Acasa Cultura-ReligieReligie Biserica ortodoxă sărbătorește sâmbătă, 22 februarie, Moșii de iarnă

Biserica ortodoxă sărbătorește sâmbătă, 22 februarie, Moșii de iarnă

scris de C.S.
9 afisari

Credincioşii ortodocşi îi cinstesc mâine, 22 februarie, pe Moşii de iarnă, sărbătoarea populară din sâmbăta care precede Lăsatul Secului de Brânză sau Lăsatul Secului de Carne, dedicată morţilor, moşilor şi strămoşilor.

Biserica ortodoxă sărbătorește sâmbătă, 22 februarie, Moșii de iarnă.

Praznicul Moşilor de iarnă este întotdeauna în sâmbăta ce precede săptămâna albă sau a brânzei, o etapă pregătitoare pentru începerea Postului Mare, când credincioşii au dezlegare să consume lapte, brânză, peşte, ouă, bucate de culoare albă sau care conţin ingrediente de aceeaşi culoare.

Odată cu Moşii de iarnă, începe etapa celor şapte sâmbete dedicate celor răposaţi întru Domnul, etapă care se încheie cu Sâmbăta lui Lazăr, prăznuită înainte de Săptămâna Mare, Săptămâna Patimilor lui Iisus.

La sărbătoarea Moşilor de Iarnă se face pomenirea moşilor şi strămoşilor cei mai îndepărtaţi din neam, de la care se ştiu multe lucruri privind tradiţiile şi obiceiurile religioase, transmise de ei din generaţie în generaţie. Începând cu sâmbăta Moşilor de Iarnă şi pe parcursul celor care urmează, până la Sâmbăta lui Lazăr, chipurile celor dragi comemoraţi în acest interval revin în viaţa credincioşilor cu cele mai frumoase amintiri.

„La aceste comemorări, ne întoarcem în timp şi retrăim momentele plăcute alături de rudele şi de prietenii noştri mutaţi la viaţa de Dincolo”, spune părintele Constantin Stoica.

Ca la orice praznic de pomenire, cele mai importante de Moşi sunt coliva, un colac, o sticlă de vin, pomelnicul şi lumânările. După posibilităţi, fiecare credincios poate să mai ducă la biserică, spre pomenire, şi alte bucate preferate de cei pe care îi comemorează.

La Moşii de iarnă se împart alimente (plăcinte, produse lactate, piftii) şi, uneori, vase umplute cu mâncare gătită sau cu apă. Sărbătoarea se respectă pretutindeni în România.

15 comentarii

שׂפֿבּשׂפֿהּשׁ 21-02-2014 - 21:45

Mai, C.S.-ule, de ce te bagi acolo unde habar nu ai ?

„Biserica ortodoxă sărbătorește sâmbătă, 22 februarie, Moșii de iarnă” ??????????????????

Sarbatoreste Biserica ortodoxa Mosii de iarna ? Mai, afonule, sau afoanco, mosii de iarna reprezinta nimic altceva decit un parastas, o comemorare a celor plecati dintre noi. De cind a ajuns parastasul o sarbatoare ? Lasa-te de jurnalism ca nu-i pentru tine.

urbos 21-02-2014 - 21:52

Lasa grohaila, ca la popi asa e, sarbatoresc si se imbuiba intruna, si la veselie si la intristare.

UnUL 21-02-2014 - 22:35

Poate la ai voștri, ortodocși; nu e valabil și pentru greco-catolici:

digital 21-02-2014 - 22:41

așa e băi karkalette, voi sărbătoriți pe euromaidan!

Antibasistul 21-02-2014 - 22:48

Ma cac VESNIC pe toți porcii basiști, mai ales pe GUNOAIELE un NUL, Mircea, cacatfinder !

UnUL 21-02-2014 - 22:49

CĂCĂCIOSULE ! IA UN ANTIDIAREIC SAU PUNE-ȚI PAMPERȘI, cum te-am mai sfătuit!

Antibasistul 21-02-2014 - 22:55

Meritați sa ma cac pe voi BESTILOR INFECTE BASISTE!

CURIND toți romanii se vor caca pe voi pentru ultima oara BESTILOR NEBUNE BASISTE!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

UnUL 21-02-2014 - 23:03

GRAV CU COLITA ASTA DE FERMENTAȚIE!

CONGO 22-02-2014 - 00:16

Fă Antirahato!
Iar ti-ai intrat chilotii in chizda si te-ai excitat peste poate?

Antibasistul 22-02-2014 - 14:55

SICTIR jiidane Congo!

jan dinu 21-02-2014 - 21:57

Cind le-o face DUMNEZEU ca pomana la romani sa aiba
shi ei mai multa minte sa opresca prostia care merge inainte ???
JD-USA

Antibasistul 21-02-2014 - 22:52

Cind le-o face Dumnezeu pomana romanilor
Sa ia infectele gunoaiele basiste in frunte cu
Chiorul-chel, seful lor sa-i duca-n Iad pe Veci!?!

UnUL 21-02-2014 - 23:01

Never (sau Nevers, vorba „Cocoșatului” lui Paul Feval!).

digital 21-02-2014 - 22:52

vezi mă boule, ție degeaba ți-a făcut pomană, tot prost ești, țighane!

UnUL 22-02-2014 - 13:02

„Moșii” sunt „de iarnă”; dar babele?

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult