Acasa Cultura-ReligieCultura Potenţialul turistic al Bucovinei, valorificat împreună de Suceava şi Cernăuţi

Potenţialul turistic al Bucovinei, valorificat împreună de Suceava şi Cernăuţi

scris de M.A.
18 afisari

Şeful Administraţiei Regionale de Stat Cernăuţi, Mihailo Papiev, a dispus elaborarea un traseu de pelerinaj în Nordul Bucovinei, care ar urma să fie promovat pe teritoriul României.

Potenţialul turistic al Bucovinei, valorificat împreună de Suceava şi Cernăuţi

Potenţialul turistic al Bucovinei, valorificat împreună de Suceava şi Cernăuţi

Potrivit guvernatorului Papiev, iniţiativa elaborării unui astfel de proiect a apărut în urma unor discuţii purtate cu preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Ioan Nechifor. Printre lăcaşurile din Nordul Bucovinei pe care pelerinii din România le-ar putea vizita, se numără fosta reşedinţă a Mitropoliei Bucovinei, în prezent găzduind sediul Universităţii Naţionale „Iuri Fedkovici” din Cernăuţi, Mănăstirea din Bănceni sau Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Fântâna Albă, transmite Rador

„Astfel de proiecte cultural-religioase vor fi foarte utile pentru cetăţenii de pe ambele părţi ale frontierei ucraineano-române şi reprezintă un imbold destul de serios pentru consolidarea legăturilor dintre cele două regiuni şi state” – a declarat Mihailo Papiev, guvernatorul regiunii Cernăuţi (Ucraina).

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult