Acasa Cultura-ReligieReligie “Cred că timpul canonizării lor a sosit” – Bartolomeu Anania

“Cred că timpul canonizării lor a sosit” – Bartolomeu Anania

scris de A.P.
5 afisari

Sub acest titlu, Asociaţia Tinerilor Creştini Ortodocşi organizează joi, 17 februarie, ora 18, la Aula Magna a Facultăţii de Drept, Universitatea Bucureşti, conferinţa Mărturisitorii – Minuni. Mărturii.Repere.

Trupul părintelui Lăcătuşu, intact la 28 de ani după moarteDespre minunile făcute de Sfinţii Închisorilor, cei care s-au jertfit în temniţele comuniste pentru credinţa în Hristos, vor vorbi Părintele Mihai Andrei Aldea, Laurenţiu Dumitru, Ciprian Voicilă şi alţi invitaţi. Intrarea este liberă.


Citiţi în continuare un nou episod din cartea Mărturisitorii, apărută la Editura Lucman


Minunile Părintelui Ilie Lăcătuşu

Cei care nu s-au temut să-L mărturisească pe Dumnezeu nici în faţa celor mai cumplite chinuri au strălucit ca nişte adevărate făclii şi în prigoana atee a secolului nostru. Sângele mărturisitorilor a curs ca în primele veacuri ale creştinismului.

Şi în România prigoana contra credinţei a lovit puternic Biserica. Episcopi, preoţi şi mireni au apărat cu preţul vieţii comoara cea mai de preţ: adevărata credinţă. Mulţi din marii duhovnici, mulţi din marii teologi au trecut prin întunericul închisorilor. Dar, în loc de a fi îngenuncheaţi, aceştia au ieşit din încercări mai puternici, mai căliţi, mai pregătiţi pentru a răspândi credinţa cea adevărată.

Între aceştia o figură aparte este părintele Ilie Lăcătuşu.

Viaţa sa a fost închinată Domnului. S-a născut pe 8 decembrie 1909, în satul Crăpăturile din judeţul Vâlcea, din părinţi apropiaţi de Biserică, Marin şi Maria Lăcătuşu. Tatăl său a fost cântăreţ bisericesc. Copilăria la ţară, farmecul universului ţărănesc i-au deschis inima spre Dumnezeu, pe care şi-a dorit să Îl slujească cu toată fiinţa.

Între anii 1923 şi 1930 a urmat Seminarul Sf. Nicolae din Vâlcea, unde s-a evidenţiat prin însuşirile sale deosebite. Între 1930 şi 1934 a frecventat Facultatea de Teologie din Bucureşti, ai cărei profe­sori erau persona­lităţi marcante ale vieţii religioase de atunci.

După ce în septembrie 1934 a fost hirotonit preot al parohiei Osica de Jos, în judeţul Olt, părintele a fost mutat un an mai târziu la Buiceşti, în Mehedinţi. Ani de zile viaţa părintelui a fost liniştită, ocupându-se cu râvnă de misiunea sa, având şi grija familiei, binecuvântată de Dumnezeu cu cinci copii.

În 1952, odată cu unul din valurile de arestări din rândurile preoţilor, părintele Ilie a ajuns la colo­nia de muncă Galeşu, la Canal. De aici a fost mutat apoi la Colonia Peninsula, Constanţa. Starea sănătăţii părintelui înrăutăţindu-se din cauza muncii extenu­ante, a fost mutat în 1953 la Târgu-Ocna.

Părintele Constantin Voicescu spunea că, „dacă se vorbeşte atât de mult despre Piteşti, unde reeducarea a fost o biruinţă a iadului, ar trebui să se vorbească la fel de mult despre Târgu-Ocna, care a fost o biruinţă a Cerului”. Pentru că la Târgu-Ocna viaţa duhovnicească a atins cele mai înalte culmi. Aici a fost adusă, prin părintele Vasile Serghie, rânduiala practicării rugăciunii lui Iisus. Aici şi-a trăit ultimii ani Valeriu Gafencu, supranumit „sfântul închi­sorilor”. Aici au avut loc fapte demne de „Vieţile Sfin­ţilor”. Pentru părintele Ilie, perioada petrecută la Târgu-Ocna a fost o perioadă de intensă rodire spirituală. În 1954, autorităţile comuniste au îndulcit puţin persecuţia şi părintele a fost eliberat. Dar în 1959 prigoana s-a înăsprit şi a fost condamnat, din nou, la muncă silnică, în Deltă, la Periprava. Regimul aspru de acolo i-a cauzat urmări serioase sănătăţii.

Între 1964 şi 1965 părintele a avut domiciliu forţat la Bolintin, unde a fost obligat să lucreze ca zidar, iar între anii 1965 şi 1970 a slujit în Parohia Gârdeşti.

În 1970 părintele a fost mutat la parohia Cucuruzu, în comuna Răsuceni, de unde s‑a pensionat la începutul anului 1978.

În anul 1983, aflat în spital, părintele le-a spus celor de lângă el că, dacă va trăi până după 22 iulie, va mai trăi încă doi ani. Şi-a exprimat şi rugămintea ca, dacă soţia îi va muri peste 15 ani, să fie îngropată lângă el. A murit chiar pe 22 iulie, iar peste 15 ani, în 1998, avea să moară şi soţia sa, Ecaterina. La înmormântarea soţiei părintelui, pe 29 septembrie 1998, cei prezenţi s-au aflat în faţa unui fapt neaşteptat: trupul părintelui era neputrezit, întreg, binemirositor. Pentru a se convinge că trupul părintelui nu a rămas neputrezit din motive biologice, membrii familiei – în înţelegere cu preotul – au lăsat trupul în contact cu aerul. Dar, după nouă săptămâni, trupul era intact.

Dumnezeu, Cel care rânduieşte toate, ne va lumina să aflăm cum I-a primit pe mărturisitorii Lui în Cer.

Redacţia Vestitorul Ortodoxiei[1]



[1] Articolul a apărut în Vestitorul Ortodoxiei, din 15 iulie 1999 (n. ed.).



This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult