Acasa Cultura-ReligieCultura Tradiţie şi spiritualitate românească în Timoc

Tradiţie şi spiritualitate românească în Timoc

scris de M.A.
1 afisari

Institutul Cultural Român, în parteneriat cu Asociaţia pentru cultură a Românilor din Nord-Estul Serbiei Ariadnae Filum, organizează în regiunea Timoc o serie de evenimente culturale dedicate comunităţii româneşti din această parte a Serbiei.

Festival de Cultura Rumaneasca

Festival de Cultura Rumaneasca

În zilele de 10 şi 30 septembrie 2011, grupul de etnojazz Misteria Carpatica va susţine concerte la Bolievaţ şi Cucevo. Misteria Carpatica este o formaţie timoceană de world-fusion, înfiinţată în anul 2009 şi coordonată de Cristian Wagner-Rutsanu, care îmbină muzica tradiţională românească cu ritmuri de jazz, rock, funk sau alte genuri muzicale moderne, transmite Timoc Press.

Pe 16 şi 17 septembrie 2011, la Nigotin şi Cladovo vor avea loc două concerte susţinute de Angelica Stoican şi grupul Izverna din Orşova (jud. Mehedinţi), iar pe 23 şi 24 septembrie 2011, grupul Rapsozii Oltului acompaniat de Orchestra Populară a Radiodifuziunii Române, dirijată de Adrian Grigoraş, va concerta la Bor şi Petrovaţ.

În cadrul aceluiaşi program derulat de ICR în această regiune, în perioada aprilie – septembrie 2011, ca urmare a atelierelor de sculptură şi pictură religioasă pe lemn organizate de ICR în parteneriat cu Protopopiatul Ortodox Român al Daciei Ripensis, a fost realizat iconostasul Bisericii „Sfinţii Mucenici Montanus Preotul şi soţia sa Maxima din Singidunum“, din satul Isacova, comuna Ciupria, regiunea Valea Moravei.

În 2010, în urma unui proiect similar organizat de ICR în parteneriat cu Protopopiatul Ortodox Român al Daciei Ripensis, a fost realizat iconostasul Bisericii „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril şi Sfânta Parascheva“ din Mălainiţa, iar în 2008, cu sprijinul ICR, pictura bisericii româneşti de la Mălainiţa a fost realizată de pictorul Mihai Dumitru, profesor la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult