O trecere de pietoni din Londra, imortalizată de Beatles pe coperta legendarului lor album Abbey Road, a fost înscrisă în patrimoniu de către autorităţile britanice, a anunţat guvernul de la Londra miercuri 22 decembrie, informează AFP.
Această trecere protejată “continuă să atragă, după patruzeci de ani, mii de turişti anual, care traversează încercând să imite atitudinea grupului de pe coperta discului”, a declarat secretarul de stat britanic pentru Patrimoniu, John Penrose.
Pe coperta albumului din 1969, Paul McCartney, John Lennon, George Harrison şi Ringo Starr traversează în şir indian şi cu paşi mari trecerea de pietoni Abbey Road situată la doi paşi de studioul unde a fost înregistrat albumul cu acelaşi nume.
La aflarea veştii, Paul McCartney nu şi-a ascuns bucuria: “A fost un super an pentru mine, un an incredibil pentru Beatles şi, acum, să aflu că trecerea Abbey Road va fi protejată este cireaşa de pe tort”.
Din noiembrie, creaţiile Beatles sunt disponibile site-ul pe iTunes al Apple, după lungi negocieri între Apple Corps, marca creată de trupă în 1968 şi EMI, casa lor de discuri.
Abbey Road este albumul Beatles care s-a vândut cel mai bine pe iTunes în SUA, după debutul grupului pe site.