Acasa Cultura-ReligieCultura Silver Church: Nou concert caritabil pentru Şerban Ionescu pe 30 mai

Silver Church: Nou concert caritabil pentru Şerban Ionescu pe 30 mai

scris de Laurentiu Banches
1 afisari

După ce în 21 mai s-a desfăşurat un concert caritabil îndeosebi pe ritmuri pop-rock la iniţiativa lui Lucian Viziru, pe 30 mai a venit vremea ca rapperi să îşi arate sprijinul faţă de marele actor, Şerban Ionescu.

Concert caritabil pentru marele actor Serban Ionescu in Silver Church pe 30 mai (foto:radioonmusic.ro)

Concertul care se va desfăşura tot în clubul Silver Church din Bucureşti, pe 30 mai, începând cu ora 21:00 are ca scop strângerea de fonduri necesare pentru tratamentul actorului Şerban Ionescu. Au răspuns prezenţi acestei iniţiative nume importante ale hip-hop-ului şi rap-ului românesc precum Puya, Doc, Deliric1, Vlad Dobrescu, Don Baxter, Pacha Man, Karie, Legalize, Bibanu mixXl, Dragonu, Flou Rege, Camuflaj, Chimie, DJ Albu şi Cristyz.

Prețul biletului va fi de 30 lei, evenimentul caritabil urmând să fie prezentat de DJ-ii Pro FM, Sara şi Nicolai. Încasările din bilete vor fi donate în totalitate actorului Șerban Ionescu care are nevoie de un tratament în străinătate.

Şerban Ionescu va fi transportat, miercuri, 30 mai, cu un avion privat, la o clinică din Germania, actorul fiind însoţit pe durata zborului spre Munchen de un echipaj SMURD. Şerban Ionescu a fost diagnosticat, în urmă cu aproape un an, cu borelioză, o boală gravă provocată de înţepătura unei căpuşe. La jumătatea lunii mai, Guvernul a suplimentat bugetul Ministerului Sănătăţii cu 88.000 lei pentru tratamentul în străinătate al actorului Şerban Ionescu, banii fiind acordaţi din Fondul de rezervă.

În acest moment orice sumă este binevenită întrucât tratamentul împotriva bolii lui Şerban Ionescu, conform spuselor acestuia, se ridică la zeci de mii de euro lunar. Pentru marele actor s-a creat un cont în care toti cei care doresc pot dona bani, pe data de 21 mai având loc un alt concert caritabil în Silver Church, la iniţiativa lui Lucian Viziru care a fost asistată atunci de Mihai Mărgineanu şi trupele Viţa de Vie, Vunk, Bere Gratis şi Dark Town.

Cei care doresc să îl ajute pe actor pot dona bani în contul deschis pe numele acestuia:

Numar cont: RO 19RNCB0318050015460001

Titular: SERBAN IONESCU

Banca Comercială Română

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult