Acasa Cultura-ReligieReligie 1 ianuarie. Sfântul Vasile cel Mare sărbătorit de românii ortodocşi

1 ianuarie. Sfântul Vasile cel Mare sărbătorit de românii ortodocşi

scris de M.A.
14 afisari

Sfântul Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei este sărbătorit în fiecare an, în Biserica Ortodoxă, la 1 ianuarie.

1 ianuarie. Sfântul Vasile cel Mare sărbătorit de românii ortodocşi

1 ianuarie. Sfântul Vasile cel Mare sărbătorit de românii ortodocşi

Locul pe care-l ocupă Sfântul Vasile în spiritualitatea şi viaţa Bisericii Ortodoxe Române l-a confirmat la 10 octombrie 1776 Patriarhia Ecumenică din Constantinopol, printr-un tomos, care a ridicat pe mitropoliţii de atunci ai Ungro-vlahiei pe treapta de locţiitori ai scaunului Cezareii Capadociei, păstoriţi acum 16 secole de marele Vasile, titlu păstrat şi astăzi de patriarhii întâistătători ai Bisericii Ortodoxe Române, scrie Ziarul Lumina.

Mai mult poate decât în alte părţi ale lumii, Sfântul Vasile cel Mare se bucură de o deosebită preţuire în inima şi evlavia credincioşilor români, care au motive speciale ca să-l considere al lor. Sfântul Vasile este aproape de sufletele românilor nu numai prin Liturghia care-i poartă numele, prin rânduielile vieţii monahale sau scrierile sale, ci întâi de toate prin legăturile pe care el le-a avut cu conducerea civilă şi militară şi desigur şi cu ierarhia bisericească a ţinutului românesc dintre Dunăre şi Marea Neagră (provincia Scyţia Minor) în vremea formării poporului român.

Scrisorile vasiliene nr. 155, 164 şi 165 adresate între anii 373-374 comandantului militar al provinciei Aschiolius al Tesalonicului sau, după alţii, episcopului Vetranion al Tomisului, constituie izvoare de prim rang pentru istoria vieţii bisericeşti a neamului românesc în epoca formării sale etnice şi spirituale ca popor creştin în spaţiul carpato-danubiano-pontic. Prin scrisori, Sfântul Vasile obţine transferul moaştelor Sfântului Sava în Capadocia lui natală.

Aceste legături directe au înlesnit cunoaşterea gândirii teologice şi puternicei personalităţi creştine a Sfântului Vasile în Biserica daco-romană încă din timpul vieţii sale pământeşti, ele constituind de atunci şi până astăzi un model de ortodoxie riguroasă a credinţei şi de ortopraxie integrală a trăirii creştine pentru toţi episcopii ortodocşi care au păstorit pe aceste meleaguri.

Prin ierarhi, cultul şi evlavia deosebită pentru Sfântul Vasile au pătruns şi în inima poporului român ortodox a cărui întreagă evlavie creştin-ortodoxă, cum spunea într-un studiu pe această temă patriarhul Teoctist, este ‘de înrâurire vasiliană’. Credincioşii ortodocşi români îi vor aduce o parte din moaşte la Mănăstirea ‘Sfinţii Trei Ierarhi’ din Iaşi (sec. al XVIII-lea) şi îi vor închina multe biserici. Se apreciază că actualmente există peste 100 de biserici cu hramul Sfântului Vasile, deşi statistica este incompletă. Ca o contribuţie specific românească la îmbogăţirea cultului său, menţionăm şi alcătuirea în 1879 a unui imn-acatist, special, original, de către arhim. Gherman din Tazlău.

Rugător pentru popor

Fenomen ilustrativ pentru asimilarea Sfântului Vasile în spaţiul etnic şi spiritual românesc, marele părinte capadocian din secolul al IV-lea a devenit pentru poporul român şi un personaj folcloric cu dimensiuni legendare, prezent mai ales în colindele şi obiceiurile de Crăciun şi de Anul Nou, alături de Sfântul Petru şi de-a dreapta Maicii Domnului, stând în aceeaşi casă cu Dumnezeu şi apropiat de preocupările şi grijile de toate zilele ale oamenilor din popor: semănatul, aratul.

Dincolo însă de nivelul folcloric, Sfântul Vasile a fost mereu şi este continuu prezent în viaţa poporului ortodox român, în evlavia lui liturgică. Iar aici, pe lângă praznicul consacrat lui (1 ianuarie) şi molitfele care-i poartă numele, în primul rând prin dumnezeiasca sa Liturghie săvârşită de 10 ori pe an, mai ales în Postul Paştilor, sporind râvna credincioşilor spre Sfânta Spovedanie şi Sfânta Cuminecătură. Prin neasemuita sa anaforă euharistică, în care Sfânta Liturghie este admirabil interpretată teologic ca actualizare a întregii iconomii a mântuirii, a Sfintei Treimi şi ca sacrament al unităţii întregii Biserici, cereşti şi pământeşti de la o margine la alta a lumii. Sfântul Vasile a întreţinut şi întreţine statornic prin rugăciunile sale fierbinţi către Dumnezeu şi conştiinţa necesităţii aspiraţiei şi eforturilor pentru realizarea unităţii creştine. El se roagă ca Dumnezeu să facă să înceteze dezbinarea Bisericilor, să potolească întărâtările păgânilor şi să strice răzvrătirile eşuărilor cu puterea Sfântului Duh, iar pe toţi cei care se împărtăşesc dintr-o pâine şi un potir să-i unească şi întreolaltă cu comuniunea aceluiaşi Duh Sfânt. De sute de ani, figura austeră a Sfântului Vasile cel Mare veghează pictată în absidele tuturor bisericilor ortodoxe la săvârşirea dumnezeieştii şi înfricoşătoarei Taine a Sfintei Liturghii, cu ochii aţintiţi spre Liturghia cerească eshatologică, alături de soborul marilor ierarhi liturghisitori şi dascăli teologi ai Ortodoxiei.

Viaţa Sfântului Vasile cel Mare

Sfântul Vasile cel Mare s-a născut în jurul anilor 329-330, în Cezareea Capadociei. Părinţii Sfântului Vasile erau mari proprietari de pământuri. Îmbrăţişaseră de timpuriu creştinismul, îl cunoscuseră bine pe Sfântul Grigorie Taumaturgul, episcopul Neocezareii, şi, întâi de toate, înduraseră cu o răbdare neclintită persecuţia de sub împăratul roman Maximian, la anul 311. Sf. Vasile era unul din cei 10 fraţi, dintre care trei vor fi episcopi: Vasile, Grigorie de Nyssa, Petru de Sevasta; cinci vor fi monahi: cei trei dinainte, plus Naucratios şi Macrina cea tânără; vor fi şase sfinţi în familia mare: Sfânta Macrina cea Bătrână, Sfânta Emilia (mama lui), Sfântul Vasile, Sfântul Grigorie de Nyssa, Sfântul Petru şi Sfânta Macrina cea Tânără. Bunica Macrina a crescut pe copii în duh creştin, împreună cu mama lor, Emilia, şi sora lor, Macrina cea Tânără, scrie Basilica.ro

A crescut sub înrâurirea bunicii sale, Macrina (cea Batrâna), care fusese ucenica Sfântului Grigorie Taumaturgul. Ea a stat în permanenta lângă Vasile si Macrina (cea Tânara) împărtăşindu-le acestora învăţătura duhovnicească izvorâtă din bogata sa experienţă de viaţă.

Primele lecţii de retorica le-a primit de la tatăl sau Vasile, el însuşi retor în Cezareea Capadociei. Tatăl, cu ajutorul Emiliei şi al bătrânei Macrina, l-a îndrumat pe tânărul Vasile spre doua căi: educaţia si nevoinţa pentru virtute.

În anul 342 va ajunge sa înveţe la Cezareea Palestinei alături de Sfântul Grigorie Teologul, cel care mai târziu îi va fi prieten apropiat. După terminarea studiile din Cezareea în anul 347, Vasile a fost trimis, datorita bogatele cunoştinţe pe care le avea precum şi isteţimii sale, să studieze la cele mai alese scoli ale timpului din Constantinopol si Atena, unde a avut dascăli renumiţi, precum învăţatul Libaniu. Din Constantinopol, Sfântul Vasile cel Mare a plecat la Atena (351) unde a devenit bun prieten cu Sfântul Grigorie Teologul pe care-l cunoscuse la scoala din Cezareea Palestinei.

În anul 355, Sfântul Vasile cel Mare părăseşte Atena şi se întoarce în patria natala, nemaigăsindu-l în viaţă pe tatăl sau. La rugamintea capadocienilor el suplineste catedra de retorica a tatalui sau. Pentru a lua pulsul vieţii monahale din vremea sa, Sfântul Vasile cel Mare a făcut dese incursiuni în Mesopotamia, Siria, Palestina si Egipt. Întorcându-se din calatorie, a vazut cum calugarii care vietuiau în singuratate, în pustiul Cezareei, erau mai de graba singurateci decât retrasi. El a fost cel care i-a adunat pe acestia în locuri organizate, stabilind astfel o oarecare rânduiala. Nu dupa mult timp, în jurul sau s-au adunat mulțime de ucenici, punându-se astfel temeliile primei comunități cenobitice în 358, pe malul râului Isis, lânga Neocezareea. Aici este vizitat de bunul său prieten Sfântul Grigorie și împreună redactează Filocalia, o colecție de texte din scrierile lui Origen. Tot acum, sfântul concepe Regulile monahale mari și mici. Sfântul Vasile cel Mare a fost și ramâne unul dintre marii părinți ai monahismului de tip chinovial.

În anul 364, Sfântul Vasile cel Mare a primit harul preoției, fiind hirotonit de episcopul Eusebiu de Cezareea. A fost ales episcop al comunității din Cezareea Capadociei și exarh al Pontului, păstorind nouă ani: din 370 si până în 379, când trece la Domnul pe data de 1 ianuarie.

De la Sfântul Vasile cel Mare, Biserica a moștenit un bogat tezaur: opere dogmatice, ascetice, exegetice, omilii și cuvântări, panegirice, Regulile monahale mari și mici, canoane și Liturghia ce-i poartă numele. În Cezareea Capadociei a înființat instituții de asistență socială cunoscute sub numele generic de Vasiliade, cum ar fi: azile, ospătării, case pentru reeducarea fetelor decăzute, școli tehnice și spitale pentru leproși.

Sfântul Vasile cel Mare este un mare apărător al adevărului, apărând dreapta credință înaintea ereticilor care tăgăduiau dumnezeirea Fiului conduși de Eunomiu (arieni) sau dumnezeirea Sfântului Duh (pnevmatomahii sau adepții lui Macedonie). Activitatea sa apologetică nu a fost privită cu ochi buni de toată lumea, iar în unele cazuri a fost pe nedrept acuzat de erezie. El a fost acuzat că ar fi adus inovații în învățătura Bisericii. Ca raspuns la aceste acuzații, Sfântul Vasile a scris tratatul Despre Duhul Sfânt, în care arăta dumnezeirea și cinstirea Duhului cu Tatăl și cu Fiul, adică egalitatea celor trei Persoane ale Sfintei Treimi. Pentru a stabili învățătura despre Duhul Sfânt, s-a întrunit sinodul de la Rimini, unde s-a semnat și o mărturisire de credință. În anul 364, împaratul Valens a urcat pe tronul Bizanțului. Acesta era simpatizant al arianismului și i-a excomunicat pe toți episcopii ce semnasera mărturisirea de la Rimini, însă Sfântul Vasile cel Mare a reușit să se mențină în scaun.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult