Acasa Cultura-ReligieCultura Red Hot Chili Peppers se întoarce cu I’m with You VIDEO

Red Hot Chili Peppers se întoarce cu I’m with You VIDEO

scris de L.M.
5 afisari

Red Hot Chili Peppers va lansa, după o absenţă de cinci ani şi plecarea chitaristului John Frusciante, luni, 29 august, ‘I’m with You’, al zecelea album al trupei, muzica având multe influenţe.

După turneul efectuat la lansarea ‘Stadium Arcadium’ (2006), trupa a luat o pauză. Flea s-a înscris la universitate, la cursuri de muzicologie, Anthony Kiedis şi-a format o familie, iar John Frusciante s-a hotărât să părăsească grupul, a doua oară în cariera tumultuoasă a trupei. Chitaristul a fost înlocuit de Josh Klinghoffer, muzician cu 15 ani mai tânăr decât ceilalţi mebri ai trupei, care a cântat deja în studiou cu grupul. Mulţi fani regretă absenţa lui Frusciante, a cărui virtuozitate a jucat un rol esenţial în succesul grupului Red Hot Chili Peppers, însă chitara lui Klinghoffer se aude discret în spatele lui Flea (chitară bas) şi Chad Smith (baterie). Vocea lui Anthony Kiedis rămâne la fel de tânără, în pofida celor 48 de ani ai cântăreţului.

Creat acum aproape 30 de ani de doi prieteni din copilărie – Michael ‘Flea’ Balzary (chitară bas) şi Anthony Kiedis (solist), grupul californian a devenit unul din marile nume ale rockului din anii 1990, datorită albumelor ‘Blood Sugar Sex Magik’ (1991) şi ‘Californication‘ (1999). A vândut 60 milioane de albume în toată lumea.

Red Hot Chili Peppers a postat ‘I’m with You’ pe internet cu câteva zile înainte de lansarea oficială şi, pentru a sărbători evenimentul, vor da marţi un concert la Koln (Germania).

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult