Înălţarea Sfintei Cruci, tradiţiile sărbători creştine | Ziua Veche
Acasa Cultura-ReligieReligie Înălţarea Sfintei Cruci, tradiţiile celei mai vechi sărbători creştine

Înălţarea Sfintei Cruci, tradiţiile celei mai vechi sărbători creştine

scris de Doru Dragomir
13 afisari

Biserica Ortodoxă sărbătorește duminică, 14 septembrie 2014, Înălţarea Sfintei Cruci, una dintre cele mai vechi sărbători creştine. Spre deosebire de alte praznice împărăteşti, Înălţarea Sfintei Cruci se serbează cu post, pentru că ea ne aduce aminte de Patimile şi Moartea Mântuitorului.

Înălţarea Sfintei Cruci, tradiţiile celei mai vechi sărbători creştine

Înălţarea Sfintei Cruci, tradiţiile celei mai vechi sărbători creştine

Ziua aminteşte de două evenimente de o importanţă istorică şi simbolică deosebită din viaţa Bisericii de după Edictul de toleranţă de la Mediolanum. Este vorba despre descoperirea Lemnului Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Mântuitorul de către Sfânta Împărăteasă Elena, în anul 326, şi aducerea sau întoarcerea Sfintei Cruci de la perşii păgâni, la anul 629, pe timpul împăratului bizantin Heraclius, care a depus-o cu mare cinste în Biserica Sfântului Mormânt (a Sfintei Cruci) din Ierusalim, după ce patriarhul Zaharia a înălţat-o în văzul credincioşilor, la 14 septembrie 630.

După mărturia unei cronici anonime, sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci ar fi luat fiinţă în anul 335; în acel an, în ziua de 13 septembrie, a avut loc sfinţirea celebrei bazilici construite de împăratul Constantin cel Mare deasupra mormântului Domnului, iar a doua zi, fiind adunaţi acolo cu acel prilej mulţi episcopi şi credincioşi, episcopul Macarie al Ierusalimului a arătat, pentru prima dată, de pe amvonul bisericii, sfântul lemn al Crucii Răstignirii, ca să-l vadă şi să-l venereze toţi cei de faţă. De atunci a rămas definitiv ziua de 14 septembrie ca sărbătoare a Înălţării sau Arătării Sfintei Cruci.

Fiind sărbătoare de origine palestiniană, la început, Înălţarea Sfintei Cruci avea un caracter local. Serbarea ei era limitată la Ierusalim, unde se păstra lemnul Crucii Răstignirii, de la descoperirea lui până la 634 (635), când a fost adus la Constantinopol. Procesiunea solemnă, prin care se cinstea odinioară Sfânta Cruce în Cetatea Sfântă, s-a păstrat, de altfel, acolo până astăzi în rânduiala slujbei din ziua de 14 septembrie. Cu timpul, sărbătoarea s-a extins şi în părţile Constantinopolului (sec. V), unde ceremonialul ei a primit o nouă strălucire şi dezvoltare, mai ales din sec. VII, de când Sfântul Lemn a fost adus de la Ierusalim la Constantinopol, generalizându-se treptat, până în secolul VI, în toată Biserica de Răsărit. În calendarul roman, sărbătoarea a fost introdusă de papa Serghie I (687-701), care era antiohian de origine, iar în Biserica Armeană, Înălţarea Sfintei Cruci face parte dintre primele cinci sărbători mai mari şi are dată variabilă, fiind sărbătorită în duminica cea mai apropiată de 14 septembrie (între 11-17 septembrie).

Crucea este simbolul cel mai important al creştinilor, iar semnul crucii este unul dintre riturile cele mai vechi ale Bisericii.

De sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci sunt legate numeroase tradiţii. În popor, în această zi se fac prognoze meteorologice şi agrare şi se culeg plante de leac.

Ziua Crucii este considerată data ce vesteşte sfârşitul verii şi începutul toamnei. Calendarul popular consemnează această zi şi sub alte denumiri, cum ar fi Cârstovul Viilor şi Ziua Şarpelui. Sub prima denumire, ziua este cunoscută mai ales în zonele deluroase şi sudice, în zonele viticole, marcând începutul culegerii viilor.

A doua denumire este legată de faptul că, din această zi, se crede că şerpii şi alte reptile încep să se retragă în ascunzişurile subterane, hibernând până în primăvară. La sate, încă se mai crede că şerpii, înainte de a se retrage, se strâng mai mulţi la un loc, se încolăcesc şi produc o mărgică numită “piatra nestemată”, ce ar folosi pentru vindecarea tuturor bolilor.

Potrivit altor tradiţii, de Ziua Crucii se strâng ultimele plante de leac (boz, micşunele, mătrăguna, năvalnic), care sunt duse, împreună cu buchet de flori şi busuioc, la biserică, pentru a fi puse în jurul crucii şi a fi sfinţite. Plantele astfel sfinţite se păstrează apoi în casă, la icoane sau în alte locuri ferite, fiind folosite pentru vindecarea unor boli, dar şi la farmecele de dragoste.

Oamenii merg la biserică şi dau de pomană ulcele noi, pline cu apă curată, miere sau mied, împodobite cu fir roşu, acoperite cu un colăcel/covrig şi o lumânare. Monedele sfinţite în această zi, păstrate în portofel, alături de o cruciuliţă aduc belşug şi spor în muncă. Nu se mănâncă fructe care au ceva cu înfăţişare de cruce: usturoi, nuci, pepeni, prune.

Tot în această zi, în Bucovina se făceau ritualice cu scop apotropaic sau fertilizator. De pildă, oamenii atârnau în ramurile pomilor fără de rod cruci de busuioc sfinţit, crezând că astfel vor avea parte de recoltă bogată în toamna viitoare.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult