Acasa Cultura-ReligieCultura Vezi aici câştigătorii premiilor César 2011

Vezi aici câştigătorii premiilor César 2011

scris de B.C.R
2 afisari

Lungmetrajul „Oameni şi zei / Des hommes et des dieux „, regizat de Xavier Beauvois, a primit trofeul pentru cel mai bun film la premiile César din acest an, decernate vineri la Paris de Académie des Arts et Techniques du Cinema, informează Mediafax.

Des hommes et des dieux

"Oameni şi zei"

Filmul are la bază povestea călugărilor cistercieni din Tibhirine, în Algeria, din 1993, până la răpirea lor, în 1996, de către Grupul Islamic Armat. Din distribuţia filmului fac parte Philippe Laudenbach, Lambert Wilson, Michael Lonsdale şi Olivier Rabourdin.

Pelicula a primit şi premiul César pentru cel mai bun actor în rol secundar – Michael Lonsdale – şi pentru cea mai bună imagine.

„Oameni şi zei” a câştigat Premiul juriului la Festivalul de la Cannes, premiul Lumière (echivalentul francez al Globurilor de Aur) pentru cel mai bun film şi este propunerea Franţei la Oscarul pentru cel mai bun film într-o limbă străină.

Roman Polanski

Roman Polanski


Premiul pentru cea mai bună regie i-a revenit lui Roman Polanski, pentru „Marioneta”, al treilea film al său recompensat de Academia de film franceză. Cineastul a ridicat sala în picioare când a urcat pe scenă pentru a primi trofeul şi le-a mulţumit tuturor celor care l-au susţinut şi fără de care acest film ar fi putut să nu fie terminat. Atunci când Roman Polanski a fost arestat şi încarcerat, în septembrie 2009, în Elveţia, filmul era aproape gata, regizorul lucrând ulterior alături de echipă din închisoare.

Lista completă a câştigătorilor premiilor César 2011:

Cel mai bun film: „Des hommes et des dieux”

Cel mai bun regizor: Roman Polanski („Marioneta/ The Ghost Writer”)

Cel mai bun actor: Eric Elmosnino („Gainsbourg (Vie héroïque”)

Cea mai bună actriţă: Sara Forestier („Le nom des gens”)

Cea mai bună actriţă în rol secundar: Anne Alvaro („Le bruit des glaçons”)

Cel mai bun actor în rol secundar: Michael Lonsdale („Des hommes et des dieux”)

Cel mai bun scenariu original: Baya Basmi, Michel Leclerc pentru „Le nom des gens”

Cel mai bun scenariu adaptat: Robert Harris, Roman Polanski pentru „The Ghost Writer”

Cel mai bun film de animaţie: „L’Illusionniste”, de Sylvain Chomet

Cel mai bun documentar: „Océans”, de Jacques Perrin, Jacques Cluzaud

Cel mai bun scurtmetraj: „Lagorama” – regizat de H5 (François Alaux, Hervé de Crécy, Ludovic Houplain)

Cel mai bun film străin: „The Social Network”

Cel mai bun film de debut: „Gainsbourg (Vie héroïque)”

Cea mai bună speranţă feminină: Leïla Bekhti („Tout ce qui brille”)

Cea mai bună speranţă masculină: Edgar Ramirez („Carlos)

Cea mai bună coloană sonoră: Alexandre Desplat pentru „The Ghost Writer”

Cel mai bun sunet: Daniel Sobrino, Jean Goudier, Cyril Holtz pentru „Gainsbourg (Vie héroïque)”

Cea mai bună imagine: Caroline Champetier pentru „Des hommes et des dieux”

Cel mai bun montaj: Hervé de Luze pentru „The Ghost Writer”

Cele mai bune costume: Caroline de Vivaise pentru „La princesse de Montpensier”

Cele mai bune decoruri: Hugues Tissandier – „Les aventures extraordinaires d’Adèle Blanc-Sec”

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult