Acasa Cultura-ReligieReligie Mărturisitorii – episodul 6. Sfinţii cer să li se facă raclă

Mărturisitorii – episodul 6. Sfinţii cer să li se facă raclă

scris de A.P.
0 afisari

Continuăm să publicăm în serial cartea “Mărturisitorii”, apărută la editura Lucman, despre lucrarea minunată a celor pe care evlavia populară a început deja să îi numească “Sfinţii Închisorilor”, dar pe care Biserica Ortodoxă Română întârzie fără explicaţie să îi ia în discuţie pentru canonizare. Volumul este îngrijit de Ciprian Voicilă şi tipărit cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Arhiepiscop Justinian Chira, al Maramureşului şi Sătmarului.

10. Durerile au dispărut

Doamne, ajută! „Minunea” mea nu e una spectacu­loasă, dar e a mea şi o iubesc… Am 34 de ani, numele mi l‑aţi aflat, sunt din Iaşi…

Din copilărie sufăr de amigdalită, nu mai ştiu de care… trebuiau scoase amigdalele, m-am opus tot timpul, deoarece mi-am zis că dacă m-am născut cu ele or fi având rolul lor… (…) În copilărie făceam frecvent injecţii, nu îmi trecea cu altceva, însă de când sunt mai mare mă „îndop” cu pastile…. Ideea e că puţin aer mai rece sau o singură gură de apă mai rece, şi le „apucă” toanele… Într-un timp foarte scurt sunt cu febră, lată în pat, îmi afectează urechile, nasul (atât de tare mi se înfundă, că odată am mirosit hrean crud, dat prin răzătoare, şi nu am simţit nimic…), mă doare totul… chiar dacă nu iau pastile, nu îmi trece de la sine, nici pomeneală… iar dacă deja am febră, nu mai zic…

Ei, şi uite aşa, în una din primele dimineţi reci din toamna aceasta, după ce am mers puţin, am simţit ustu­rime în gât, voce răguşită, semn că iar o luam de la capăt… După-amiază, când am ajuns acasă, m-am repezit la sticluţa cu ulei de la candela icoanei Măicuţei Domnului de la Aiud (de unde sunt sfintele moaşte) şi mi-am făcut cu degetul muiat în acest ulei sfinţit câte o cruce pe fiecare amigdală… E nevoie să vă mai spun că nu mai aveam nimic în dimineaţa următoare?

De atunci au mai fost dimineţi răcoroase, însă doar mă ustura puţin….În comparaţie cu toamna şi iarna trecută, când a fost luna şi febra, luna şi febra…

Şi am mai „păţit” ceva de genul ăsta la Petru Vodă… merg destul de des acolo…

Acum vreo două luni, s-a terminat Sfânta Liturghie, şi m-am dus repede în trapeza călugărilor (ajut la spălat vase şi strânsul mesei şi de asta am îndrăznit) să iau o pastilă cu calciu… Un călugăr care mânca îmi zice: „Mergi afară la apă că e mai bună şi mai rece…” Am luat o singură gură, cât îţi trebuie să înghiţi o pastilă? Şi am simţit cum mă înţeapă pe gât… până seara eram „aranjată”, mă simţeam din ce în ce mai rău… Nu aveam medica­mente la mine şi de abia venisem în ziua respectivă… Mi-am zis că singura mea scăpare e părintele Justin… Nu se merita să piardă timpul cu mine, aşa că am urmărit când a ieşit afară să dea binecuvântări şi m-am atins de veşmintele lui, apoi am dat peste amigdale… în secunda imediat următoare mi s-a dus toată usturimea, iar seara, după ce am mâncat litia, mi-a trecut totul… Asta una la mână…

Am mai păţit şi a doua oară, tot la Petru Vodă… am ajuns miercuri seara, joi eram „aranjată”… şi mă tot plângeam în gând părintelui întrebându-l cum voi sta eu până duminică în halul ăsta… Şi la sfârşitul slujbei Sfân­tului Maslu, cea din miez de noapte, mă tot ţineam după părintele când se retrăgea spre chilie… El tot stropea lumea cu aghiazmă şi, dintr‑o dată, când am ajuns în faţa lui, nu ştiu cum a stropit şi a ajuns un strop de aghiazmă pe buzele mele, dar mai în interior şi imediat mi s-a dus spre gât… nu ştiu, totul s-a întâmplat foarte repede…. Oricum, a doua zi nu mai aveam nimic!

Frumos, nu?

(Mihaela)

11. Sfinţii ne sunt ajutor de nădejde

Sfinţii ne sunt ajutor de nădejde. Am ajuns la această concluzie, din păcate prea târziu. Dacă de acum 20 de ani i-aş fi căutat, şi le-aş fi cerut ajutorul alta ar fi fost viaţa mea. Dar mulţumesc lui Dumnezeu că a avut cu mine răbdare, chiar mult prea mare. Mă întreb de multe ori cine s-a rugat pentru mine atât de puternic de l-am regăsit pe Dumnezeu şi pe sfinţii lui.

Să revin a mărturisi ajutorul lor. De sfinţii de la Aiud am auzit de la Danion Vasile şi de la ieromonahul Augustin când au fost la Baia Mare la lansarea cărţii Din temniţe spre sinaxare. Apoi am mai citit pe net. În 2009 am fost personal până la Aiud, la fel în 2010 când am primit ulei de la candela Maicii Domnului, şi când ni s-a spus că face minuni. Eram puţin nedumerită, dar nu mi‑am pus prea multe întrebări căci sunt de la vrăjmaş. Am luat uleiul şi m-am gândit că-l voi folosi. Minune a fost când am fost diagnosticată cu un roşu în gât sever şi eu m-am gândit să beau puţin din uleiul de la candela de la Aiud căci am luat vreo trei sticluţe şi nu l-am folosit. Mi‑am zis că nu iau medicamente şi să-mi pun nădejdea în ajutorul sfinţilor. Asta a fost înainte de culcare; de abia puteam înghiţi, şi mă şi durea îngrozitor. Dimineaţa când m-am sculat, minune: gâtul era vindecat. Am trecut repe­de peste acel moment. Dacă ziceam cuiva, mi-ar fi spus că a fost o coincidenţă ş.a.m.d. Iată că azi, 4 noiembrie, s-a făcut o şi mai mare minune. Ieri, după o curăţare de canal la un dinte şi plombarea altuia, mi s-a pus o durere mare la dinţi căci ieşisem de sub efectul anesteziei. Nu mai puteam de durere azi dimineaţă şi, fiindcă nu prea sunt de acord cu medicamentele, cred că Dumnezeu mi-a dat gând bun să mai beau puţin din sticluţa cu ulei de la Aiud. Plângeam de durere, drept urmare am luat câteva picături. În câteva secunde am simţit că-mi amorţeşte zona respectivă, iar acum, la câteva minute când vă şi scriu, uluită, nu MĂ MAI DOARE DELOC. Fără medi­camente…

Nu mai am cuvinte. Dacă am avea nădejde, credinţă, toate ne-ar fi cu putinţă. Nu mă mai îndoiesc de ajutorul sfinţilor. Poate aşa a fost să fie căci nu demult, cam de 2 săptămâni, cineva apropiat îmi reproşa că invoc ajutorul sfinţilor mucenici. Iată că ei au vrut să mă întărească în credinţă.

Nu merit cât primesc. Domnul atotmilostiv Se îndură de mine şi de întreaga mea familie.

(Bretan Florina, Baia Mare)



12. O minune în care sfinţii cer să li se facă raclă…[1]

Un preot din Bucureşti a cerut de la Aiud părticele din sfintele moaşte şi a primit o coastă, o vertebră şi o claviculă. În cele din urmă, ajungând la Bucu­reşti, un alt preot a cerut şi el o parte din sfintele moaşte şi părintele a dat clavicula, păstrând pentru biserica sa – biserică de la o unitate militară – vertebra şi o coastă.

Într-o zi a programat să facă Paraclisul Maicii Domnului. Şi, ducându-se la biserică, în loc să vadă biserica deschisă şi candelele aprinse, a văzut că totul era închis, uşa la biroul său din unitatea militară era închisă. A bătut la uşa biroului şi paracliserul s-a trezit din somn: „Ce-i, părinte?” „N-ai pregătit cele pentru slujbă? Ce-i cu tine? De ce dormi? Ţi s‑a întâmplat ceva?” „Nu, părinte, nu mi s-a întâmplat nimic.” „Du-te la biserică şi pregăteşte toate pentru slujbă!” Paracliserul s-a dus la biserică şi iar a adormit. Şi când s-a dus părintele la el, l-a trezit: „Ce‑i, omule, cu tine? De ce dormi, ţi s-a întâmplat ceva?” „Nu, părinte, dar trebuie să vă spun ceva. Cât am adormit în birou şi apoi aici, în biserică, am avut un vis care a început în birou şi a continuat în biserică. Mi-au apărut în vis doi tineri, îmbrăcaţi în haine strălucitoare, albe, şi mi-au spus aşa: «Să nu ne faceţi raclă de aur, ci să ne faceţi raclă de argint.»”

Paracliserul nu ştia că pentru acele părticele din sfintele moaşte voia comandantul unităţii militare să facă o raclă de aur. Nu ştia paracliserul acela de cele două părţi de sfinte moaşte. Şi au zis mucenicii: „Să ne faceţi raclă de argint, pentru că înainte cei care se despărţeau de Dumnezeu făceau idoli de aur. Dar nouă să ne faceţi raclă de argint.” Şi sfinţii i-au arătat paracliserului în vis racla, dimensiunile, cât de mare să fie, lungimea, lăţimea, ce icoane să aibă pe margine, unde să fie pusă şi vertebra şi coasta, şi bucata de catifea roşie care să fie pusă înăuntru. Şi pă­rintele l-a întrebat: „Eşti sigur?” Şi paracliserul a zis: „Eu asta am visat, asta vă spun şi o să vă rog să mă lăsaţi pe mine, din banii mei, să mă ocup să se facă această raclă.” Şi au găsit un meşter căruia i-au spus tot, dimensiunea, lungimea, lăţimea, ce icoane să facă pe mar­gine. Şi s-a făcut această raclă spre slava lui Dumnezeu şi cinstirea acestor noi sfinţi ai închisorilor.

În Vechiul Testament, Dumnezeu a dat indicaţii cum să fie făcut chivotul legii. A dat indicaţii precise legate de cele folosite în cult. Tot aşa, la mănăstirea Pecerska, prin arătare cerească, Dumnezeu a arătat cum să fie făcută biserica Mănăstirii Pecerska şi un om pe nume Simon a avut o vedenie: cu un anumit brâu să se măsoare lungimea şi lăţimea bisericii. Şi s‑a făcut aşa. Şi acest om, Simon, este primul care a şi fost înmormântat la mănăstirea Pecerska.

Ei bine, Dumnezeu vrea nu doar să se facă racle pentru sfinţii închisorilor, Dumnezeu vrea ca noi să pur­tăm în inimile noastre jertfa lor. De ce nu ştim numele atâtor şi atâtor mucenici? Pentru că nu ne‑am rugat lui Dumnezeu cum se cuvine să ne descopere numele lor. Sau poate că ne-am rugat, dar viaţa noastră nu a fost o viaţă de sfinţenie. Ne‑am rugat cu gura, dar cu trupul am păcătuit, cu trupul am stat împotriva rugăciunii noastre…

(Danion Vasile)


[1] Fragment din predica ţinută la hramul Mănăstirii Petru Vodă, pe 8 noiembrie 2009. Predica se poate viziona pe apologeticum.wordpress.com/2009/11/11/danion-vasile-predica-la-hramul-manastirii-petru-voda/ (n. ed.).

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult