A murit ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților | Ziua Veche
Acasa Cultura-ReligieReligie A murit ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților

A murit ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților

scris de Misu Andrei
47 afisari

Arhiepiscopul Pimen al Sucevei și Rădăuților a murit în noaptea de marți spre miercuri, la Institutul „Matei Balș” din Capitală, în urma unui al doilea atac de cord, anunță Basilica.ro.

IPS Pimen a murit în jurul orei 0:50, potrivit sursei citate. Adrian Streinu Cercel a fost întrebat, marți seara, la Antena 3, despre starea Arhiepiscopului Sucevei și Rădăuților, ÎPS Pimen, iar acesta a răspuns că ierarhul este în stare staționară.

„Beneficiază de confidențialitate maximă și tot ceea ce pot să vă spun este că este staționar. Eforturile noastre sunt maximale”, a spus Streinu Cercel, potrivit Mediafax.

ÎPS Pimen a fost preluat cu un elicopter SMURD în 20 aprilie, de la Suceava, în stare gravă, infectat cu noul coronavirus, și a fost dus la INMB, în Capitală, unde a fost intubat, după ce a suferit complicații pulmonare. Surse medicale au declarat, pentru Mediafax, că înaltul ierarh a primit trei doze de plasmă hiperimună de la donatori vindecați.

Reacția BOR
Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a anunţat că Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen va fi înmormântat la Sihăstria Putnei din Suceava, în sicriu sigilat, conform legislaţiei în vigoare pentru cazurile persoanelor decedate diagnosticate cu Covid.

„Biserica Ortodoxă Română a pierdut astăzi un vrednic de pomenire ierarh al ei, pe cel care a fost Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor în ultimii 29 de ani şi al cărui nume, alături de ale altor înaintaşi ai săi, va rămâne mereu legat de ocrotirea splendidelor mănăstiri bucovinene.

Gândul său mărturisit adesea are azi o reverberaţie aparte: <<Pentru asta am devenit preot. Să învăţ a muri în fiecare zi. Ne pregătim în fiecare zi de marea întâlnire cu El.>>

Conform legislaţiei în vigoare pentru cazurile persoanelor decedate diagnosticate cu Covid, după punerea în sicriul sigilat, acesta va fi preluat de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, care, împreună cu Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, va decide data şi detaliile înmormântării. Mormântul se află la mănăstirea Sihăstria Putnei din judeţul Suceava.

În actuala situaţie, conform Statutului BOR, cel care va administra temporar eparhia este Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, împreună cu Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, Preasfinţitul Damaschin Dorneanul”, a declarat Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române (BOR).

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult