Sa ne inchipuim ca, in cursul procesului sumar la care a fost supus, alaturi de sotia sa, Ceausescu si-a trecut in revista perioada sa de putere, alcatuindu-si o autobiografie pe care ar fi putut-o comunica Marii Adunari Nationale, instanta pe care o invoca mereu. Este premiza de la care pleaca Andrei Ujica, emerit profesionist al eseului documentar care-si pune ca tel sa-l povesteasca pe Ceausescu prin sine insusi.Si adauga: ”La urma urmelor, dictatorul nu este decat un artist care-si aroga posibilitatea de a-si pune intregul egoism in practica. Daca el este Baudelaire sau Bolintineanu, Ludovic al XVI-lea sau Nicolae Ceausescu nu este dacat o problema de nivel estetic”! Paradoxal sau nu, Andrei Ujica nu adopta calea comoda a caricaturii bascalioase si vitejiei polemice intarziate ci, din imensitatea materialului de arhiva, utilizand exclusiv imagini preexistente, le transmite un suflu epic similar pe care nu-l poti intalni decat in filmele istorice de fictiune.
Ajutat de doi consultanti, s-a ingropat literalmente in 1000 de ore de imagine de arhiva, explorand timp de un an, ca un functionar scrupulos, la masa de montaj, filoanele care-i trebuiau. El alege, de preferinta, capetele materialelor, adica de pregatire pentru filmare, in care personajul central e el insusi, e mai firesc si, prin urmare, mai uman. In acest sens s-ar putea spune despre film ca este, daca nu instigator in raport cu abordarea conventionala si comoda a subiectului, in orice caz neprevazut. Paradoxal este ca acest rezultat izbucneste din ura. “Am trait sub regimul lui de la 14 la 29 de ani cand am parasit Romania, spune Ujica. In tot acest timp el n-a fost pentru mine decat obiectul abstract al unei dusmanii opace. Cand am inceput, acum, munca la film m-am intrebat cum era omul din spatele personajului, care a marcat atat de puternic biografia oamenilor din atatea generatii.”
Ca orice cineast care se respecta, raspunsul il da in filmul sau. Lehamitea cu care indeparteaza un buchet de flori, cu ajutorul caruia a pozat ca parinte iubit, sau busculada pe care o produce pregatirea unei fotografii de grup, in care Maurer se face ca locul sau e in dreapta tovarasului “prim”, sunt numai doua exemple din descoperirile exponentiale ale cineastului. El nu foreaza dincolo de aparente, n-are nici mijloace, dar izbuteste momente de adevar tocmai prin rolul primordial al imaginii in metoda pe care o adopta. Ceea ce cauta el in bobinele explorate, este elocventa. Momentele ascensiunii pe scena internationala, curtea pe care i-o fac mai marii lumii, oglindesc abilitatea cu care sare din barca sovietica in cea americana si apoi in cea chineza. Prabusirea si izolarea politica e marcata prin locul pe care-l au in exercitiile sale turistice vizitele in Coreea de Nord sau dramaticele momente de contestare ale lui Constantin Parvulescu, ingropate sub scandarile cu zgomot de petarda.
Intre ele, apogeul, anul Primaverii pragheze cu discursul de solidaritate in fata invaziei caruia i s-ar fi cuvenit, pentru echilibrul expunerii, si marturii filmate in 1980, cand inflacaratul aparator al suveranitatii cehe reclama imperios Kremlinului interventia militara directa impotriva tarii lui Lech Valesa si cerea locuitorilor Romaniei sa doneze ratiile mizere de zahar si ulei Poloniei in stare de urgenta.
Sigur ca asta ar mai fi impovarat filmul si asa prea lung. Dar oricum ilustrarea ideilor sale se consuma in secvente de o lungime tot mai greu suportabila. S-ar putea spune ca cele trei ore de montaj dauneaza grav atractivitatii filmului. Dintre cele trei lungmetraje prezentate aici, in festival, AUTOBIOGRAFIA LUI NICOLAE CEAUSESCU este singurul care nu si-a umplut sala. Nu fiindca subiectul nu trezea interes, ci pentru ca pretindea o investitie de timp intolerabila. Dupa prima ora, a inceput exodul. Si asta s-ar putea intampla si in salile comerciale in care va fi distribuit, in tara sau strainatate. Filmul lui Andrei Ujica e interesant, fara indoiala, deschide drumuri, dar ar fi fost cu atat mai util, daca autorul ar fi adaugat componenta expresiei lapidare, incontestabilului sau profesionism.
