Acasa Cultura-ReligieCultura Ploaia ţine stelele departe de actori

Ploaia ţine stelele departe de actori

scris de Laurentiu Banches
1 afisari

Din cauza vremii nefavorabile din Bucureşti, ceremonia de decernare a stelelor pe Aleea Celebrităţilor pentru actorii Iurie Darie şi Marin Moraru, a fost amânată

Iurie Darie şi Marin Moraru mai au de asteptat pana cand vor primi stele pe Aleea Celebritatilor

Evenimentul de celebrare a carierelor celor doi mari actori, Iurie Darie şi Marin Moraru, care urma să aibe loc joi, 24 mai, pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului din Bucureşti s-a amânat din cauza avertizărilor din aceste zile primitre de la Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie şi ploii abundente căzute în Capitală. Data la care va avea loc ceremonia de decernare a stelelor pentru cei doi actori nu a fost încă stabilită, dar va fi ulterior anunţată de organizatorii de la Teatrul Metropolis, potrivit comunicatului transmis de aceştia şi remis de Agerpres în care şi-au cerut totodată scuze pentru situaţia creată.

Anul acesta, actorul Iurie Darie, născut pe 14 martie 1929, în Vadul Roşu din judeţul Soroca, aflat astăzi în Republica Moldova, a avut mai multe probleme de sănătate, pe 29 ianuarie a suferit o lipotimie, iar pe 27 aprilie i s-a făcut rău pe stradă. Actorul a fost operat în această săptămână, luni, 21 mai la Spitalul “Bagdasar-Arseni” în vederea scoaterii lichidului din zona creierului, acesta simţindu-se mult mai bine în ultimele zile.

De-a lungul carierei sale, Iurie Darie a interpretat roluri în peste 40 de producţii cinematografice a câtorva din cei mai mari regizori români ai secolului, dar şi în piese de teatru care au rămas memorabile pentru spectatori precum „Troilus şi Cressida”, „Umbra” şi „Pălăria”. Această carieră remarcabilă i-a adus lui Iurie Darie în luna martie a anului acesta, premiul Gopo pentru întreaga carieră.

Marin Moraru, născut la data de 31 ianuarie 1937, a jucat în 24 de lungmetraje, printre care şi filmul “Amen”, al celebrului regizor Costa – Gavras, iar în 2009 a primit la rândul lui premiul pentru întreaga carieră la gala Gopo. Pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului din Capitală strălucesc deja stelele unor mari personalităţi precum: Florin Piersic, Victor Rebengiuc, Radu Beligan, Amza Pellea (postum), Maia Morgenstern, Alexandru Tocilescu, Tamara Buciuceanu-Botez, Ileana Stana Ionescu, Sebastian Papaiani, Draga Olteanu-Matei, Mircea Albulescu, Mariana Mihuţ, Stela Popescu, Ion Caramitru şi Ştefan Iordache (postum).

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult