cartile sale referitoare la analiza matematica.

O mare nenorocire il loveste in anul 1735: isi pierde complet vederea la un ochi. In 1766 s-a reintors in Rusia, dar orbeste complet. Totusi, chiar si in aceasta situatie el continua sa dea lucrari de o exceptionala valoare stiintifica.

Dupa intoarcerea in Rusia in 1766, lucreaza si mai indarjit. Revistele Academiei din Petersburg nu-i mai puteau satisface productivitatea. Chiar Euler glumea, spunand ca dupa moartea sa, lucrarile sale vor aparea in „Memorii” inca 20 de ani.

Sursa: Wikipedia

0 comentariu

pompiliu bota 02-06-2010 - 19:20

Până când nu vor răspunde magistraţii vom avea mereu astfel de erori!

Romania Jefuita 03-06-2010 - 09:40

Ca sa vedeti ce a fost si ce ne asteapta cu adevarat, analizati sumele de pe http://www.porcisme.ro. E ceva de groaza! Scorul se actualizeaza zilnic.
http://www.porcisme.ro

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult