Acasa Cultura-ReligieCultura Vezi cu cât s-a vândut sculptura „Prometeu” a lui Brâncuşi

Vezi cu cât s-a vândut sculptura „Prometeu” a lui Brâncuşi

scris de A.B.
10 afisari

Sculptura Prometeu a lui Constantin Brâncuşi s-a vândut miercuri  pentru suma de 12.682.000 de dolari la New York, într-o licitaţie de artă impresionistă şi modernă organizată de Sotheby’s.

prometeu

foto: b1.ro

Sculptura lui Brâncuşi, având forma unui cap înclinat şi o dimensiune de 17,7 centimetri, a fost turnată într-o ediţie de patru bronzuri similare în 1911, provenind în prezent dintr-o importantă colecţie privată din Europa, potrivit catalogului Sotheby’s.

Preţul de pornire a fost de 4,75 milioane de dolari, dar a urcat rapid depăşind 10 milioane în doar câteva minute, pentru a ajunge până la preţul final de 11,25 milioane (12.682.500 incluzând comisionul de 12% încasat de casa de licitaţie şi taxa de vânzare-cumpărare în New York).

Suma a depăşit cu mult estimarea iniţială a organizatorilor, care situau preţul operei sculptorului român între 6 şi 8 milioane de dolari.

Licitaţia organizată la New York a stabilit şi un record absolut – cea mai mare sumă plătită pentru o operă de artă la o licitaţie, 119,9 milioane pentru „Ţipătul” lui Edvard Munch.

Un alt obiect de Brâncuşi, de mai mică valoare – „Furca de tors” (Quenouille 1923), sculptură din lemn – este scos la vânzare în cea de-a doua zi a licitaţiei, joi, având estimat un preţ de vânzare cuprins între 80.000 şi 120.000 de dolari.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult