Acasa Cultura-ReligieCultura Oamenii zilei 8 aprilie – Carol I, Davila, Cioran, Picasso

Oamenii zilei 8 aprilie – Carol I, Davila, Cioran, Picasso

scris de Ziua Veche
29 afisari

Majestatea Sa Carol I, Rege al Romaniei, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele sau complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen (8 aprilie 1839, Sigmaringen – 10 octombrie, 1914, Sinaia) a fost domnitorul Principatelor Romane dupa abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza in 1866 si apoi regele Romaniei. Din 1867 a fost membru de onoare al Academiei Romane, iar intre 1879 si 1914 a fost protector si presedinte de onoare al aceleiasi institutii.


 

Domnia lui Carol I a inceput in aprilie 1866, odata cu intrarea sa in tara. Proclamat domnitor al Romaniei in ziua de 10 mai 1866, ramane cu acest titlu pana in 26 martie 1881, cand este proclamat rege, devenind astfel primul rege al Romaniei. A fost primul monarh din dinastia Hohenzollern-Sigmaringen, al carei nume se transforma, incepand cu Regele Ferdinand I, in Casa Regala de Romania, dinastie care va conduce tara pana la proclamarea Republicii Populare Romane in 1947.

 

Imediat dupa sosirea in tara, parlamentul Romaniei a adoptat la 29 iunie 1866 prima constitutie a tarii, una dintre cele mai avansate constitutii ale timpului, aceasta fiind inspirata din constitutia Belgiei, care dobandise independenta din 1831. Aceasta a permis dezvoltarea si modernizarea tarii. S-a decis ca aceasta sa ignore dependenta curenta a tarii de Imperiul Otoman (in practica acest fapt a fost transpus in omiterea constitutionalizarii obligatiilor fata de Poarta), actiunea care s-a constituit intr-un prim pas spre independenta. Articolul 82 specifica: „Puterile conducatorului sunt ereditare, pornind direct de la Majestatea Sa, printul Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, pe linie masculina prin dreptul de primogenitura (primului-nascut), excluzand femeile. Descendentii Majestatii Sale vor fi crescuti in spiritul religiei ortodoxe.” Pentru consolidarea prestigiului personal si al tarii, pe 9 septembrie 1878 a primit titlul de „Alteta regala”. Pe 15 martie 1881, Constitutia a fost modificata pentru a specifica, printre altele, faptul ca din acel moment seful statului va fi numit rege. Ceremonia de incoronare a avut loc pe 15 mai 1881. Ideea de baza a tuturor constitutiilor regale din Romania era aceea ca regele conduce fara a guverna.

 

In cei 48 de ani ai domniei sale (cea mai lunga domnie din istoria statelor romanesti), Carol I a obtinut independenta tarii (1877-1878), careia i-a si crescut imens prestigiul, a redresat economia si a pus bazele unei dinastii. A construit in muntii Carpati castelul Peles, care a ramas si acum una dintre cele mai vizitate atractii turistice ale tarii. In perioada sa au fost construite primele universitati, la Iasi, respectiv Bucuresti. Dupa razboiul ruso-turc, Romania a castigat Dobrogea, iar Carol a ordonat ridicarea primului pod peste Dunare, intre Fetesti si Cernavoda, care sa lege noua provincie de restul tarii.

 

Carol Davila ( 8 aprilie1828, Parma – 24 august 1884, Bucuresti) a fost medic si farmacist roman de origine italiana, nascut in Parma, cu studii in Germania si Franta.

 

Urmeaza Facultatea de Medicina din Paris, pe care o absolva in februarie 1853. Soseste in Romania la 13 martie 1853, la nici 25 de ani, dupa ce si-a dat doctoratul la Paris si dupa ce a ajutat la stingerea epidemiei de holera din 1849, in Champigne si Cherre. Ar fi trebuit sa stea in Valahia doar 3 ani, dar sta pana la sfarsitul vietii. A contribuit fundamental la organizarea invatamantului medical din Romania. A fost profesor de chimie la Universitatea din Bucuresti. In 1860 a fost ridicat la rangul de general. A organizat serviciul romanesc de ambulante, care s-a distins apoi in timpul Razboiului de Independenta. Modeleaza viata medicala sub patru domni, dintre care trei ii devin prieteni. In Bucuresti, la sosire, impresioneaza pe Voda Barbu Stirbei cand se prezinta dupa trei zile cu rezultatele unei prime inspectii sanitare si cu proiecte de reforma. Al doilea domn pe care il castiga Davila de partea lui este Alexandru Ioan Cuza. Azilului sau de orfane, intemeiat la Bucuresti, ii da numele Elena Doamna, dupa sotia lui Cuza. De acest azil s-a ocupat indeaproape si Regina Elisabeta. Al treilea domn este Carol I, sub a carui protectie isi desavarseste in cea mai mare masura opera.

 

Emil Cioran (8 aprilie 1911, Rasinari – 20 iunie 1995, Paris) a fost un filozof si scriitor roman stabilit in Franta. Dupa studii clasice la liceul Gheorghe Lazar din Sibiu, incepe la 17 ani studiul filozofiei la Universitatea din Bucuresti. A fost coleg cu Constantin Noica si elev al lui Tudor Vianu si Nae Ionescu. Bun cunoscator al limbii germane, a studiat in original pe Immanuel Kant, Arthur Schopenhauer si mai ales pe Friedrich Nietzsche. Inca din tinerete a aratat inclinatie spre agnosticism, aparandu-i evidenta „incovenienta existentei”. In timpul studentiei a fost in mod deosebit influentat de lectura lui Georg Simmel, Ludwig Klages si Martin Heidegger, precum si de filozoful rus Lev Sestov, care situase intamplarea in centrul sistemului sau de gandire. In 1933 obtine o bursa, care ii permite sa continue studiile de filozofie la Berlin, unde intra in contact cu Nicolai Hartmann si Ludwig Klages.

 

Prima lui carte aparuta in 1934 in Romania, „Pe culmile disperarii”, a fost distinsa cu Premiul Comisiei pentru premierea scriitorilor tineri needitati si premiul Tinerilor Scriitori Romani. Succesiv au aparut: „Cartea amagirilor” (1935), „Schimbarea la fata a Romaniei” (1936), „Lacrimi si Sfinti” (1937). Cel de-al doilea volum, „Schimbarea la fata a Romaniei” a fost autocenzurat in editia a doua aparuta la inceputul anilor ’90, autorul insusi eliminand numeroase pasaje considerate extremiste, „pretentioase si stupide”. Nevoia resimtita atunci de generatia tanara a unei treziri spirituale pornita din exaltarea valorilor vitale, antirationaliste, care din pacate a culminat intr-un extremism de dreapta, a influentat viziunea tanarului Cioran. Desi nu a fost niciodata membru al Miscarii legionare, in perioada interbelica simpatizeaza cu ideile acesteia, fara a fi de acord cu metodele ei violente. Plecat cu o bursa la Berlin in 1933, se declara intr-un articol admirator al lui Hitler si justifica provocator Noaptea cutitelor lungi. Va repudia apoi definitiv, cu furie si rusine, aceasta viziune, ca pe o inadmisibila ratacire a tineretii, argumentand prin ea refuzul oricarei implicari a individului in istorie.

In 1937 Emil Cioran pleaca in Franta cu o bursa a Institutului Francez din Bucuresti. Dupa o scurta intoarcere in tara (doua luni) in 1940, el paraseste pentru totdeauna Romania si se stabileste la Paris. Din acest moment Cioran va publica numai in limba franceza, operele lui fiind apreciate nu numai pentru continutul lor, dar si pentru stilul plin de distinctie si finete al limbii. In 1949 ii apare la editura Gallimard – editura care va publica mai tarziu majoritatea cartilor sale – prima lucrare scrisa in limba franceza, „Precis de decomposition”, distinsa in 1950 cu premiul Rivarol. Ulterior, Cioran refuza toate distinctiile literare care i-au fost atribuite.

 

Cioran a locuit la Paris in Cartierul Latin, pe care nu l-a parasit niciodata. A trait mult timp retras, evitand publicitatea. In schimb a cultivat darul conversatiei cu numerosii sai prieteni (Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Paul Celan, Barbu Fundoianu , Samuel Beckett, Henri Michaux). Cioran a intretinut o vasta corespondenta, dezvaluindu-se ca un remarcabil autor epistolar. Epuizand inca din tinerete interesul pentru filozofia de catedra, Cioran a parasit devreme gandirea sistematica si speculatiile abstracte, pentru a se consacra unor cugetari profund personale. „N-am inventat nimic, am fost doar secretarul senzatiilor mele”, va constata mai tarziu.

 

Pablo Picasso( numele intreg – Pablo Diego Jose Francisco de Paula Juan Nepomuceno Maria de los Remedios Cipriano de la Santisima Trinidad Martyr Patricio Clito Ruiz y Picasso Lopez) (25 octombrie 1881, Malaga – 8 aprilie 1973, Mougins/Cannes) a fost cea mai stralucita personalitate artistica a secolului al XX-lea.

 

Picasso nu s-a putut multumi in viata cu un singur rol. Va juca multe, reale si imaginare, dar pe toate cu aceeasi pasiune. A fost andaluz si catalan, spaniol si francez. A fost un copil genial, la Paris un strain „iresponsabil”, din cauza caruia insa cartierul Montmartre a intrat in legenda. A fost un amant pasional, sot si tata. Dar mai presus de orice a fost unul dintre marii maestri ai penelului, care a rupt definitiv cu conventiile stilului iluzionist si figurativ, dominant inca din perioada Renasterii. Asa cum tablourile cubiste au descompus realitatea, si opera lui Picasso este o oglinda care permite urmarirea artei in secolul al XX-lea si totodata viata particulara a artistului. Panzele lui ne amintesc de un jurnal intim care glorifica frumusetea si erotismul femeilor iubite. Optzeci de ani de activitate artistica – pictura, sculptura, poezie – reflecta multilateralitatea creatiei lui Picasso care traieste pentru arta si prin arta.

0 comentariu

vlad 03-06-2010 - 04:53

Aceste sun salariile ,dar fara sporuri ,prime si norma de hrana !

usla 04-06-2010 - 14:47

Asa e corect ! Ca , doar, nu ar trebui ca civilul politic sa fie stimulat mai mult decit primul ostean al tarii ! Ce, politrucul merge pe front, are el juramit ? Fanfaronii sa primeasca putin sau, chiar nimic, fiindca fac politica din convingeri neabatute , nu pentru bani. Daca nu le place sa plece, ca si asa sint PARAZITI !

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult