Taraba lui Cristinel (46) DIEGO VELAZQUEZ

Considerat cel mai important pictor baroc spaniol şi unul dintre cei mai mari pictori ai tuturor timpurilor, Diego Rodriguez da Silva y Velazquez s-a născut la Sevilla în anul 1599. Data exactă de naştere nu se cunoaşte, botezul fiind însă înregistrat în 6 iunie la biserica din cartierul Sf Pavel.

Diego a fost primul dintre cei şase copii ai unei familii nobile. Tatăl sau, Juan Roadriguez da Silva, de origine portugheză, a cărui familie s-a stabilit in Sevilla cu douăzeci de ani înainte de naşterea artistului, a fost avocat, iar mama, Jeromina Velazquez, provenea dintr-o familie de nobili andaluzi. Conform obiceiurilor spaniole, copiii purtau numele ambilor parinţi. Aşa că Diego va rămâne în istoria artei cu numele mamei, Velazquez.

Velazquez şi-a petrecut copilăria în Sevilla, începând din anul 1611 primind lecţii de la pictorul Francisco Herrera, a cărui influenţă îi va marca întreaga carieră. Se mută apoi la pictorul Francisco Pachero del Rio, cu a cărui fiică se va căsători în 1618.

Lucrarea caracteristică acestei perioade este “Vânzătorul de apă din Sevilla”, pictată în 1620 şi care astăzi se găseşte la Muzeul Wellington din Londra.

În 1622, Velazquez pleacă la Madrid, încercând să lucreze ca pictor de curte, dar fără succes. Un an mai târziu, primind recomandări de la Ducele de Oliveros, originar din Sevilla, artistul reuşeşte să capteze atenţia regelui, fiind pus să picteze portretul capelanului Don Juan de Fonseca.

Impresionat, Filip al IV–lea îi cere să-i picteze portretul, lucrare terminată la 30 august 1623, dar care din păcate astăzi este pierdut. Aceasta lucrare îl va face pe Velazquez pictor de curte, mutându-se cu familia la Alcazar. Aici îl va cunoaşte pe Rubens, venit în misiune diplomatică la Curtea Regală. Acesta îi va deveni prieten şi mentor. Influenţat de Rubens, Velazquez va face prima călătorie în Italia între anii 1629-1631, vizitând: Genova, Milano, Veneţia, Florenţa, Roma şi Napoli. Intrând în contact cu arta veneţiană, Velazquez va fi influenţat de aceasta, fapt ce se poate constata în lucrarea “Iosif si fraţii săi”.

Întors la Madrid, crează numeroase portrete primind, în 1624, contractul de a dota noul Palat Regal. Pentru punerea în aplicare a acestei lucrări, Velazquez a angajat cei mai renumiţi artişti ai Spaniei din acea perioadă. “ Predarea Bredei”, executata in 1633, reprezinta punctul culminant al picturii istorice din Spania.

Numit ajutor la Garderoba Curţii Regale şi apoi superintendent al Colecţiei regale, Velazquez îi propune, în 1649, Regelui să-l trimită in Italia cu misiunea de a achiziţiona sculpturi şi picturi pentru noua colecţie a Palatului Alcazar. Ajuns la Veneţia, cumpară tabloul “Venus şi Adonis adormit” a lui Paolo Veronese, precum şi numeroase lucrări ale lui Tintoretto, plecând apoi la Modena, Parma, Bologna şi, în final, la Roma. Aici pictează portretul servitorului sau Juan de Pareja căruia, la reîntoarcerea în Spania, îi va reda libertatea. Tabloul stârneşte admiraţie, ira Velazquez este ales membru al Academiei Sf. Luca. Pictează apoi portretul Papei Inocentu al X-lea, pentru care acesta, fiind foarte mulţumit, doreşte să-l recompenseze cu o sumă fabuloasă de bani. Velazquez refuză să primească banii, spunând că intră in atribuţiile pictorului Curtii Majestăţii Sale Catolice să realizeze portrete papale.

{gallery}gallery/11/taraba_46{/gallery}

În iunie 1651 se întoarce la Madrid. continuându-şi cariera la Curtea Regală până la sfârşitul vieţii. Pictează, în această perioadă, tabloul “Doamne de onoare”, considerat una dintre cele mai ilustre creaţii ale picturii universale. De remarcat că, în acest tablou, pictorul se înfăţisează şi pe sine însuşi cu penelul şi paleta în mână. Lucrarea fascinează prin zugrăvirea realistă şi în acelaşi timp discretă a vieţii de la curte, prin autenticitatea expresiei şi a surprinderii exacte a gesturilor şi privirilor.

Velazquez este numit de către Filip al IV-lea mare mareşal al Palatului în februarie 1652, iar în 1659 i se conferă Crucea de “Cavaler al Ordinului Sfântului Iacob”. Un an mai târziu, Velazquez pregăteşte cununia Infantei Margareta Tereza cu Regele Franţei Ludovic al XIV-lea, cununie ce a avut loc la graniţa franco-spaniolă. La întoarcerea în Madrid se imbolnăveşte, fiind vizitat de rege la patul de suferinţă. După aapte zile de agonie, Velazquez moare în data de 6 august 1660,  fiind înmormântat în cimitirul bisericii Sf. Ioan Botezătorul. Opera sa a avut o influenţă de durată asupra dezvoltării picturii spaniole şi europene.