Tradiţii de Sfântul Andrei

Ziua Sfântului Andrei se numeşte şi Ziua lupului sau Gadinetul şchiop. Se ştie ce a simbolizat lupul pentru daci, dacă însuşi steagul lor avea înfaţişarea unui balaur cu cap de lup. Se credea şi încă se mai crede şi acum că în ziua de 30 noiembrie lupul devine mai sprinten, îşi poate îndoi gâtul ţeapăn şi nimic nu scapă dinaintea lui. De aici şi credinţa că „îşi vede lupul coada”.

În noaptea de 30 noiembrie lupii se adună, iar Sfântul Andrei împarte prada, pentru iarna care începe, fiecărui lup. Ca să-şi apere gospodăria de lupi, se obişnuieşte şi astăzi la ţară să se ungă ţăruşii de la poartă, ferestrele şi pragul uşilor cu usturoi. În unele parţi se ung cu usturoi chiar şi fântânile. Alţi gospodari fac o cruce de ceară şi o lipesc la vite, însă numai la cele de parte bărbătească: boi, berbeci, armăsari, ţapi,  anume pe cornul din dreapta. De la această zi şi până la Crăciun, gospodinele nu mai ţes în război şi nu torc, de frică să nu se supere Maica Domnului pe ele.

Tot din cauza lupilor, nu se matură toată ziua, nu se dă gunoiul afară, nu se rânesc grajdurile, nu se piaptană, nu se fac zgârieturi, nu se face pomană şi nu se dă nimic cu împrumut. Dacă stăpânii casei nu muncesc, lupul nu se poate apropia. Totuşi, când soarta scrie altfel, primejdia nu se poate îndepărta, căci peste cele hotărâte de Sfântul Andrei, nimeni nu poate trece.

În acea noapte vorbesc toate animalele, dar cine ascultă ce spun, moare. La miezul nopţii de Sfântul Andrei se deschid cerurile.

Noaptea de ajun precum şi în ziua Sfântul Andrei se crede că este prielnică anumitor practici şi farmece de dragoste. Una dintre acestea este Păzitul usturoiului, un fel de serbare nocturnă colectivă, cu mâncare şi băutură abundentă,  la care bărbaţii neînsuraţi vin cu căciulile pline cu căpăţâni de usturoi. În unele sate şi fetele aduc câte trei căpăţâni, toate se pun într-o covată pe care o femeie bătrână trebuie s-o păzească toată noaptea la lumina unei lumânări, ca să nu fie furată de strigoi, în timp ce tineretul petrece, bea, cântă şi joacă. Dimineaţa, în curtea casei se încinge o horă, iar în mijlocul ei „este jucată” covata cu usturoi de un flăcău.  Apoi usturoiul este împărţit la toţi care au participat şi dus acasă cu mare grijă, pus la icoane, folosit ca leac împotriva bolilor sau pentru descântece şi vrăji. Astfel în unele localităţi când fetele sosesc acasă de la Păzitul usturoiului, seamănă un căţel de usturoi priveghiat toată noaptea, într-un cocoloş de aluat. După felul în care încolţeşte şi creşte acest usturoi, se fac prognosticuri de măritiş.

Fata de măritat prepară o „Turtucă de Andrei”, turtiţă subţire din făină de grâu, foarte sărată, coaptă pe plita sobei şi o mănâncă înainte de culcare. Băiatul care venea în vis să-i aducă apă ca să-şi potolească setea urma să o ceară de nevastă în cursul anului.

Tot pentru a visa ursitul, fetele îşi pot pune sub pernă 41 de bobi de grâu. Dacă băiatul din vis vine şi le culege, atunci acela va fi alesul.

Tot de Sfântul Andrei este păstrat obiceiul de a pune la încolţit grâu. El va fi aşezat la lumină şi udat frecvent, iar de Anul Nou se va interpreta: al cui va fi mai înalt şi mai bogat, acela va avea mai mult noroc şi va fi mai sănătos.

Sfântul Andrei este socotit început de iarnă, numindu-se şi „Andrei-de-iarnă”.