Tainele nopţii de Sânziene şi Drăgaica

Sânzienele sau Drăgaica este o sărbătoare păgână a cărei nume se spune  că vine de la Santa Diana, zeiţa romană a vânătorii şi pădurilor sau de la micuţele flori de câmp galben-aurii sau albe, cu parfum dulce şi suav. Ele aparţin universului silvestru, deşi provin din figurile mitologice ale vestalelor zeiţei Ceres, cea care aduce fertilitatea agrară.

Noaptea de Sanziene

Sânzienele, zi de cumpănă între două intervale ale timpului, poartă între profan şi sacru, este o sărbătoare solară şi lunară, în acelaşi timp, când oamenii se deschid, caută, aşteaptă. Acum soarele dansează pe cer, iar ritualurile de protecţie, de tămăduire ori fertilitate, chiar dacă oarecum atenuate, nu şi-au pierdut înţelesul original. În această noapte, cei cu inima curată au acces la alte energii şi vibraţii.

Zâne vesele, tinere, frumoase şi  blânde, se spune despre ele că-i ajută pe oameni să se vindece sau să-şi găsească perechea. Tot de ziua lor amuţeşte cucul, ce şi-a început cântul la Blagoveştenie (Buna Vestire). Sărbătoarea începe cu o seară înainte, când fete şi feciori culeg florile şi fac din ele coroniţe ce prefigurează soarele, a cărui sărbătoare este. Cu aceste coroniţe se împodobesc stâlpii porţilor, ferestrele caselor. Cu bucurie şi strigături, fiecare participant îşi pune o dorinţă – fetele, despre feciori, femeile despre gospodărie, flăcăii despre fete, bărbaţii despre recolte, iar bătrânii despre sănătate – şi apoi aruncă pe case ori pe pătuluri coroniţa. Dacă aceasta rămâne pe acoperiş, dorinţa se împlineşte, iar dacă nu se mai amână momentul. Culese de ziua lor, legate în coroniţe sau cruce florile de Sânziene erau duse la biserică pentru a fi sfinţite, păstrate   apoi spre alungare a răului, spre pază şi alinare.

Numită şi sărbătoarea  dragostei şi a setei de viaţă, alaiurile pornesc pe dealuri, pe malul râurilor sau în liziera pădurilor unde cu făclii aprinse începe noaptea focurilor sau a făcliei de Sânziene. Pentru alungarea spiritelor malefice, se aprind focuri în care se aruncă substanţe puternic mirositoare, se buciumă şi se strigă în jurul flăcărilor.

Floarea aşezată sub pernă de fete pentru a-şi visa alesul este şi leac pentru cei bolnavi, care se încing cu aceasta pentru că  ia durerea. Plantă ierboasă, numită şi drăgaică în trecut, i se acordau efecte benefice în bolile de rinichi.

Dragaica (Galium)

Sânzienele au proprietatea de a închega laptele, fără a-i da vreun miros. De fapt, există credinţa că ierburile de leac culese în ziua de Sânziene sunt considerate  bune tămăduitoare, iar cei ce le cunosc, le şi culeg. Dacă în noaptea de dinainte de Sânziene răsar Pleiadele, înseamnă că ziua este foarte bună pentru semănat. În această zi se organizează târguri şi iarmaroace, unde, în trecut, era prilejul pentru întâlnirea tinerilor în vederea căsătoriilor. Tot în această zi se fac logodnele, de pe urma cărora toamna vin nunţile.

Pentru acest început de timp calendaristic, în unele sate din Bucovina, cu ani în urmă, exista obiceiul boului instrutat, un dans al măştilor unde masca taurină murea şi renăştea simbolic. Tot acum se fac pomeni îmbelşugate pentru pomenirea morţilor. Din spiritul sărbătorii de altădată a rămas destul de puţin. Doar în mediul rural mai există oameni legaţi de trecut, de tradiţie, pasionaţi de lucrurile de taină care aduc sacrul  şi intuitivul în viaţa noastră, ca-ntr-o poveste.