Papa Benedict al XVI-lea se va alătura, începând cu data de 3 decembrie 2012, celor 500 de milioane de persoane care, în întreaga lume care folosesc cunoscuta reţea de socializare Twitter.
Purtătorul de cuvânt de la Vatican, preotul Federico Lombardi, a declarat că Papa Benedict al XVI-lea îşi va începe postările scurte de maximum 140 de semne pe reţeaua de socializare Twitter începând cu data de 3 decembrie. Majoritea postărilor suveranului pontif „se vor referi la activităţile sale, cu un limbaj decent”, după cum a declarat Federico Lombardi, care a anunţat o conferinţă de presă pe data de 3 decembrie, în cursul căreia vor fi precizate alte amănunte asupra contului papei pe Twitter. Mesajele papei pe Twitter vor fi scrise de un colaborator, dar vor fi controlate de Benedict al XVI-lea, care nu foloseşte calculatorul, scriind toate cărţile sale de mână.
Potrivit Agerpres, în luna iunie a anului trecut, papa a intrat pentru prima oară în contact cu reţeaua Twitter, de micro-blogging. Benedict al XVI-lea, care are 85 de ani, a trimis atunci primul său tweet de pe o tabletă iPad: „Binecuvântat fie Iisus Hristos! Mă rog pentru voi şi vă binecuvântez”, semnând „Benedictus XVI„