Acasa Cultura-ReligieCultura ”Viata literara e nedreapta, meschina”

”Viata literara e nedreapta, meschina”

scris de Ziua Veche
8 afisari

Lui Augustin Cupşa  ii apare in 2006 volumul de proză „Perforatorii” prin concursul editurii Cartea Romaneasca si al Uniunii Scriitorilor din Romania (USR). Ulterior volumul primeste premiul revistei „Ramuri”, premiul „Petre Pandrea”, premiul UNPR si este nominalizat la premiile revistei „Cuvântul/ Liceenii” si Euridice. Trei ani mai tarziu primele fragmente traduse in  franceza apar în revistele electronice www.lessuitesduphenix.org. Nascut pe 10.01.1980 la Craiova. Face Facultatea de Medicina Generala si apoi specializarea in Psihiatrie la Bucuresti, in prezent activeaza ca medic specialist psihiatru intr-un spital de urgenta.

In 2005 debuteaza editorial cu volumul „Prezent compus/ recompus” in urma concursului national de poezie „Porni Luceafarul…” si primeste premiile revistelor Convorbiri Literare, Familia si premiul APLER. La sfarsitul aceluiasi an, revista Ramuri ii premiaza debutul in poezie.

Scrie scenarii de film si primeste premiul HBO Romania pentru scenariul de scurtmetraj „Trenul către Bucuresti pleacă de la linia 3”. In 2006 primeste bursa pentru scenaristica oferita de European Alliance for Television and Culture si este membru in juriul competitiei Spots din cadrul festivalului Prix Europa Berlin.

In 2009 este finalist pentru literatura din partea Romaniei la Jeux de la Francophonie, Beirut. Imediat dupa aceea, infiinteaza alaturi de alti tineri scriitori grupul Les Suites du Phenix care promoveaza literatura tanara in spatiul francofon.

Colaboreaza cu principalele reviste literare din tara (tipărite sau electronice), participa la colocviile anuale ale tinerilor scriitori si este inclus in antologia de eseuri „Starea prozei” aparută la Cluj, editura Limes. Un nou volum de proza urmeaza sa apara anul acesta.

Pe mine medicina nu m-a influentat prea mult

 Iolanda Malamen: Augustin Cupsa, se afirma cu obstinatie ca intre profesia de medic si cea de scriitor exista o puternica legatura. Esti gata sa intaresti aceasta afirmatie, sau o contrazici?

 Augustin Cupsa: Despre Cehov stiam dinainte sa il citesc ca a fost medic, de fapt doar a terminat Medicina.

 I.M: A si profesat-o vreo doi ani…

 A.C: Despre Celine, Bulgakov sau Antonio Lobo Antunes am aflat dupa ce ii citisem si deja aveam o parere prea buna si nimic din biografia lor nu m-ar fi influentat in vreun fel. Medicina cere perseverenta si rabdare. Cred ca aici sunt singurele lor puncte comune si ca scriitura. Pe mine medicina, nu m-a influentat prea mult, a fost aproape paralela cu restul preocuparilor mele. Am ales psihiatria care e cea mai aproape de literatura.   

I.M:  Recunosc, in fapt nu medicina este cea care a provocat acest dialog, ci cartea ta „Perforatorii” (ed. Cartea Romaneasca” -2006), pe care desi am citit-o abia acum, sincera sa fiu, o situez undeva foarte sus in proza tinara de azi, si nu numai.

 A.C: Am scris Perforatorii cand aveam 24 de ani, stateam in Craiova, nu participam aproape deloc in viata literara si era un timp pe care mi-l amintesc cu drag. Am bagat manuscrisul in sertar. N-aveam niciun chef sa umblu pe la edituri, sa strang maini si sa imi fac loc asa. Intre timp Marian Draghici m-a chemat la cenaclul Uniunii, imi citise cateva poezii. Dar eu acolo am citit proza. Imi aduc aminte si acum reactia salii. Am simtit ca facusem un lucru bun. Marian Draghici m-a sfatuit sa nu mai tin manuscrisul si sa il trimit la edituri. A mizat pe mine si ii sunt tare recunoscator. Dar eu tot n-am facut nimic pana nu a aparut concursul pentru debut la Uniunea Scriitorilor si asa a mai trecut jumatate de an, timp in care m-am plimbat pe strada si am numarat frunzele castanilor din oras. Asa ca nu m-am plicitisit. Am castigat concursul si cartea a aparut in anul urmator.

 Stateam foarte bine la numaratul si taiatul frunzelor…

I.M :  Cat de exersat erai ca prozator pana la scrierea  acestei carti, mai ales ca scrisesesi si publicasesi poezie ?

 A.C : Cum am spus, stateam foarte bine la numaratul (si taiatul) frunzelor. Mai prost stateam cu exersatul, si, ales nu am avut nicio confirmare ca fac bine ce fac, pana nu am terminat cartea. Iar asta a durat mult, aproape un an si ceva. Aveam mai multe texte si ideea personajelor de acolo, putin schitate dar recurente, care rastoarna tot timpul realitatea, traiesc intre sensul propriu si figurat al lucururilor, imi intrase bine in cap. La un moment dat m-am oprit si mi-am facut un plan. De atunci incolo restul textelor le-am scris si acordat pentru aceasta structura,  si ceea ce fusese scris, am rescris.

I.M. As folosi o sintagma destul de greu de digerat, despre scriitura din ,,Perforatorii,,: maturitate stilistica, dar ma las in voia superlativelor si spun ca este: cruda si fascinanta, insolenta si neiertatoare, inocenta si versatila, sincera si bolnava, onirica, insa fatalmente reala. Nu degeaba a fost salutata cum se cuvine la aparitie. Ma bucura si faptul ca un editor de exceptie, ca Madalina Ghiu a avut o contributie esentiala la publicarea ei.

A.C. Mi se pune un nod in gat ca de fiecare data cand aud aprecieri de la scriitori cu nume mari, care au citit mult si pot sa compare. Cartea a avut un parcurs complicat, inainte de publicare, dar si dupa. A starnit pareri contradictorii si m-am trezit cu cele mai neasteptate reactii. Vad ca au trecut aproape patru ani si inca primesc cuvinte de apreciere, oameni care ma cauta sau care zic – aha, cand le spun numele meu.

 Mi-am pastrat sangele rece si am stiut sa astept, sa rescriu, si sa tai masiv

 
I.M. Ai scris-o intr-un moment de panica, sau intr-unul de cumplita luciditate?

 A.C. Asta e o intrebare interesanta si vad in ea intuitia psihologica, daca tot am vorbit despre formarea si studiile mele. Uneori, simteam o presiune uriasa asupra mea – viata si literatura curgeau pe langa mine, eu lucram la o carte despre care nu stiam daca o sa fie buna, daca voi gasi coerenta dorita, insa trebuia sa merg inainte, nu mai aveam unde sa ma intorc. Totusi mi-am pastrat sangele rece si am stiut sa astept, sa rescriu si sa tai masiv. Cateva bucati au ramas in afara cartii pentru ca nu-si mai gaseau locul acolo si le-am publicat separat prin reviste.

I.M.  Ai strecurat in fiecare personaj din carte, macar o particica din tine?

 A.C. Da, am strecurat din multi oameni care sunt importanti pentru mine, dar niciodata nu am ilustrat pe unul ca atare.

I.M. La ce te obliga in continuare, „Perforatorii”?

 A.C. ,,Perforatorii” e un capitol incheiat. Nu il mai pot continua nici macar stilistic. Cei care m-au apreciat asteapta sa vin cu ceva si mai bun. Intre doua puncte se poate trage o dreapta. Conteaza daca e in sus sau in jos.

I.M. Esti impacat, la cei 29 de ani pe care-i ai, cu deloc comoda conditie de scriitor?

 A.C. Ei, am implinit de curand 30.

 I.M. Multi inainte !

 A.C. Nu te poti impaca asa usor cu asta. Glumesc. Cat despre scriitor, nu suna prea bine cand o spui in anumite locuri sau medii. Nu o iau prea in serios. Am crescut cu cateva modele de scriitori mari care mi-au schimbat felul de a gandi si de  a vedea lucrurile. Vreau sa scriu cateva carti bune (nu multe), si apoi o sa trag o linie. Daca o sa ma simt implinit, o sa fac altceva. Daca as fi scris eu ,,Generalul armatei moarte,, sau ,,Toba de tinichea,, , era tare bine.

 Nora Iuga, Gabriel Chifu, Ioan Grosan raman reperele mele luminoase

I.M. Nu te pot contrazice !  Iti place/displace viata literara romaneasca?

 A.C. M-am prins foarte repede ca viata literara de aici e in mare parte confuza, nedreapta, meschina si rapid schimbatoare, iar cei cu adevarat valorosi se tin deoparte. Asa ca pe mine, ma lasa rece. Nora Iuga, Gabriel Chifu sau Ioan Grosan raman reperele mele luminoase.

I.M.  Ce se intampla in gruparea  ,,Les Suites du Phenix,, , pe care o sustii, alaturi de alti tineri confrati?

 A.C. Grupul a aparut la initiativa lui Pierre Andre Doucet, imediat dupa Jocurile Francofoniei din 2009. Este vorba de sectiunea de proza. Simbolul competitiei era pasarea Phoenix dar nimeni nu a era in competitie cu nimeni. Am ales ,,Les Suites du Phenix,, ca o continuare. P.A. Doucet (Canada) si Jean Baptiste Navlet (Franta) au infiintat site-ul cu acelasi nume si am inceput sa participam cu texte, articole, eseuri. Promovam literatura tanara, proza in special, cat mai originala si mai putin stantata, de pe patru continente – sunt autori din Armenia, Canada, Belgia, Liban, Senegal. Eu am pus primele fragmente din ,,Perforatorii,, in limba franceza.

I.M. Ai cumva in vedere si o carte legata de cazuistica in psihiatrie?

 A.C. Acum cativa ani as fi spus – in niciun caz. Si acum am acelasi raspuns, un pic insa mai modulat. In noul volum pe care o sa il scot anul acesta, se simt ecouri importante din anii pe care i-am trait ca medic la spitalul de psihiatrie. Dar nu e vorba de cazuri ca atare. Am tinut prea mult la oamenii pe care i-am vazut acolo, nu as profita de ei in povestiri.

I.M. Care dintre prozatorii din generatia ,,Douamii,, ti se pare cel mai aproape de spiritul si de sufletul tau?

 A.C. Eu nu stiu de existenta unei generatiei ,,Douamii,, in proza. Doar in poezie, si aceea contestata de unii…

I.M. Ia-o ca pe o afiliere spontana, acreditata de virsta ta biologica…

Si cand scriam poezie imi statea capul numai la proza…

A.C.  Dintre prozatori l-am remarcat pe Bogdan Suceava – un scriitor cu mana sigura de la care ai ce invata, din toate punctele de vedere. Ii apreciez pe Adrian Buz si pe Marin Malaicu Hondrari.

 
I.M. Ai debutat in 2005 cu un volum de poezie, rasplatit cu cateva premii. Este poezia ta in momentul de fata trasa pe ”o linie moarta”, in sensul unei pauze?

A.C. Si cand scriam poezie imi statea capul numai la proza. Volumul l-am publicat prin concursul de la Botosani unde am trimis manuscrisul in plic. Am gasit anuntul intr-un ziar. Ca sa va dati seama cum stateau lucrurile. Dupa ce am castigat, puteam sa ma duc la Botosani sau la un examen din vara. Nici una din variante nu ma incanta. Totusi facultatea trebuia sa o termin. Volumul a aparut anul urmator, nu l-am promovat mai deloc pentru ca nu stiam cum si, prea putina lume a auzit de el. Asta in lumea noastra e mai perdant decat sa scrii prost. In plus, aveam gata Perforatorii si stiam ce trebuie sa fac mai departe. Cred ca am pastrat un filon liric in proza mea dar numai atat.

I.M. Visezi la un Bucuresti   literar care ”sa dea in clocot”, cu prietenii mai vizibile, si intamplari memorabile?

 A.C. Acum imi place ce se intampla la Clubul de lectura Blecher, condus de Komartin. In rest, Bucurestiul literar e plin de ,,prietenii vizibile,, si dusmanii ascunse, si nici la ,,intamplari memorabile” , in sensul negativ in general, si penibil in mod special, nu stam prost. Mai nimeni nu te cauta dezinteresat, iar expectativa binevoitoare (ca sa fiu elegant ca Steinhardt) a scriitorilor consacrati e de notorietate si ne-am obisnuit cu ea, asa cum ne-am obisnuit cu mirosul din metrou. Cel mai bine e sa mergi pe jos.  

 I.M. Si eu merg cu voiosie foarte mult pe jos…

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult