Acasa Cultura-ReligieCultura România, depășită de Papua Noua Guinee, în topul libertății presei

România, depășită de Papua Noua Guinee, în topul libertății presei

scris de C.S.
1 afisari

Clasamentul mondial privind respectarea libertăţii presei, realizat anual de organizaţia franceză Reporters sans Frontières (RSF), plasează România pe locul 45 din 180, sub Papua Noua Guinee, dar înaintea Statelor Unite.

România coboară 2 locuri în topul libertății presei.

În acest clasament care cuprinde 180 de ţări, cu una mai mult faţă de anul trecut, pe primul loc se situează Finlanda, fiind urmată în top, în ordine, de Olanda, Norvegia, Luxemburg, Andorra, Liechtenstein, Denemarca, Islanda, Noua Zelandă şi Suedia.

Ungaria se situează pe locul 64 în acest top al libertăţii presei, în timp ce Bulgaria se află pe locul 100. Republica Moldova s-a situat pe locul 56, în coborâre cu un loc faţă de anul precedent.

În acelaşi clasament, Republica Cehă se află pe locul 13, Germania, pe 14, Polonia, pe 19, Slovacia, pe 20, Lituania, pe 32, Marea Britanie, pe 33, Slovenia, pe 34, Spania, pe 35, Serbia, pe 54, Croaţia, pe 65, Israel, pe 96, Grecia, pe 99, Rusia, pe 148, Turcia, pe 154, China, pe 175.

Pe ultimele locuri în acest loc se află Turkmenistan (178), Coreea de Nord (179) şi Eritreea, un stat din nord-estul Africii (pe locul 180)

Potrivit unui comunicat remis de RSF cu prilejul lansării acestui clasament, libertatea presei a cunoscut un declin în numeroase ţări, precum Statele Unite ale Americii, Republica Central Africană şi Guatemala, însă a cunoscut îmbunătăţiri în Ecuador, Bolivia şi Africa de Sud.

Clasament are la bază mai multe criterii, între care nivelul abuzurilor, asigurarea pluralismului, independenţa media, mediul şi autocenzura, legislaţia, transparenţa şi infrastructura.

RSF este o organizaţie nonguvernamentală, cu sediul central la Paris, care militează pentru libertatea presei şi pentru libertatea de exprimare în întreaga lume şi care activează de 28 de ani.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult