Acasa Cultura-ReligieCultura Oamenii zilei 17 aprilie: Franklin, Dobrica, Ureche

Oamenii zilei 17 aprilie: Franklin, Dobrica, Ureche

scris de Ziua Veche
49 afisari

Benjamin Franklin (17 ianuarie 1706, Boston – 17 aprilie 1790) este una dintre cele mai cunoscute personalitati din istoria Statelor Unite, fiind diplomat, om de stiinta, inventator, filozof, profesor si om politic.


Oricare dintre acestea l–ar fi facut faimos: a organizat prima biblioteca din America, a inventat multe lucruri, printre care si paratrasnetul, si i-a uimit pe oamenii de stiinta din toata lumea cu experientele sale cu electricitatea.

 

In acea vreme era cunoscut si in Europa, el fiind cel care i-a convins pe englezi sa retraga „Legea timbrului” si, de asemenea, i-a convins pe francezi sa intervina in Razboiul de Independenta. In Statele Unite, el a ajutat la Declaratia de Independenta si la Constitutia SUA.

 

Benjamin Franklin s-a nascut la Boston pe 17 ianuarie 1706, tatal sau, Josiah fiind un fabricant de sapun si lumanari, iar mama sa, Abiah era a doua sotie a lui Josiah. Benjamin Franklin era cel mai tanar din cei 17 copii.

La varsta de 10 ani, Benjamin a inceput sa ajute la magazinul de lumanari al tatalui sau, taind lumanari. Desi a studiat la scoala doar doi ani, el citea mult in timpul sau liber. De asemenea, ii placea si sa inoate, una din inventiile sale fiind un dispozitiv cu care sa inoate mai repede.

 

La 12 ani, a mers sa lucreze ca ucenic la tipografia fratelui sau, James. In fiecare noapte, studia scriitorii clasici si pe cei ai timpului sau si, de asemenea, aritmetica, navigatia si gramatica. Dupa un timp a devenit un expert in jurnalistica si tipografie, dar nu era multumit de aceasta, un ucenic castigand putini bani si fiind fortat sa semneze un contract in care promitea sa ramana timp de noua ani.

 

Cand James a lansat saptamanalul numit „The New England Courant”, Benjamin a scris in secret o serie de scrisori umoristice pe care le-a trimis la gazeta sub numele de „Mrs. Silence Dogood”. In acestea Franklin radea de studentii de la Harvard College si de poetii netalentati. Aceste scrisori au amuzat pe multi in Boston si se intrebau cine este autorul. Prin unele articole ale lui James Franklin i-a suparat pe unii magistrati care i-au interzis sa-l mai publice, dar acestea au aparut sub numele lui Benjamin Franklin, iar James a anulat contractul lui pentru ca magistratii sa nu spuna nimic, dar au semnat alt contract secret. Dupa ce a aflat ca a publicat scrisorile lui Ben, James a fost furios, iar dupa aceea a devenit violent si uneori il batea. Profitand de contractul anulat anterior pleaca din oras.

 

Benjamin mai intai a mers la New York, care atunci era un oras mai mic decat Boston, si n-a gasit nimic de lucru, iar apoi a plecat la Philadelphia. Aici a gasit o slujba la atelierul tipografic al lui Samuel Keimer, care datorita indemanarii lui l-a platit bine. Guvernatorul Pennsylvaniei s-a interesat de tanarul Franklin si l-a sfatuit sa-si deschida propria tipografie. L-a trimis la Londra sa cumpere o presa pentru tipar, promitand ca ii va plati cheluielile, dar nu si-a tinut promisiunea si in 1724 Benjamin a ajuns singur in Londra fara bani. S-a angajat ca tipograf si, in 1726, cand a strans destui bani, s-a intors in Philadelphia, unde a fost vanzator intr-un magazin si apoi s-a intors la atelierul lui Keimer. In 1728, cand Franklin avea 22 de ani, a intemeiat primul sau atelier tipografic cu un partener al sau, Hugh Meredith. Cei doi au publicat un saptamanal numit “The Pennsylvania Gazzette”, iar in 1730, Franklin a cumparat si actiunile lui Meredith. Franklin s-a casatorit cu Deborah Read in 1730, cu care a avut trei copii : Francis Folger, care a murit de variola, Sarah, care s-a maritat cu un negustor, si William, care a devenit guvernatorul statului New Jersey.

 

Din 1730 pana in 1748, Franklin a lucrat in tipografie, domeniu in care a avut succes, fiind numit tipograf oficial al Pennsylvaniei, mai tarziu fiind si al statelor New Jersey si Delaware. Cea mai cunoscuta publicatie a lui a fost “Poor Richard’s Almanack”, care a aparut in 1732. Acest almanah era un calendar in care scria predictii meteorologice pentru acel an, povestioare amuzante, glume si proverbe. Dupa cativa ani a ajuns la un tiraj de peste 10.000 de exemplare.

 

In acest timp a invatat engleza, franceza si germana. De asemenea a infiintat si un club de dezbateri numit Junto, care mai tarziu a devenit American Philosophical Society. Cu ajutorul acestui club a intemeiat in 1731, prima biblioteca publica din America. La insistenta lui, in Philadelphia strazile au fost pavate, a fost instalat iluminatul public, infiintata prima divizie de pompieri, iar cu ajutorul Gazzettei a strans bani pentru organizarea primului spital din America. El credea ca materiile predate in scoli nu erau actualizate. Franklin era impotriva teologiei, limbilor clasice si voia o scoala mai practica, scriind si o carte in acest domeniu „Propuneri pentru educatia tinerilor in Pennsylvania”, in care cerea crearea unei academii, numita mai tarziu Universitatea Pennsylvania.

 

In 1748, Franklin avea destui bani pentru a parasi afacerea. A cumparat o ferma de 300 de acri langa Burlington, New Jersey, avand destul timp pentru stiinta si servicii publice. Intre 1736 si 1751 a fost seful postei din Philadelphia. Inainte ca timbrele sa fie folosite, o persoana cand primea o scrisoare trebuia sa plateasca. In 1753, Franklin a fost numit seful postei tuturor coloniilor si a schimbat sistemul de plata prin faptul ca pretul trimiterii unei scrisori era in functie de greutate si distanta. A inventat si un dispozitiv prin care putea sa masoare distanta intre doua orase. A mers pe toate drumurile principale cu o caruta plina cu pietre, la fiecare mila, aruncau cate o piatra. Inainte, posta era transportata de 2 ori iarna, dar Franklin a angajat mai multi postasi pentru ca posta sa fie transportata in fiecare saptamana. Dupa 4 ani, guvernul Britanic a avut pentru prima data profit in sistemul de posta.

 

Benjamin Franklin a fost inventator toata viata lui. Cea mai faimoasa inventie era soba Franklin, care astfel avea un randament mai mare. Guvernatorul Pennsylvaniei i-a spus sa o breveteze, dar Franklin a refuzat.

 

Cand Franklin a auzit ca un european a reusit sa stocheze electricitate in niste tuburi speciale a cumparat niste tuburi din acelea si a construit un laborator in casa sa. A realizat multe experimente si a publicat o carte despre electricitate. Pe principiile sale se bazeaza Teoria Electricitatii moderne. A trimis rezultatele experimentelor sale unor oameni de stiinta din Anglia si Franta, care au fost impresionati si a fost ales membru al Royal Society in 1756 si a primit „Copley Medal”. In 1773 a fost ales ca unul din cei opt asociati straini ai Academiei Regale de Stiinte din Paris.

 

Franklin si-a dat seama ca fulgerul este o descarcare electrica din nori. In cartea sa a sugerat un experiment pentru a testa aceasta. Cu ajutorul fiului sau William, Franklin a realizat acest experiment in 1752. Cei doi au mers intr-un camp in timpul unei furtuni, au inaltat un zmeu si au atras sarcina electrica cu ajutorul unei chei. Vazand o scanteie, teoria lui era demonstrata. Franklin era si un om practic pe langa un bun teoretician, inventand paratrasnetul pentru a apara cladirile de fulgere.

 

Neintelgerile intre Anglia si Franta au adus razboiul in America in anii 1750. Francezii, aliati cu indienii amenintau Pennsylvania. In 1748, Franklin a avertizat locuitorii Pennsilvaniei de pericolul indienilor, organizand si primele companii de voluntari, plasate pe raul Delaware.

 

Toti contribuabilii din Pennsylvenia ajutau la costurile razboiului, mai putin proprietarii celei mai mari ferme. Acestia erau fiii lui William Penn, fondatorul coloniei. Ei traiau in Londra si nu-i interesau soarta acestora atata timp cat profiturile le veneau in Londra. In 1757 Franklin a fost trimis in Londra pentru ca sa convinga familia Penn sa-si plateasca taxele. In Anglia a fost primit cu onoruri din partea Universitatilor din Edinburgh si Oxford si a reusit sa puna o taxa pe domeniile familiei Penn din colonii. In cei cinci ani cat a stat in Anglia, Franklin a intalnit multi politicieni si savanti celebri. S-a intors in Pennsylvania in 1762, iar in 1763, Anglia invinge Franta si captureaza Canada, despre care multi membri ai consiliului local credeau trebuia guvernata de Rege decat de familia Penn si Franklin s-a intors in Anglia in 1764 pentru a-i prezenta o petitie regelui George al III-lea.

 

In 1765, la putin timp dupa ce Franklin a ajuns din nou in Anglia, prin Parlament a trecut „Stamp Act”. Era prima data cand Anglia a impus un impozit fara ca reprezentantii coloniilor sa poata vota, iar in Colonii au existat proteste, americanii refuzand sa cumpere timbre. Franklin a fost chemat in fata Camerei Comunelor, unde a prezentat pozitia americana impotriva Legii Timbrului.

 

In urmatorii 10 ani Franklin a fost cel mai important reprezentant american in Anglia. Prin unele articole publicate a cerut drepturi egale cu cele ale englezilor, insa englezii au ignorat aceasta.

 

Franklin s-a intors in Philadelphia in 1775, inainte ca bataliile de la Lexington si Concord sa aiba loc. Sotia sa murise in 1774. Desi Franklin avea aproape 70 de ani, el a ajutat substantantial la planificarea Revolutiei Americane. A fost numit membru al Congresului Continental. In toamna lui 1775 Franklin a mers la Cambridge, Massachusetts, locul unde Washington avea armata pentru a discuta probleme legate de Armata Continentala. Si-a adus un aport important la redactarea Declaratiei de Independenta a Uniunii si mai tarziu la scrierea Articolele Confederatiei, prima constitutie a Statelor Unite.

 

In 1776, Congresul Continental l-a trimis pe Franklin in cea mai importanta misiune a sa, sa convinga Franta sa ajute coloniile britanice din America de nord in lupta lor pentru independenta. Inainte de a pleca, a imprumutat 4.000 de lire Congresului pentru a fonda Armata Continentala.

 

In Franta a fost parte esentiala a primei recunoasteri formale a tarii sale in lume, iar pe 6 februarie 1778 a semnat Tratatul de la Paris prin care Franta se alia cu coloniile impotriva Angliei. Dupa aceast eveniment, Franklin a ramas in Franta ca reprezentant al noi entitati create, Statele Unite ale Americii, fiind primul ambasador al acestora pe „batranul continent”. Incepand cu anul 1781 a negociat pacea cu Marea Britanie, care s-a finalizat in 1783, el fiind unul din cei care a semnat tratatul de pace incheiat odata cu recunoasterea Statelor Unite de catre Marea Britanie, Tratatul de la Paris din 1783. Inainte de plecarea sa inapoi in SUA, Franklin a asistat la zborul primului balon cu aer cald, fara pasageri, al fratilor Montgolfier.

 

Cand s-a intors in Philadelphia, pe 14 septembrie 1785, a descoperit ca era asteptat de o ceremonie de primire. Desi era batran, avea 79 de ani, Franklin a fost presedintele Consiliului Local din Pennsylvania timp de 3 ani, post egal cu acela de guvernator. Planul sau de guvernamant cu o singura camera a Parlamentului a fost respins, dar a fost unul dintre semnatarii Constitutiei.

 

Franklin si-a petrecut ultimii cinci ani din viata in Philadelphia. A inventat un dispozitiv prin care sa ia carti de pe rafturile de sus ale bibliotecii si a trimis scrisori prietenilor si liderilor politici : George Washington, Thomas Jefferson, John Adams, James Madison. A scris articole si o autobiografie. Ultimul sau act politic a fost de a scrie un memoriu pentru abolirea sclaviei negrilor.

 

Benjamin Franklin a murit la varsta de 84 de ani, pe 17 aprilie 1790, fiind inmormantat alaturi de sotia sa in cimitirul Bisericii Crestine din Philadelphia.

 

 

Gil Dobrica (14 februarie 1946, com. Dabuleni – 17 aprilie 2007, Craiova) a fost un solist vocal de muzica pop-rock, soul si rhythm and blues din Romania. A avut in repertoriu melodii proprii si preluari dupa piese celebre semnate Ray Charles (al carui fan declarat a fost) si alti artisti de gen.

{youtube}x-SK1AvxEUI{/youtube} 

S-a nascut la tara, in comuna Dabuleni, judetul Dolj, intr-o familie cu noua copii, Gil fiind cel mai mic. La 14 ani si-a luat fratele cel mare si a plecat la Craiova, la scoala de meserii, unde a devenit strungar. A colindat toata tara cu Cenaclul Flacara si cu „Scanteile Tineretului“. Un coleg de munca era un mare iubitor de muzica cantata de negri si i-a insuflat viitorului solist pasiunea pentru Ray Charles, care a devenit in scurt timp idolul sau. Gil a inceput sa cante piese rock si soul de la 17 ani: canta pentru studenti, pe gratis, la Clubul Uzinei „7 noiembrie“ si ii detrona pe cei care cantau jazz, swing, foxtrot. Cinta piese din repertoriul unor artisti precum Aretha Franklin, Otis Redding, Arthur Conley, Little Richard, Hendrix, Beatles, Rolling Stones, fapt ce-i va atrage mare popularitate.

 

A debutat in 1963 la Casa de Cultura a Sindicatelor din Craiova. A activat in trupa 13 Carate, iar din 1967 in formatia Dacii. In anii 1970, Gil, la indemnul unor prieteni de la Conservator, a lasat Craiova pentru Capitala. A locuit cu gazda, iar banii nu-i ajungeau niciodata. Gil Dobrica a avut foarte putine aparitii televizate. Primul pas important pentru Dobrica in Bucuresti a fost cand s-a angajat la barul Atlantic, la Athene Palace. Fiecare bar avea balet, orchestra, se canta in engleza, live, fara instrumente electronice. Tot in 1970 colaboreaza cu grupul Sfinx, iar doi ani mai tarziu intra in Rosu si Negru. Apare in spectacole de muzica si poezie, la Teatrul Municipal „Lucia Sturza-Bulandra” (alaturi de Florian Pittis, Ion Caramitru s.a.). In 1979 i se ofera o aparitie cinematografica in filmul „Nea Marin miliardar” in regia lui Sergiu Nicolaescu si debuteaza discografic cu „Hai acasa” pe disc EP de 45 de turatii. Piesa este un cover dupa John Denver – „Take Me Home, Country Roads” (1971).

 

Adaptari dupa Ray Charles, Percy Sledge sau celebrele sale cover-uri : „Ruga pentru parinti” si „Ordinea de zi”, sunt mari succese in perioada. In anii 1980, casa de discuri Electrecord ii editeaza solistului un single si trei LP-uri, o parte din acestea fiind recent reeditate pe CD.

 

Se stinge din viata la varsta de 61 de ani, dupa o grea suferinta. Inca din toamna anului 2006, cunoscutul cantaret suferea de guta cronica, de ciroza, dar si de pneumonie.

 

 

 

 

Grigore Ureche (aprox. 1590 – 1647) a fost primul cronicar moldovean de seama, a carui opera a ajuns pana la noi.

 

Nascut in jurul anului 1590 , Grigore a fost fiul lui Nestor Ureche, boier instruit detinand functii politice importante la sfarsitul veacului al XVI-lea, in repetate randuri purtator de solii la Poarta Otomana, mare vornic al tarii de Jos pe vremea domniei lui Eremia Movila. Cronicarul de mai tarziu a invatat carte la Lemberg, la scoala Fratiei Ortodoxe, unde a studiat istoria, geografia, limbile clasice latina si greaca, retorica si poetica. Reintors in tara, a participat la viata politica mai intai ca logofat, apoi spatar. In vremea domniei lui Vasile Lupu, a fost unul dintre sfetnicii apropiati ai acestuia, mare spatar, iar din anul 1642, urmand calea parintelui sau, a ajuns mare vornic al aceleiasi tari de Jos. A murit pe 17 aprilie 1647 in satul Goesti din tinutul Carligaturii si a fost inmormantat intr-o cripta de la manastirea Bistrita din Moldova.

 

Letopisetul Tarii Moldovei de cand s-au descalecat tara si de cursul anilor si de viata domnilor care scrie de la Dragos pana la Aron-voda a fost scris spre sfarsitul vietii (se crede ca ar fi muncit la el intre anii 1642-1647). Baza informativa a cronicii au constituit-o manualele slavone de curte, cronica Poloniei a lui Joachim Bielski si o cosmografie latina. Valoarea ei consta in integrarea faptelor istorice intr-un sistem de gandire politica.

 

Cronicarul motiveaza scrierea acestui letopiset din simplul pretext „ca si nu se inece … anii cei trecuti“ si sa lase urmasilor amanunte despre cele ce au fost sa se petreaca in anii de demult, dar si din grija ca acestia sa nu ramana „asemenea fiarelor si dobitoacelor celor mute si fara minte“. E de accentuat importanta pe care o acorda cronicarul istoriei in trezirea si cresterea constiintei nationale a poporului, Letopisetul Tarii Moldovei constituind inceputul istoriografiei in limba romana.

 

Versiunea originala a circulat intr-un mediu foarte restrans si s-a pierdut foarte de timpuriu, la baza tuturor copiilor ulterioare din a doua jumatate a sec. al XVII-lea si pana astazi stand versiunile interpolate ale lui Simion Dascalul. Alti copisti, ca Misail Calugarul si Axinte Uricariul au adaugat la rindul lor unele pasaje. Majoritatea interpolarilor au fost identificate, unele chiar de Miron Costin. Astazi se pastreaza 22 de copii manuscrise, continind integral sau partial cronica lui Ureche. Prima publicare a textului s-a facut in 1852, de catre Mihail Kogalniceanu.

Letopisetul prezinta istoria Moldovei de la al doilea descalecat (1359) pina la a doua domnie a lui Aron-voda. Grigore Ureche a consemnat in mod obiectiv evenimentele si intamplarile cele mai importante, tinand foarte mult sa fie nu un „scriitoriu de cuvinte desarte ce de dereptate“. Adversar al unei puteri domnesti fara controlul boierimii, Ureche a scris cronica de pe pozitia marii boierimi. A glorificat eroica lupta antiotomana a moldovenilor pentru neatarnarea tarii si in special epoca lui Stefan cel Mare. In politica externa, Grigore Ureche a promovat cu perseverenta ideea polonofila – izbavirea Moldovei de turci numai in alianta cu Polonia.

 

Intr-un capitol intitulat Pentru limba noastra moldoveneasca, remarca influenta altor limbi („asijderea si limba noastra din multe limbi este adunata si ne iaste amestecat graiul nostru cu al vecinilor de prin prejur”), afirma descendenta romana („de la Rim ne tragem”) si face unele apropieri etimologice intre cuvintele romanesti si cele latinesti („…de la rimleni, ce le zicem latini: pine, ei zic panis; carne, ei zic caro; gaina, ei zic galina; muiarea, mulier; fameia, femina; parinte, pater; al nostru, noster si alte multe din limba latineasca, ca de ne-am socoti pre amanuntu, toate cuvintele le-àm intalege”. Ureche greseste originea doar a doua cuvinte: femeie – familia, parinte – parentem). Cronicarul afirma si originea comuna a moldovenilor, muntenilor si ardelenilor.

 

Portretul lui Stefan cel Mare

 

Lui Stefan cel Mare ii sunt dedicate cele mai multe pagini din letopiset, intr-un joc de lumini si umbre, caci cronicarul nu se sfieste sa-l judece uneori (de exemplu il considera mai curand un razboinic de dragul razboiului decat un patriot). Celebru este finalul portretului, in care moartea voievodului este prezentata secvential:

 

– imprejurarile mortii lui Stefan cel Mare (anul, luna, ziua);

 

– portretul fizic, realizat printr-un eufemism („om nu mare de stat”) si cel moral, alcatuit dintr-o enumerare de insusiri: impulsiv („minois si degraba a varsa singe nevinovat”), uneori nedrept cu boierii („deseori la ospete omoriia fara giudet”), dar bun gospodar („si lucrul sau il stia a-l acoperi”), neintrecut strateg („la lucruri de razboaie mester”), stiind sa-si transforme chiar infringerea in victorie („…ca stiindu-se cazut gios se radica deasupra invingatorilor”);

 

– sentimentele poporului la moartea lui Stefan ce Mare (jalea, intrarea in legenda a domnitorului);

 

– participarea naturii la durerea generala;

 

– o scurta si precisa informare istoriografica.

 

Cronica lui Ureche este prima scriere din literatura romana care se departeaza de stilul bisericesc. Arta scriitorului se valorifica indeosebi in capacitatea de a creiona portrete.

 

 

Sursa: Wikipedia

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult