A apărut Calendarul creştin-ortodox 2013 | Ziua Veche
Acasa Cultura-ReligieReligie A apărut Calendarul creştin-ortodox 2013

A apărut Calendarul creştin-ortodox 2013

scris de M.A.
19 afisari

Arhiepiscopia Bucureştilor şi Patriarhia Română au publicat Calendarul creştin-ortodox 2013, în două formate: tip foaie (de perete) şi tip agendă, la Tipografia Cărţilor Bisericeşti a Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă.

Calendarul crestin-ortodox 2013

Calendarul crestin-ortodox 2013

După cum informează Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Calendarul bisericesc tip foaie de perete cuprinde calendaristica pentru anul 2013 şi rânduieli bisericeşti aprobate de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, potrivit articolului 164 din Statutul pentru Organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române; printre informaţiile utile redate se numără:durata exactă a posturilor şi indicarea celorlalte zile de post în 2013, zilele în care nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie (zile aliturgice) în 2013, zilele în care nu se fac nunţi în anii 2013 şi 2014, alte zile şi date mai importante, sărbători bisericeşti naţionale, zile şi sărbători legale în care nu se lucrează.

Calendarul tip agendă a fost publicat în formatul de bază (48 p.) şi cuprinde: Cuvântul înainte al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române; Rugăciunile începătoare; calendaristica anului 2013; rânduieli bisericeşti aprobate de Sfântul Sinod, informaţii utile (posturile şi zilele de post în 2013, zilele aliturgice în 2013, zilele în care nu se fac nunţi în anii 2013 şi 2014, alte zile şi date mai importante, zile şi sărbători legale în care nu se lucrează); prezentarea Sectorului Pelerinaje al Patriarhiei Române şi a componentelor Centrului de presă BASILICA al Patriarhiei Române (Radio Trinitas, Trinitas TV, publicaţiile Lumina, Agenţia de Ştiri BASILICA şi Biroul de Presă).

Varianta amplă a calendarului agendă (peste 80 p.), care va conţine, în plus, informaţii despre organizarea canonică şi administrativă a Bisericii Ortodoxe Române, structura organizatorică a Administraţiei Patriarhale şi a Arhiepiscopiei Bucureştilor, va fi editat în perioada următoare.

De asemenea, calendarul de perete cu spiră metalică şi calendarul de birou se află în faza finală de editare. Calendarele pot fi achiziţionate de la pangarele bisericilor din Arhiepiscopia Bucureştilor, de la librăriile şi magazinele de cărţi şi obiecte bisericeşti ale Patriarhiei Române şi ale Arhiepiscopiei Bucureştilor.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult