Acasa Cultura-ReligieCultura Praznicul Sfantului Nicolae, marele facator de minuni

Praznicul Sfantului Nicolae, marele facator de minuni

scris de Ziua Veche
1 afisari

Sf. NicolaeLa şase decembrie, creştinii sărbătoresc pe Sfântul Nicolae, unul dintre cei mai iubiţi sfinţi ai Bisericii, izvor de bunătate, de blândeţe şi de milă, cel care, alături de Sfinţii Vasile cel Mare, Ioan Gură de Aur şi Grigorie Teologul, a pus bazele preoţiei.

 

Sfântul face minuni încă de la naştere

Sfântul Nicolae s-a născut în cetatea Patara, în părţile Lichiei. Părinţii săi Teofan şi Nona îi dau numele de Nicolae, care înseamnă „biruitor de popor”. Naşterea copilului vine după mulţi ani de rugăciuni ale celor doi, pentru că Dumnezeu nu îi învrednicea de bucuria unui urmaş. După naştere, maica sa rămâne iar stearpă, ca o marturie, parcă, a unicităţii pruncului. De mic, Nicolae săvârşeşte minuni. Imediat după naştere, în baie, stă trei ceasuri în picioare, nesprijinit, dând astfel cinste Sfintei Treimi. La fel, nu suge, ca toţi pruncii de la ambii sâni ai maicii sale, ci numai de la cel drept, anunţându-se râvnitor a dobândi starea cea de-a dreapta. Apoi începe a posti: miercurea şi vinerea suge doar o singură dată pe zi, şi atunci doar seara.

Sosind vremea de şcoală, este dat la învăţătura Sfintei Scripturi. În scurt timp ajunge la o mare ştiinţă de carte şi adâncă înţelepciune. Şi viaţa şi-o rânduieşte cu grijă: se fereşte de prietenii deşarte, de petrecerea cu femeile, de vorbele nefolositoare. dimpotrivă, mult timp petrecea în biserică, uneori stând în rugăciune câte o şi şi o noapte fără întrerupere.

Un nou soare răsare

Tânărul Nicolae avea un unchi episcop, care purta acelaşi nume. Văzând râvna pentru cele sfinte a nepotului, îi sfătuieşte pe părinţi sa-şi dea fiul spre slujirea lui Dumnezeu. Iar aceştia, amintindu-şi cum Dumnezeu le ascultase ruga fierbinte, îl dăruiesc la rândul lor pe Nicolae Celui ce li-l dăruise pe dânsul.

Unchiul episcop îi îndrumă cu multă înţelepciune paşii, iar când îl hirotoniseşte preot, se întoarce către poporul care era în biserică şi, iluminat de Duhul Sf, prooroceşte: „Iată, fraţilor, văd un nou soare răsărind marginilor pământului, arătându-se către cei întristaţi ca o milostivă mângâiere. O! fericită este turma care se va învrednici a avea pe acest păstor! Căci acesta va paşte bine sufletele celor rătăciţi şi la păşunea buneicredinţe îi va aduce pe dânşii; apoi se va arăta şi ajutător fierbinte celor ce sunt în nevoi”.

Tânărul preot se osteneşte cu multă râvnă, în post şi rugăciune, sporind duhovniceşte. Unchiul său, episcopul, vrând a se închina la locurile sfinte în Palestina, îi lasă nepotului toată cârmuirea bisericii. Tot atunci îi mor, la scurt timp unul după celălalt, părinţii, iar Nicolae, rămânând singur moştenitor al averii, o împarte pe toată săracilor. Milostenia sa ajunge cunoscută în toată cetatea.

Salvatorul tatălui cu trei fete

Era, bunăoară un bărbat, dintre cei slăviţi şi bogaţi, dar care, spre sfârşitul vieţii, îşi pierde şi slava şi bogăţia. Omul acela avea trei fete frumoase. Chinuit de lipsuri şi sărăcie, se gândeşte să le dea spre desfrânare pentru a-şi câştiga hrană şi îmbrăcăminte.

 Auzind Nicolae de trista poveste, ia o pungă mare cu galbeni şi, neştiut de nimeni ăentru a respecta porunca Mîntuitorului „să nu ştie stânga ta ce face dreapta”, merge la miezul nopţii la casa omului şi îi aruncă banii pe fereastră. Dimineaţa, când omul se scoală şi găseşte punga, mai întâi se sperie, crezând că e o nălucire. Apoi gândul i se luminează şi pricepe că e un dar de la Dumnezeu. Cu banii primiţi îşi mărită fata cea mare, dându-i o zestre bogată. Auzind Nicolae aceasta, repetă gestul, iar bărbatul îşi mărită şi fata mijlocie. Însă tot mai intrigat, vrea neapărat să-l cunoască pe binefăcătorul tainic. Aşa că începe să stea noapte de noapte la pândă. Nu după mult timp, Nicolae vine din nou la casa omului şi îi aruncă şi a treia pungă pe fereastră. De data asta, bărbatul iese în fugă din casă şi aleargă după umbra care se îndepărta rapid. Ajungându-l din urmă, bărbatul îl recunoaşte pe tânărul preot Nicolae şi cu lacrimi îi cade la picioare, mulţumindu-i. Povestea, în ciuda dorinţei binefăcătorului, face înconjurul cetăţii. Multe au fost însă faptele ed milostenie ale lui Nicolae, de aceea până astăzi Sfântul este cunoscut ca un mare ajutător al săracilor.

Nicolae alungă diavolul de pe corabie şi învie un marinar

Voind apoi Cuviosul Părinte Nicolae a merge în Palestina pentru a se închina la locurile sfinte, se îmbarcă pe o corabie. În largul Egiptului, Nicolae le spune corăbierilor că l-a văzut pe diavolul urcându-se pe corabie şi urmărind să o scufunde. Nu după mult, se iscă din senin o furtună groaznică, încât nava părea condamnată. Corăbierii speriaţi îi cad Sfântului în genunchi şi îi cer ajutorul. Nicolae îi îmbărbătează să-şi pună toate nădejdea în Dumnezeu şi le cere să se roage. El însuşi începe să se roage fierbinte, iar Domnul, ascultându-i ruga, potoleşte furtuna şi arată iarăşi cerul senin.

Tot atunci, unul dintre marinari suindu-se în vârful catargului, cade şi rămâne întins pe punte fără suflare. Iar Sfântul Nicolae, făcând rugăciune, îl învie şi îl dă nevătămat colegilor lui. Ajungând la Alexandria, Nicolae săvârşeşte mult minuni şi se arată de mare ajutor: scoate diavolii din oameni, tămăduieşte bolnavii, îi mângâie pe necăjiţi. Pleacă iarăşi la drum şi ajunge în Palestina, merge pe urmele Mântuitorului, urcă pe Golgota şi plânge pe locul patimilor. Zăboveşte multă vreme în locurile sfinte şi, când se pregătea să se ia calea pustiniciei, un glas dumnezeiesc i-a cerut să se întoarcă în patrie. Aşadar se îmbarcă spre o corabie. Matrozii, însă, plănuiesc să îndrepte nava în altă parte. Vâzând Sfântul că alta era direcţia pe care apucase corabia, cade la picioarele corăbierilor şi-i imploră să meargă spre Lichia, aşa cum se angajaseră. Aceia însă nici nu vor să audă. Aude însă Dumnezeu, care stârneşte un vânt puternic care aduce corabia la ţărmul Lichiei. Cu bunătate însă, Sfântul nici măcar o vorbă de ceartă nu le spune corăbierilor îngroziţi de puterea omului lui Dumnezeu, ci îi lasă să plece în voie. Iar el merge la mănăstirea zidită de moşul său, episcopul Patarelor, numită Sfântul Sion. Fraţii îl încojoară cu mare dragoste, primindu-l ca pe îngerul Domnului şi îndulcindu-se de cuvintele sale luminate şi de faptele bune. Iar Nicolae găseşte aici linişte şi pace încât gândeşte să-şi petreacă toate zilele până la sfârşitul vieţii.

Este uns arhiepiscop printr-o minune

Dar planul lui Dumnezeu era altul, voind ca acea comoară bogată să nu stea ascunsă ci să fie aflată la vederea tuturor.  Astfel, stând odată sfântul la rugăciune, aude un glas de sus: „Nicolae, să intri în nevoinţa poporului, dacă doreşti să fii de Mine încununat”. Iar el, nepricepând ce i se cere, rău se înspăimântă. Dar glasul îl lămureşte: „Nicolae, nu aceasta este holda pe care trebuie să Mi-o aducie roadă şi pe care o aştept de la tine; ci întoarce-te către oameni, ca să se preamărească prin tine numele Meu”. Unde să meargă? Refuză gândul care îi spune să se ducă în cetatea sa Patara, unde era cunoscut şi mult iubit, tocmai pentru a fugi de slava omenească. Se îndreaptă spre o altă cetate din părţile acelea, Mira, unde mitropolia Lichiei. Aici trăieşte ca ultimul dintre săraci, nevând unde să-şi culce capul. Singurul său adăpost era casa Domnului. Atunci are o vedenie despre care scrie Sfântul Metodie, patriarhul Constantinopolului, scria astfel: „Într-o noapte, Sfântul Nicolae a văzut pe Mântuitorul nostru întru slavă, stând aproape de dânsul şi dându-i Sfânta Evanghelie, care era împodobită cu aur şi cu mărgăritare; iar de partea cealaltă a văzut pe Sfânta Născătoare de Dumnezeu, punând pe umerii lui omofor arhieresc”.

În vremea aceea, arhiereul cetăţii se mută la cele veşnice, urmând a se alege un urmaş. Multe voci au spus însă că nu oamenii ci Dumnezeu trebuie să aleagă. Prin urmare, încep a posti şi a se ruga fierbinte. Iar unuia dintre episcopi, care era mai bătrân, i se arată un bărbat luminat şi îi porunceşte să meargă de cu noapte şi să stea lângă uşile bisericii. Acela care va intra mai înainte în biserică să fie urcat în scaunul arhiepiscopiei. Iar numele lui e Nicolae.

Aşadar, la vremea Utreniei, îndemnat de Duh, Sfântul Nicolae ajunge înaintea tuturor la biserică. Întrebat de episcop cum îl cheamă, sfântul tace mai întâi, cu smerenie, dar la insistenţele episcopului răspunde cu blândeţe: „Nicolae mă cheamă, robul sfinţiei tale”. Auzind numele, dar văzând şi smerenia şi blândeţea sfântului, episcopul înţelege că a găsit alesul. Aşa ajunge Nicolae, împotriva voinţei sale, arhiereu al Mirei Lichiei.

Patimile temniţei pentru Hristos

Chiar de la începutul păstoriei sale, socoteşte să-şi schimbe purtarea. Să nu-şi mai ascundă ca până acum viaţa cea cu fapte bune, ci să o arate tuturor. Nu spre mărire deşartă, ci spre pildă duhovnicească, pentru turma pe care o păstorea, cum scrie în Evanghelie: „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca văzând faptele voastre cele bune, să preamărească pe Tatăl vostru care este în ceruri”.  

Mare a fost lucrarea Sfântului în lume! Blând, fără răutate, smerit cu duhul, ferindu-se de îngâmfare. Hainele, deşi arhiepiscop, sunt dintre cele mai simple, iar hrana, de pustnic: numai o dată pe zi gustă ceva, şi aceea doar seara. La el uşa e deschisă: ascultă păsurile tuturor. Sărmanilor le e tată, săracilor milostiv, celor ce plâng mângâietor, năpăstuiţilor ajutor.

Perioada de pace nu durează mult. Începe o nouă prigoană împotriva Bisericii lui Hristos, sub împăraţii romani Diocleţian şi Maximian. În tot imperiul vine porunca închinării tuturor la idoli şi lepădarea de Hristos. Iar cei care nu se supun, să fie siliţi princhinuri grele şi temniţă, iar în final să fie ucişi.

Urgia ajunge repede şi în cetatea Mirei, iar Nicolae acceptă cu bucurie temniţa şi chinurile. Închis, alături de mulţi creştini, suportă cu bucurie chinurile, ba îi mai îmbărbătează şi pe ceilalţi uşurându-le  patimile.

Dar, aşa cum soarele iese după cea mai neagră furtună, a venit perioada luminoasă a marelui împărat Constantin. El îi eliberează pe creştini din temniţe, pune să se dărâme altarele păgâne şi să se zidească biserici în numele lui Hristos. Aşa îşi reia Nicolae lucrarea în fruntea turmei din Mira.

Palma care a plăcut lui Dumnezeu

Vrând împăratul Constantin să întărească credinţa creştină, în anul 325 convoacă primul sinod la Niceea. Printre cei 318 sfinţi părinţi se află şi Sfântul Nicolae. Acesta este cel mai înverşunat duşman împotriva ereziei lui Arie, cel care susţinea că Iisus Hristos nu este de o cinste şi o fiinţă cu Tatăl. Atât de tare se supără Sfântul auzind această hulă, încât se leapădă de blândeţe şi îi cârpeşte lui Arie o palmă zdravănă în faţa întregii adunări. Gestul lui Nicolae provoacă supărarea sfinţilor părinţi, drept care sfântului i se iau însemnele arhiereşti şi e aruncat în temniţă. Iată, însă, că mulţi dintre participanţii la sinod au un vis în care Mântuitorul şi Maica Sa coboară în temniţă la Nicolae şi îi dau înapoi însemnele. Aşa încât grabnic Sfântul este scos din închisoare şi repus în scaun. 

Multe şi mari minuni a făcut Sfântul şi după aceea. Când o foamete cumplită  loveşte Lichia, iar poporul ajunge în mare lipsă, Nicolae i se arată în vis unui neguţător din Italia care umpluse o corabie cu grâu şi plănuia să meargă în altă ţară, să se vină la Mira şi îi dă şi trei galbeni arvună. Când se trezeşte, neguţătorul descoperă în palmă cei trei galbeni şi, temându-se foarte, îşi duce corabia cu grâu acolo unde sfântul îi ceruse.  

Minunea salvării celor trei voievozi

În vremea aceea, apare o tulburare mare în Frigia, iar împăratul Constantin trimite trei voievozi, Nepotian, Ursul şi Erpilion,  însoţiţi de oşti, ca să aplaneze conflictul. În drumul lor, ajung la marginile eparhiei Lichiei şi aşteptând să se liniştească furtuna de pe mare pentru a se putea îmbarca, încep să semene dezordine, luând de la oameni cu forşa mâncare şi alt bunuri. Din acest motiv, e aproape gata să izbucnească o răscoală. Înştiinţat, sfântul merge la cei trei şi îi îndeamnă să-şi potolească ostaşii, iar pe ei îi invită în ospeţie, aplanând conflictul. 

Iată însă că în lipsa sfântului, guvernatorul Eustatie este mituit şi condamnă la moarte trei nevinovaţi pe care nişte oameni aveau duşmănie. Când  se întoarce, Nicolae e înştiinţat de nedreptate. Urmat de cei trei voievozi, se îndreaptă spre locul condamnării, ia sabia din mâna călăului şi îi eliberează pe nevinovaţi. Aceştia îi cad la picioare cu lacrimi, mulţumindu-i. Iar guuvernatorul însuşi, după ce e certat de sfânt, îşi recunoaşte păcatul. 

Iar cei trei voievozi, binecuvântaţi de Nicolae, pleacă mai departe în misiunea lor şi aduc pacea în Frigia. Îndeplinindu-şi treaba cu strălucire, ei câştigă cinstea împăratului Constantin, dar şi pizma unora dintre curteni. Aceştia uneltesc împotriva lor, cum că ar pune la cale un complot împotriva împăratului. Avlavie, guvernatorul cetăţii, primind şi el bani murdari de la uneltitori, îi aruncă pe cei trei în temniţă şi îl înştiinţează pe împărat. Constantin nu stă mult pe gânduri şi îi dă ordin lui Avlavie să-i omoare pe cei trei voievozi. Iar uneltitorii, temându-se să nu iasă adevărul la iveală, cereau guvernatorului ca mai repede să îi omoare. Avlavie, mânjit cu bani, se duce la împărat şi îi cere să grăbească executarea sentinţei, de vreme ce nici unul din cei trei nu vrea să se pocăiască.

Cei trei tineri sunt înştiinţaţi că urmează să fie omorîţi a doua zi în zori. Ştiindu-se nevinovaţi şi aducându-şi aminte cum îi salvase Arhiepiscopul pe cei trei bărbaţi de sub sabia călăului, încep să se roage fierbinte către „Dumnezeul lui Nicolae” să-i scape. Şi iată că în acea noapte Nicolae li se arată în vis lui Constantin şi lui Avlavie şi le cere să-i elibereze de îndată pe cei trei voievozi, pentru că altfel urgie va veni asupra lor. În toiul nopţii, speriat, Avlavie se prezintă în faţa împăratului, povestindu-i visul. Constantin, auzind că şi guvernatorul avusese un vis asemănător se sperie ţi îi cere să-i aducă pe voievozi chiar atunci în faţa sa. Iar din mărturia acestora, împăratul se lămureşte imediat că totul a fost o uneltire şi îi eliberează. Ba le dăruieşte şi multe odoare pentru a împodobi biserica din Mira, slăvind numele lui Dumnezeu şi al marelui său slujitor Nicolae.

Ajungând la dânci bătrâneţe, boleşte scurtă vreme cu trupul după care îşi dă duhul în mâinile lui Hristos în ziua de şase decembrie. Trupul său, aşezat în biserica din Mira, izvorăşte mir cu bună mireasmă, cu care ungându-se bolnavii care se rugau cu credinţă, se vindecau.

Trupul Sfântului se află astăzi la Bari. Românii sunt şi ei norocoşi: se pot închina mâinii Sfântului Nicolae, adăpostită de Biserica Sfântul Gheorghe Nou, din centru Bucureştiului

Multe minuni a făcut Sfântul în timpul vieţii, dar încă mai multe săvârşeşte acum, când se află lângă Cel pe care atât l-a iubit, Mântuitorul Hristos. Cu îndrăzneala dragostei, blândul şi milostivul Nicolae nu încetează a se ruga pentru noi, iar Stăpânul nimic nu poate să-i refuze bunului Său slujitor.

0 comentariu

moldoveanu 15-06-2010 - 05:01

A TRECUT TIMPUL SI SAU STERS URMELE , ADEVARUL E CA SUNTEM MULTI SI PROSTI,USOR MANIPULABILI IN CONDITIILE EXPERTILOR IN DEZINFORMARE ,INTOXICARE SI A ROMANULUI E VEDE NUMAI INTERESUL PERSONAL, NEFIIND PREGATIT IN A DISCERNE CE E BINE,CE E RAU SI UITE ASA CU TOATA ASA ZISA DEMOCRATIE DIN DEC.89, IN IANUARIE,DNULE VOINEA CE A FOST? PNT CU RATIU PROASPAT SOSIT DIN ANGLIA SA PUNA UMARUL LA INSTAURAREA REGALITATII ( SPUNETI ADEVARUL NU MINCIUNI, ANALIZATI TOT CONTEXTUL, NU NUMAI E VA CONVINE PENTRU A VA APARA). TREABA E GRAVA, ACUZE SI ACUZATI SUNT MULTI, CA PROCUROR MILITAR TREBUIA SA APARATI ARMATA SI NU MORFINOMANII DIN PIATA…. S.A SI ALTELE…

moldoveanu 15-06-2010 - 05:03

AVETI DREPTATE, DAR UNUL MANCAT DE UN PROCUROR MILITAR INAINTE DE 89 SPUN ADEVARUL ASA SUNT

marius 15-06-2010 - 07:38

Ca a gresit, sau nu a gresit, nu vreau eu sa-l judec, insa cu totii stim ca nu a fost un presedinte al Romaniei, care sa ramana in istorie ca un conducator emblematic! Cine il iubeste pe acest domn? Ne-am bucurat cu totii la revolutie, ca am scapat de un regim asupritor si am dat de un regim al altui „drac” ! Unii care recunosc ca au creierul spalat si ca is prosti,sau usor de manipulat, il fac erou pe acest malefic conducator, ca a aparat natiunea cu sudoarea fruntilor de bestii ale unor oameni ai cavernelor, denumiti mineri, patand cu sange aceasta profesie grea si cinstita , pana la urma, pentru foarte multi ani in Romania, de un presupus regim malefic, care ar fi urzit sa ia puterea.
Acum, traind acesti 20 de ani, ca roman obisnut, intr-o tara condusa de aceste clase politice, stanga, dreapta, centru, ma intreb, de care pericol m-a aparat pe mine minerii? Ca am trait intr-un pericol continuu: politic, economic, social, cultural, sportiv..etc , pe toate planurile…Daca monarhia ar fi luat puterea si am fi avut constitutia monarhica, ar fi fost mai bine , sau mai rau? Nu stiu! Dar nici nu pot sa-mi imaginez, daca se putea mai rau de atat cu puterea d.lui Iliescu si urmatorilor, descreierati. Totusi, pot sa vad ca popoarele conduse de regi si regine, isi iubesc „unsii”, pana la sange, si au tari bine dezvoltate pe toate planurile, unde noi cu acesti bravi conducatori,care au inca mintea intunecata de bolsevismul criminal, suntem inca repetenti, ca sa ma exprim elegant… Cat de tare ne iubim noi conducatorii? Cat de mult a evoluat, situatia tarii, noastre? Multi au spus, ca daca aceasta tara, nu ar fi fost „condusa” deloc si tot am fi fost mai evoluati. Asa ca mult stimabilul si „iubitul” nostru fost conducator, sa ne lase cu iesirile sale in public, lansari de carti, sau pareri personale… Sa treaca la meditatie, rugaciune, spovada, etc, macar ar reusi poate, sa moara cu un suflet mai linistit, ca de demnitate, nici nu poate fi vorba …

Toussaint Louverture 15-06-2010 - 07:51

Tovarasi camarazi… face-ti un dusch!!!
Heil Hitler !!!

gigel 15-06-2010 - 12:45

dan voinea mai poate fi pedepsit pentru epurarea din 89?

nik 19-06-2010 - 04:44

mas bucura sa il vad pe ilici la jilava dar si pe acest procuror care a tacut 20 de ani.

Toussaint Louverture 19-06-2010 - 04:57

La voi ma refeream,….minerilor… Voi nu ganditi… Doar postati….
Iliescu are o contributie istorica… A LUPTAT IMPOTRIVA NOII ORDINI MONDIALE… Cu consecinte nefericite pe termen scurt, pentru popor…Dar cu consecinte mai bune pe termen lung.. Romania este intr-o situatie grava, dar nu catastrofala, ca si celelalte tari.. Urmeaza sa ajunga in situatie catastrofala, dar cu intarziere fata de celelalte tari….

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult