Acasa Cultura-ReligieReligie De ce se luptă Patriarhul Daniel cu legea cimitirelor

De ce se luptă Patriarhul Daniel cu legea cimitirelor

scris de C.S.
6 afisari

Patriarhul Daniel solicită amânarea intrării în vigoare a Legii cimitirelor. În scrisoarea adresată președintelui Senatului, IPS susține că legea va duce la pierderea caracterului confesional al cimitirelor aparţinând cultelor.

De ce se luptă Patriarhul Daniel cu legea cimitirelor.

De ce se luptă Patriarhul Daniel cu legea cimitirelor.

În document, şeful BOR reclamă instabilitatea cimitirelor deţinute de operatorii economici, asociaţii sau fundaţii, precum şi faptul că un obiectiv de interes public local a fost lăsat în gestiunea unor ”entităţi efemere şi fără responsabilitate comunitară”.

El critică, de asemenea, riscul permanent de tulburare a păcii confesionale în perimetrul cimitirelor private, din cauza inexistenţei obligaţiei de a crea sectoare confesionale în acestea, aşa cum au obligaţia autorităţile publice locale şi cultele în cimitirele pe care le deţin.

Potrivit acestuia, legea va conduce la transformarea comunelor, a oraşelor şi, implicit, a bugetelor locale în garanţi pentru cimitirele private din cuprinsul lor, întrucât preiau cimitirele private în cazul falimentului operatorului economic şi al dizolvării asociaţiei sau a fundaţiei, fără a se stabili clar dacă, odată cu transmiterea cimitirului, sunt transmise şi eventuale datorii.

Patriarhul mai arată că, întrucât între motivele care determină pierderea dreptului de concesiune asupra locului de veci, inclusiv în cimitirele existente ale cultelor, nu se află şi acela al părăsirii cultului, legea afectează autonomia cultelor, deoarece încalcă prevederile referitoare la cimitire cuprinse în statutele, codurile canonice sau reglementările acestora şi va duce, în timp, la pierderea caracterului confesional al cimitirelor aparţinând cultelor.

În scrisoare se menţionează, pe de altă parte, că obligaţia ca administratorul cimitirului să asigure funcţionarea şi întreţinerea sălii de ceremonii funerare şi a spaţiului tehnic la temperaturi de până la 15 grade Celsius constituie condiţii deosebit de împovărătoare pentru credincioşi şi unităţile de cult, mai ales pentru cele din localităţile rurale.

Scrisoarea a fost discutată marţi în Biroul Permanent al Senatului, vicepreşedintele Senatului Cristian Dumitrescu (PSD) precizând, la finalul şedinţei, că documentul a fost trimis grupurilor parlamentare.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult