Acasa Cultura-ReligieCultura Opera Naţională Bucureşti anuleze spectacolele ”Giselle” şi ”La Fille mal gardée”

Opera Naţională Bucureşti anuleze spectacolele ”Giselle” şi ”La Fille mal gardée”

scris de C.P.
15 afisari

Două mari producţii puse în scenă la Opera Naţională Bucureşti, ”Giselle” şi ”La Fille mal gardée”, au fost anulate, iar alte patru riscă să nu mai aibă reprezentaţii, deoarece erau montate şi negociate de Johan Kobborg, care a demisionat marţi, a declarat pentru News.ro Tiberiu Soare, director adjunct al instituţiei.

opera nationala bucurestiAceste două spectacole se adaugă Galei Internaţionale a Dansului, care ar fi trebuit să aibă loc în 28 aprilie, anulată la rândul ei, joi.”Suntem în discuţii, în cazul unor spectacole în care am primit notificare că ni se retrag drepturile în urma plecării lui Kobborg, cu compartimentul balet şi coregrafii care au montat spectacole din repertoriul curent, puţine câte au mai rămas, în afara celor montate de Kobborg. Majoritatea zdrobitoare în stagiunea curentă erau spectacole aduse de dânsul, de Kobborg. A trebuit să le refacem. Noi nu am vrut să anulăm aceste spectacole, dar din păcate dânsul le-a anulat, fie prin lobby, fie prin intervenţie direct. Dânsul a adus şase titluri, dar noi vorbim acum de două care sunt periclitate: «Giselle» şi «La Fille mal gardée». Giselle – erau patru spectacole programate. Noi avem de gând să le menţinem ca seri dedicate baletului, urmând să vedem ce titluri să dăm”.

Opera Naţională Bucureşti a anunţat, joi, că Gala Internaţională a Dansului, care ar fi trebuit să aibă loc în 28 aprilie, se anulează. Anunţul a venit în contextul în care Johan Kobborg şi-a dat demisia de la Operă, urmat fiind de Alina Cojocaru şi de alţi balerini.

”Gala asta era exclusiv în grija domnului Kobborg. El îşi asumase că vorbeşte cu toată lumea şi face el tot. Plecarea dânsului ne-a lăsat fără niciun fel de date, nu ştim cu cine a vorbit, nu a lăsat nimic scris, niciun fel de documentaţie oficială, nici măcar ca intenţie. Nu exista nici măcar un deviz estimativ, clar conturat… O gală de acest fel presupune o previziune, într-un mod destul de amatoricesc , de trei – patru luni”, a explicat dirijorul Tiberiu Soare, director adjunct al Operei.

În privinţa costului total al acestor anulări, Opera Bucureşti nu are, încă, o estimare, întrucât multe vânzări de bilete s-au făcut online.

Potrivit surselor News.ro, alături de Johan Kobborg şi Alina Cojocaru, alte şase demisii au fost depuse joi la Operă.

În ultimele două săptămâni, Opera Naţională Bucureşti a fost scena unor conflicte deschise între noua conducere, dirijorii Vlad Conta şi Tiberiu Soare, şi balerinul Johan Kobborg, care avea atribuţii de coordonare a Companiei de balet. Proaspăt numit în funcţia de director interimar al ONB, Tiberiu Soare a decis să şteargă numele lui Kobbork de pe site-ul instituţiei, acolo unde era menţionat ca director al Corpului de balet, motivând că o asemenea funcţie nu există în organigramă.

După ce Johan Kobborg a anunţat că va pleca de la Operă, în aceste noi condiţii, ministrul Culturii Vlad Alexandrescu a decis să numească un alt interimar, pe dirijorul Vlad Conta, Tiberiu Soare fiind retrogradat în funcţia de adjunct. Mai mult, a anunţat crearea unei noi funcţii în organigramă, cea de director artistic al baletului.

Negocierile nu au reusit, însă, Johan Kobborg şi balerina Alina Cojocaru acuzând noua conducere de presiuni şi încercări de intimidare. Conflictul a culminat cu demisia lui Johan Kobborg şi cu o serie de proteste în faţa Operei Naţionale Bucureşti. Marţi seară, la protestul organizat de susţinătorii lui Johan Kobborg şi la care a participat chiar Alina Cojocaru, câţiva angajaţi ai ONB le-au strigat balerinilor străini ”Afară din ţară”. Unii angajaţi ai Operei au denunţat, la un protest organizat miercuri, faptul că ”străinii” sunt mai bine remuneraţi decât ”românii”.

Pe fondul acestei situaţii, ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti şi-a exprimat, în trei mesaje publicate pe contul de Twitter, îngrijorarea faţă de situaţia de la Opera Naţională, în contextul în care ”tinere talente britanice au ales să îşi facă o carieră la Bucureşti”.

Balerina Alina Cojocaru i-a trimis, miercuri, un mesaj prim-minstrului Dacian Cioloş, în care îşi exprimă regretul că nu a reuşit să contribuie la schimbarea României, la ”ruptura din cercul de răutate şi distrugere în care este ţara noastră”. În acelaşi mesaj, balerina îi mulţumeşte prim-ministrului pentru timpul acordat, precum şi pentru ”zâmbet” şi spune că acceptă, alături de Johan Kobborg, invitaţia la un ”pahar cu suc”. O zi după, joi, prim-ministrul Cioloş i-a răspuns, pe contul de Facebook, asigurând-o că ”performanţa este apreciată, indiferent de unde ”.

În urma acestor tensiuni şi declaraţii publice, ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, dar şi prim-ministrul Dacian Cioloş au anunţat, joi, noi negocieri cu Johan Kobborg.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult