În fiecare an, la 2 februarie, la 40 de zile de la Naşterea Domnului, Biserica Ortodoxă marchează Întâmpinarea Domnului, un eveniment deosebit de important din viaţa pământească a Mântuitorului, un mare praznic împărătesc şi una din cele mai vechi sărbători religioase creştine. În tradiţia populară, la 2 februarie este marcată Ziua Ursului sau Stretenia.
Inainte-prăznuirea Întâmpinării Domnului
Biserica Ortodoxă sărbătoreşte la 2 februarie Întâmpinarea Domnului. Începând cu această seară, Biserica Ortodoxă a intrat în ziua liturgică de sâmbătă 1 februarie, când se sărbătorește Înainte-prăznuirea Întâmpinării Domnului.
Pentru pregătirea sufletească a credincioşilor, toate sărbătorile împărăteşti (inclusiv cele ale Maicii Domnului) sunt precedate de un timp de pregătire, de anticipare sau introducere, numit preserbare, înainte-serbare sau înainte-prăznuire. Sărbătorile au, de asemenea, şi o perioadă de continuare sau prelungire a serbării, numită după-serbare sau după-prăznuire.
Prin aceste perioade de pregătire şi de prelungire, sărbătorile mari sunt ca soarele care, înainte de a răsări el însuşi, îşi trimite razele, iar după ce apune, lumina lui stăruie încă pe culmi. Ziua cea dintâi a înainte-serbării se numeşte începutul sărbătoririi, iar ziua ultimă a după-serbării se numeşte, cu un termen slavon, odovania, adică sfârşitul, dezlegarea sau încheierea sărbătorii.
Tropar
Glasul 1
Cereasca ceată a îngerilor privind spre pământ vede venind pe Cel mai Întâi-Născut decât toată făptura, aducându-Se ca un Prunc în Biserică, purtat de Maica ce nu ştie de nuntă şi cântă acum, împreună cu noi, cântare de Înainteprăznuire, bucurându-se.
Sfântul Trifon
Sfântul Trifon s-a născut în cetatea Lampsac, din ţinutul Frigiei (Asia Mică) şi a trăit pe vremea împăraţilor Gordian al III-lea (238-244), Filip Arabul (244-248) şi Deciu (249-251).
A cunoscut încă din copilărie credinţa creştină şi, fiind sărac, păştea gâştele spre a-şi duce traiul. Pentru smerenia şi curăţia lui a primit darul vindecării bolilor şi al izgonirii demonilor. De aceea a fost chemat la Roma, de împăratul Gordian, spre a vindeca pe fiica acestuia, cuprinsă de duh necurat.
Deci, izgonind demonul, Sfântul Trifon a adus pe mulţi la Hristos, apoi s-a întors în satul său. Iar când Deciu a ajuns împărat, a pornit prigoană împotriva creştinilor şi a fost prins şi Sfântul Trifon. Fiind dus la Niceea, a fost aruncat în temniţă la porunca dregătorului Acvilin, mai-marele Bitiniei.
Deci, fiind chemat să jertfească zeilor, el a mărturisit numele lui Hristos şi a fost chinuit în multe feluri: a fost tras pe roată, a fost purtat desculţ prin cetate, pe vreme de iarnă, prin zăpadă, până i-au degerat picioarele; a fost legat de cai, i s-au bătut cuie în picioare şi a fost ars pe coaste cu făclii şi trupul i-a fost sfâşiat cu gheare de fier. Şi, îndurând toate acestea, Sfântul nu înceta a grăi, îndemnând pe ceilalţi creştini să nu se depărteze de la Hristos, socotindu-se fericit că a suferit pentru El.
Rămânând neschimbat în hotărârea sa, a fost osândit la tăierea capului dar, nemaiapucând împlinirea poruncii, şi-a dat sufletul lui Dumnezeu în ziua de 1 februarie, în anul 250.
Sfântul Trifon este cunoscut ca ocrotitor al grădinarilor şi alungător al insectelor dăunătoare, fiind numărat şi între Sfinţii doctori fără de arginţi. Există tradiţia ca în ziua pomenirii sale să se săvârşească în biserici sau la casele credincioşilor Aghiasma mică, însoţită de rugăciunile din Molitfelnic atribuite Sfântului Trifon, destinate alungării dăunătorilor din vii, grădini şi ţarine.
Capul Sfântului se află la Mănăstirea Xenofont din Muntele Athos, iar părţi din moaştele sale se găsesc şi la Bucureşti, la Paraclisul Palatului Patriarhal, la parohiile Cărămidarii de Jos şi Sfântul Vasile, la biserica Sfântul Sava din Iaşi, precum şi la alte locaşuri din ţara noastră.
Tropar
Glasul 4
Mucenicul Tău, Doamne, Trifon, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Sfintele Mucenițe Perpetua și Felicitas
Sfânta Muceniță Perpetua era originară din Cartagena. În momentul arestării, provocată de edictul împăratului, Perpetua era catehumenă, ca și tinerii Saturninus, Secundulus, sclavul Revocatus, Saturus și Felicitas, slujitoarea muceniței Perpetua. Cei șase creștini au fost întemnițați în Cartagina, în condiții foarte grele. Situația le-a fost ușurată, ca urmare a intervenției cu bani pe lângă conducerea închisorii, de către diaconii Tertius și Pomponius.
Tinerei Perpetua i s-a părut închisoarea „un palat”, când a fost lăsată să-și alăpteze copilul. Însă dragostea și credința puternică în Iisus Hristos au fost mai presus decât dragostea de mamă, de părinți, care tot încercau să o înduplece să renunțe la creștinism și să scape de chinul carcerei. Nu a trecut mult, și cei șase creștini au fost duși în forul din Cartagina, la judecată. Aici, i-a așteptat procuratorul Hilarianus, cel care le-a dat pedeapsa capitală, din cauza refuzului categoric exprimat de prizonieri, de a renunța la credința creștină.
Astfel, ziua de naștere a cezarului (Geta, fiul împăratului Septimiu Sever), care corespunde datei de 7 martie anul 203, avea să pecetluiască viața celor șase, curmată în arenă, de fiarele sălbatice. În tot acest timp, Felicitas aștepta dintr-un moment într-altul să devină mamă. La fel ca și stăpâna sa, aceasta era nebună după Hristos. Ea se ruga lui Dumnezeu să i se nască cât mai curând pruncul, pentru a fi alături de prietenii ei de martiriu (justiția romană interzicea ca o femeie însărcinată să fie executată).
Rugăciunile i-au fost ascultate. Copilul s-a născut la opt luni, cu două zile înainte de tortura finală. Felicitas a suferit mult în timpul nașterii fetiței sale, pe care a lăsat-o în grija unei surori creștine.
A doua zi, cele două femei și cei trei tineri au fost duși în amfiteatrul din Cartagina, care a devenit neîncăpător. Cele două femei au fost rănite grav în arenă de animalele sălbatice, iar în aceeași zi ele au primit cununa muceniciei prin sabie.
În tradiţia populară, la 40 zile după Crăciun, pe 2 februarie, de sărbătoarea Întâmpinării Domnului, ziua mai este numită şi Stretenie, Târcolitul viilor sau Ziua Ursului. Stretenie este un cuvântul preluat din scrierile liturgice slavone, cu sensul de ”întâlnire” sau ”întâmpinare”.
Legat de acestă zi, se credea că Stretenia, simobolizând o divinitate meteorologică feminină, trecea peste ape, iar dacă acestea nu erau îngheţate, Stretenia făcea un pod de gheaţă peste ele.
Conform credinţelor moştenite din generaţie în generaţie, în această zi anotimpul rece se confruntă cu cel cald, Ziua Ursului (care mai este numit Al Mare sau Martin ori Martinul cel Mare) fiind un reper pentru prevederea timpului calendaristic. Să spunem că în perioada 1 – 3 februarie în credinţa populară se marchează „Martinii de iarnă”, când ursul are – pe lângă rolul de tămăduitor, aducător de noroc, belşug şi fertilitate – şi pe cel de prezicător al vremii. Astfel după această zi se considera că vremea evoluează după cum este de Stretenie comportamentului ursului.
În această zi se obişnuia să se aşeze în calea ursului bucăţi de carne sau vase cu miere de albine. Trebuie să amintim că, în trecut, ursul era venerat pentru curajul și puterea sa, care se credea că putea fi transferată asupra oamenilor și mai ales a copiilor prin anumite practici magice. Astfel puterea ursului era transferată asupra acestora dacă aceştia se ungeau, în această zi, cu grăsime de urs.
De asemenea, bolnavii de „sperietoare” erau trataţi în această zi prin afumare cu păr smuls dintr-o blană de urs.
Tradiţia spune că, dacă în această zi este soare, ursul iese din bârlog şi, văzându-şi umbra, se sperie şi se retrage, prevestind, astfel, prelungirea iernii cu încă 6 săptămâni, iar dacă cerul este înnorat, ursul nu-şi poate vedea umbra şi rămâne afară, prevestind slăbirea frigului şi apropierea primăverii.
Tot de ziua ursului, în funcţie vreme, bătrânii făceau prognozarea timpului optim al culturilor de peste an, stabilind chiar un „grafic” al semănăturilor de primavară. În unele zone, ziua era considerată şi începutul anului nou pomi-viticol, iar pomii fructiferi fără rod în anul trecut erau amenintaţi cu securea, crezându-se că în acest fel vor deveni roditori.
02Un vechi obicei care se practică în ziua de Stretenie este “Târcolitul viilor” (care urmează după ce horticultorii sărbătoresc, la 1 februarie, „Arezanul viilor”), conform căruia capul familiei are datoria de a trece pe la vie în dimineața acestei zile, cu un fel de caltaboș – numit ”bundărete”, simbolizând prosperitatea și abundența – și o sticlă de vin în traistă, va ocoli via de trei ori, va pune în fiecare colț al podgoriei o bucată de caltaboș, după care va tăia o coardă de viță pe care o va unge cu funingine și va bea o gură de vin. La final, după ce toate acestea au fost îndeplinite, va rosti o formulă magică: “Doamne, să-mi faci strugurii cât bundaretele de mari !”, apoi va planta în grădina casei coardele tăiate pentru a simboliza ”norocul viei”.
Se mai spune despre Stretenie că este o zi cu multe ceasuri rele, iar cine se naște sau cine face nuntă în această zi va avea parte numai de necazuri și nu-i va merge bine.
În această zi, a Streteniei, se mai spune – conform unora dintre credinţe – că „se strâmbă pârtia”, adică începe să se topească zăpada.
