Acasa Cultura-ReligieCultura Ziua internațională a drepturilor omului, 10 decembrie

Ziua internațională a drepturilor omului, 10 decembrie

scris de Z.V.
12 afisari

La 10 decembrie 1948, la Paris, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a adoptat Declarația Universală a Drepturilor Omului, prin Rezoluția nr. 217 A (III).

Ziua internațională a drepturilor omului, 10 decembrie (foto:un.org)

Sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial a adus în atenția liderilor lumii și problematica respectării drepturilor omului. Organizația înființată în cadrul conferinței de la San Francisco din 1945, ONU, a avut de la început printre atribuții respectarea drepturilor omului, în paralel cu menținerea securității și păcii la nivel internațional.

Declarația ONU de la 10 decembrie 1948 stipulează că toți oamenii s-au născut cu drepturi egale și inalienabile și cu libertăți fundamentale. Ulterior, Declarația a fost completată cu: Convenția privind Eliminarea Tuturor Formelor de Discriminare Rasială (1965), Convenția Internațională asupra Drepturilor Politice și Civile (1966), Convenția pentru Eliminarea Tuturor Formelor de Discriminare Împotriva Femeilor (1979), Convenția Împotriva Torturii (1984), Convenția Împotriva Apartheid-ului (1985), Convenția Drepturilor Copilului (1989) etc. În baza rezoluției 423 (V) din 1950, Adunarea Generală a ONU a invitat toate statele și organizațiile interesate să sărbătorească ziua de 10 decembrie drept „Ziua internațională a drepturilor omului„, pentru promovarea, recunoașterea și respectarea efectivă a drepturilor și libertăților omului.

Națiunile Unite și guvernele statelor membre organizează diferite manifestări dedicate acestei zile. Tema Zilei internaționale a drepturilor omului din anul 2013 este ’20 de ani de muncă pentru Drepturile Voastre’. Este vorba de marcarea a 20 de ani de când, în cadrul Conferinței mondiale privind drepturile omului, desfășurată la Viena, Adunarea Generală a decis crearea postului de Înalt Comisar pentru Drepturile Omului, prin Rezoluția 48/141 din 20 decembrie 1993. Potrivit acestei rezoluții, Înaltul Comisar pentru Drepturile Omului este funcționarul ONU care poartă răspunderea principală pentru activitățile organizației în domeniul drepturilor omului, subordonat Secretarului general. Printre sarcinile sale, se numără aceea de a juca un rol activ atât în vederea realizării depline a tuturor drepturilor omului, cât și a prevenirii încălcărilor aduse acestora, prin asigurarea unui echilibru între promovarea drepturilor omului și principiul suveranității statelor.

Cu acest prilej, Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale din Camera Deputaților, împreună cu Institutul Român pentru Drepturile Omului organizează, la Palatul Parlamentului, simpozionul cu participare internațională ’20 de ani de muncă pentru Drepturile Voastre’. La fiecare cinci ani, Organizația Națiunilor Unite oferă Premiul privind activitatea în domeniul drepturilor omului. În 2003, cei care au primit această distincție au fost reprezentantul special al ONU ucis în Irak, Sergio Vieira de Mello, directorul executiv al Mișcării populare pentru Educarea Drepturilor Omului, Shulamith Koenig, președintele Federației Persoanelor cu Dizabilități din China, Deng Pufang, precum și alte trei organizații non-guvernamentale din Iordania, Argentina și Africa. Conform Agerpres, ȋn 2008, Organizația Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului a premiat șase persoane, printre care Louise Arbour (Înalt Comisar pentru Drepturile Omului, 2004-2008), Benazir Bhutto (postum, prim-ministru al Pakistanului, 1988-1993) și organizația ‘Human Rights Watch

4 comentarii

neacsum 10-12-2013 - 13:15

Culmea drepturilor omului: de Ziua Drepturilor Omului, Secretariatul Camerei Deputatilor a interzis accesul publicului la votarea legii crimelor, pardon legii minelor si a legii amnistierii ifractorilor de lux. Nici nu se putea mai bine .

pathfinder 10-12-2013 - 14:04

Is si ei oameni…. 🙁

CONGO 10-12-2013 - 13:30

ESTE DREPTUL OMULUI SA STIE PERICOLU DE MAI INAINTE

Cum adica sa nu stie omu ce primejdii il pasc? Ia sa fi avut Ponta sa poarte obligatoriu tricou cu pestii morti de la revarsarea de cianura pe spate si cu apa de robinet ce ia foc pe burta, nu era oare alegatorul mai avizat asupra minciunilor de imagine personala falsa de “baiat bun”? Iar sa fi avut Basescu o basca in forma de Triunghiul Bermudelor si tricou cu vapoare scufundate, mai pierdea Romania ditamai flota?

Noi cetatenii, ca consumatori de promisiuni politice si nadejdi personale inselate, avem dreptul sa stim ca pensia “se mareste”, dar pe minus, si “taxele nu se maresc” dar creste pretul imediat la benzina de baza!

POLITICIENII TREBUIE SA POARTE SEMNE CLARE DE AVERTIZARE PENTRU GRADUL DE PERICOL.

Basca rosu fosforescent la toti, dar crescand cu care 1 cm in inaltime (spre fedora si apoi joben) pentru fiecare data cand au fost:
– citati de ANI
– inselat asteptarile-promisiune de alegeri, 1 cm pe promisiune
– condamnati cu sau fara executare, 3 cm pe grup de 3 luni, numai cause penale
– refuzat sa demisioneze, 5 cm pe situatie
– schimbat de partid, 10 cm pe situatie
– din familie de politicieni, 1 cm pe membru de familie, pana la var gr 1 inclusiv

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult