La praznicul de astazi, ultimul din ciclul Învierii, nu pot participa si nici intelege aceia care au sufletele inveninate. Nu pot urca treptele credintei si nici nu pot privi taina mantuirii si inaltarii, cei care au pe ochii lor solzii invidiei si urii. Crestinismul este chemarea iertarilor totale: „mergi si te impaca cu fratele tau si apoi vino cu darul la altar…”, a zis Mantuitorul (Matei V, 22-26).
Inaltarea Domnului la cer in prezenta ucenicilor, face parte din planul dumnezeesc care, intareste invatatura Mantuitorului Hristos despre trimiterea Sfantului Duh; „Iar voi sa sedeti in cetatea Ierusalimului pana ce va veti imbraca cu putere de sus”(Luca 24,49). Asadar, la numai 10 zile de la Inaltare va veni Duhul Adevarului, Duhul Cel Sfant, Care ,,va fi cu voi pana la sfarsitul veacurilor„(Ioan 14, 16). De aceea, in perioada de la Inaltare pana la Pogorarea Sfantului Duh, salutul crestinesc va fi:,,Hristos S-a Inaltat”,,Adevarat S-a Inaltat”.
În legătură cu Înălţarea Sf. Evanghelist Luca afirmă că ucenicii s-au închinat Mântuitorului şi apoi s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare şi erau totdeauna în templu, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu. Domnul Hristos S-a înălţat la cer – e foarte important să reţinem lucrul acesta – binecuvântând. Şi e important să ştim şi să reţinem că Sf. Evanghelist Luca nu se mulţumeşte doar cu o apreciere fugitivă asupra faptului că Domnul Hristos S-a înălţat binecuvântând, ci adaugă îndată: „Şi pe când îi binecuvânta S-a depărtat de ei şi S-a înălţat la cer”. Binecuvantarea Domnului este veşnică pentru toti cinstitorii si inchinatorii la Dumnezeu. Sf. Isaac Sirul defineşte rugăciunea ca „o bucurie care revarsă mulţumire”. Închinarea aduce bucurie iar bucuria aduce laudă şi binecuvântare.
Ucenicii Domnului au transmis aceasta bucurie, bucuria de a fi crestin, de a intelege Moartea, Invierea si Inaltarea Domnului, ca un drum ce trebuie urmat de fiecare crestin, ca apoi sa ajungem la intalnirea cu Dumnezeu, in Casa Tatalui ceresc.
Să avem în vedere că pe acelaşi munte în care Domnul Hristos a suferit în grădina Ghetsimani, S-a smerit înaintea lui Dumnezeu, de pe acelaşi munte S-a înălţat la cer. Pentru că există o legătură între smerenie şi înălţare. „Cel ce se smereşte pe sine se va înălţa” (Luca 18, 14).
Praznicul de astazi este ultimul apel la constiinta credinciosului ca sa fie pregatit oricand si sa nu umble fara candela aprinsa ca fecioarele neânţelepte. Sunt două obstacole de trecut: moartea cu judecata particulara si invierea cu judecata de apoi. Totul depinde de viata de aici, si cum stim sa pretuim harul Sfantului Duh, dat noua de Biserica prin Sfintele ei Taine, asa va fi viata noastra de dincolo.
Daca la nasterea Domnului, puterile ceresti au adus mesajul pacii si impacarii oamenilor, dupa inviere si apoi la inaltare, Mantuitorul lasa mostenire lumii: „Pacea Mea dau voua, Pacea Mea las voua”(Ioan XIV,27). Aceasta pace inseamna fratietate si iubire intre oameni, ceea ce face din sufletele credinciosilor o unitate in iubire. Oamenii iubirii ar trebuii sa se i-a la intrecere nu in strigarea drepturilor, ci in implinirea datoriilor unora fata de altii, aici sălăşluind tot secretul pacii intre oameni. Aceasta minune obisnuita pe care trebuie sa o săvârşim ne ajutǎ sǎ intelegem marea tainǎ si puterea dumnezeiasca a Mântuitorului Hristos prin inăltare.
Din sfanta Biserica sa ne intoarcem astazi la casele noastre plin de bucurie, asa cum s-au coborat din muntele Maslinilor ucenicii Domnului. Sa conlucram cu dragoste si cu credinta cu Duhul Sfant care ne indeamna mereu spre casa cereasca. Caci desi cerul ni s-a descuiat, pe poarta lui nu vom intra de nu ne vom pregati pentru el prin credinta, dragoste si fapte bune.
Amin!
