Acasa Cultura-ReligieReligie Duminică începe Triodul, pregătirea pentru Înviere

Duminică începe Triodul, pregătirea pentru Înviere

scris de Adrian Pătruscă
11 afisari

Triodul este perioada anului liturgic care cuprinde Postul Mare, perioada de pregătire de dinaintea acestuia şi Săptămâna Mare, înainte de Înviere.

Pregătirea creştinilor pentru Înviere

Denumirea de triod vine de la faptul că în acest răstimp se cântă doar trei ode poetice la slujba utreniei, faţă de nouă câte se cântă în restul anului.

În cursul anului bisericesc întâlnim trei perioade liturgice: perioada Octoihului, perioada Triodului şi a Penticostarului. Cele trei perioade corespund celor trei chemări, demnităţi sau slujiri ale Mântuitorului Hristos, şi anume: Învăţător, Arhiereu şi Împărat. Perioada Triodului corespunde demnităţii sau slujirii de Mare Preot (Arhiereu) a Mântuitorului Hristos, îndeplinită mai ales prin jertfă, adică prin Patimi şi moartea Sa pe cruce.

Triodul este o perioadă specială de pregătire, de pocăinţă pentru întâmpinarea celei mai mari sărbători creştine, care este Invierea Domnului.

Duminică începe perioada de pregătire a Postului Mare. Ea cuprinde trei săptămâni, respectiv patru duminici, până la Lăsata Secului de brânză. Perioada este gradată pentru intrarea în Post. În prima săptămână, miercuri şi vineri este harţi, a doua săptămână miercuri şi vineri se ţine post normal şi se încheie cu Lăsata Secului de carne, a treia săptămână nu se mănâncă carne, dar sunt permise lactatele şi ouăle şi se încheie cu Lăsata Secului de brânză şi începutul Postului Mare.

Tocmai ca îndemn spre pocăinţă, prima duminică a Triodului este cea a Vameşului şi a Fariseului, când sunt puse faţă în faţă smerenia şi conştiinţa de păcătos a primului şi mândria celui de-al doilea, mulţumit de sine şi de presupusa sa sfinţenie.

Sfinţii părinţi recomandă ca, mai ales în această perioadă de căutare a smereniei şi pocăinţei până la Înviere, creştinii să spună zilnic Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul:


“Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânie şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie!” (o metanie)

„Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei dăruieşte-l mie, slugii Tale!” (o metanie)

„Aşa, Doamne, dăruieşte-mi să-mi văd greşelile mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor! Amin.”(o metanie)


Se repetă de trei ori. Apoi:


„Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătorului!” (o închinăciune)

Dumnezeule, curăţeşte-mă pe mine, păcătorul!” (o închinăciune)

Cel ce m-ai zidit, Dumnezeule, mântuieşte-mă!” (o închinăciune)

Fără de număr am greşit, Doamne, iartă-mă!” (o închinăciune)


Se repetă de trei ori. Apoi, încă o dată:


„Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânie şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie!”

(o închinăciune)

„Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei dăruieşte-l mie, slugii Tale!”(o închinăciune)

„Aşa, Doamne, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşeile mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor! Amin.”(o metanie)

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult