Acasa Cultura-ReligieCultura Premiile UNITER 2015 – Lista câștigătorilor

Premiile UNITER 2015 – Lista câștigătorilor

scris de Z.V.
23 afisari

Gala Premiilor UNITER, ajunsă la cea de-a XXIII-a ediţie a avut loc luni, 25 mai 2015, de la ora 21, la Sala Mare a Teatrului Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti.

Anca Hanu

Anca Hanu

Pentru a XXIII-a ediţie a Galei Premiilor UNITER, juriul de nominalizări a fost alcătuit din criticii de teatru: Monica Andronescu, Mircea Morariu şi Maria Zărnescu.

Iată lista nominalizărilor și a câștigătorilor:

Cel mai bun spectacol:

„De vânzare / For Sale”, un spectacol de Gianina Cărbunariu, Teatrul Odeon Bucureşti; „Mobilă şi durere”, direcţia de scenă Victor Ioan Frunză, Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” Bucureşti;
„Omul cel bun din Seciuan”, regia Andrei Şerban, Teatrul Bulandra Bucureşti

„De vânzare / For Sale” a fost declarat cel mai bun spectacol al anului 2014.

Cel mai bun regizor:

Victor Ioan Frunză pentru spectacolul „Mobilă şi durere”, Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” Bucureşti; Radu Nica pentru spectacolul „Incendii”, Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timişoara; Andrei Şerban pentru spectacolul „Omul cel bun din Seciuan”, Teatrul Bulandra Bucureşti

Victor Ioan Frunză a fost desemnat cel mai bun regizor al anului 2014.

Cel mai bun scenograf:
Andrada Chiriac, pentru scenografia spectacolului „Cerere în căsătorie”, Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galaţi;
 Adriana Grand pentru scenografia spectacolului „Mobilă şi durere”, Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” Bucureşti;
 Iuliana Vîlsan pentru scenografia spectacolului „Omul cel bun din Seciuan”, Teatrul Bulandra Bucureşti

Adriana Grand a câștigat premiul pentru cea mai bună scenografie a anului 2014.

Cel mai bun actor în rol principal:

Vlad Ivanov pentru rolurile din spectacolul „Omul cel bun din Seciuan”, Teatrul Bulandra Bucureşti; 
Sorin Leoveanu pentru rolul Hitler din spectacolul „Mein Kampf”, Teatrul Naţional Cluj-Napoca;
 Adrian Nicolae pentru rolul Gore din spectacolul „Mobilă şi durere”, Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” Bucureşti

Vlad Ivanov este câștigătorul: „Mărturisesc că aș fi vrut să aud valsul lui Șostakovici venind pe scenă. Aș fi dansat cu mare plăcere cu colega mea, Andreea Bibiri… Mulțumesc colegilor pentru faptul că spectacol de spectacol, suflet lângă suflet, formăm împreună, ca un puzzle, Omul cel bun din Seciuan.”

Cea mai bună actriţă în rol principal:

Alexandra Fasolă pentru rolurile din spectacolul „Omul cel bun din Seciuan”, Teatrul Bulandra Bucureşti;
 Anca Hanu pentru rolul Amalia din spectacolul „Amalia respiră adânc”, Teatrul Naţional Cluj-Napoca;
 Daniela Török pentru rolul Sally Bowles din spectacolul „Cabaret”, Teatrul German de Stat Timişoara

Anca Hanu a câștigat premiul: „Bună seara, mă simt ca o furnică… Alina Nelega, mulțumesc pentru textul pe care l-ai scris și care este ca un examen pentru o actriță.”

Cel mai bun actor în rol secundar:

Mihai Călin pentru rolul Caliban din spectacolul „Furtuna”, Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti;
 Andrei Huţuleac pentru rolul Urechiatu΄ din spectacolul „Mobilă şi durere”, Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” Bucureşti; 
Georg Peetz pentru rolul Conférencier din spectacolul „Cabaret”, Teatrul German de Stat Timişoara

Premiul a fost câștigat de Mihai Călin: „Am mai avut asemenea emoții acum 20 de ani când am fost nominalizat la Premiul pentru debut. Nu l-am luat atunci… Iată că îl iau acum. E o plăcere. Așa cum e o plăcere să primești aplauze seara, după spectacol.”

Cea mai bună actriţă în rol secundar:

Ana Ciontea pentru rolul Mama din spectacolul „Numele”, producţie a Teatrului Foarte Mic Bucureşti în parteneriat cu Teatrul de Comedie; 
Ana Covalciuc pentru rolul Proprietăreasa din spectacolul„Omul cel bun din Seciuan” , Teatrul Bulandra Bucureşti; 
Katalin Berekméri pentru rolurile din spectacolul „Castingul Dracului”, Teatrul Naţional Târgu-Mureş – Compania „Tompa Miklós”

Katalin Berekméri este câștigătoarea.

Critică teatrală:

Claudiu Groza, Doru Mareş, Ion Parhon

Doru Mareș a câștigat premiul.

Teatru radiofonic:

„Fantomele din Canterville”, după Oscar Wilde, scenariul şi regia artistică: Ilinca Stihi;
„Henric al V-lea” de William Shakespare, adaptarea radiofonică: Domnica Ţundrea, regia artistică: Attila Vizauer; 
„Metamorfoza”, după Franz Kafka, scenariul şi regia artistică: Ion Andrei Puican.

Premiul pentru „cel mai bogat teatru posibil”, după cum l-a numit Ion Caramitru, a fost câștigat de spectacolul „Henric al V-lea”. Actorul Mircea Albulescu a fost cel care a decernat premiul.

Teatru TV:

„Roman teatral (Însemnările unui nebun)”, după Mihail Bulgakov, dramatizare, adaptare şi regie: Vitalie Lupaşcu; 
„Vinovatul”, după Ion Băieşu, scenariul şi regia: Ion Gostin;
„Zi că-ţi place!”, după Valentin Nicolau, adaptare şi regie: Cornel Mihalache

Premiul a revenit spectacolului „Vinovatul”.

Debut:

Vlad Nemeş pentru rolul M din spectacolul „Cockoşi”, Teatrul ACT;
 Ciprian Nicula pentru rolurile din spectacolul „Eşti un animal, Viskovitz!”, Teatrul „Anton Pann” Râmnicu-Vâlcea;
 Ana Bianca Popescu pentru rolul Fata din spectacolul „Numele”, producţie a Teatrului Foarte Mic Bucureşti în parteneriat cu Teatrul de Comedie

Câștigătoarea este Ana Bianca Popescu (25 de ani).

Cea mai bună piesă românească a anului este „Timpul nebunilor”, de Stela Giurgeanu.

Premiile acordate de Senatul UNITER sunt:

PETER BROOK – Premiul de Excelenţă – în omagiu pentru aportul şi impactul spectacolelor sale asupra teatrului românesc

Premiul pentru întreaga activitate: Actor (VLADIMIR JURĂSCU); Actriţă (MIHAELA ARSENESCU WERNER); Regizor (ALEXANDER HAUSVATER); Scenografie (CLARA LABANCZ); Critică şi istorie teatrală: MIRA IOSIF
PREMII SPECIALE: Premiu special acordat Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din Bucureşti pentru Galele Absolvenţilor

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult