Mii de persoane, la procesiunea scoaterii raclei cu moaştele Sfintei Parascheva | Ziua Veche
Acasa Cultura-ReligieReligie Mii de persoane, la procesiunea scoaterii raclei cu moaştele Sfintei Parascheva

Mii de persoane, la procesiunea scoaterii raclei cu moaştele Sfintei Parascheva

scris de A.P.
16 afisari

Ziua de 14 octombrie reprezintă pentru Iași și pentru întreaga Ortodoxie românească o sărbătoare a bucuriei duhovnicești, a credinței vii și mărturisitoare și o dovadă a dragostei poporului român pentru sfinții și Biserica lui Dumnezeu.

Mii de persoane, la procesiunea scoaterii raclei cu moaştele Sfintei Parascheva

Mii de persoane, la procesiunea scoaterii raclei cu moaştele Sfintei Parascheva

Anul acesta, pelerinii care vor veni să se închine la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva vor putea să cinstească, începând cu 10 octombrie 2015, şi moaştele Sfintei Mironosițe și Întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena (puse într-o raclă ce conține și un fragment din lemnul Sfintei Cruci), aduse de la Mănăstirea Simonopetra din Sfântul Munte Athos, după cum informează Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Iașilor.

Un fragment din lemnul Sfintei Cruci a mai fost adus la Iași, la Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, în anul 2004. Pe data de 11 octombrie 2015, vor fi aduse de la București la Catedrala Mitropolitană din Iași, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, spre închinare, și moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2015 An comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii.

În data de 14 octombrie 2015, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată pe un podium amplasat pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, situat în dreptul altarului Catedralei Mitropolitane.

Câteva mii de persoane au asistat, vineri seară, la procesiunea scoaterii raclei cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva din Catedrala Mitropolitană din Iaşi, aceasta fiind aşezată apoi într-un baldachin în curtea lăcaşului de cult, în timp ce sute de oameni stau la coadă pentru a trece pe la raclă.

Racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost scoasă din interiorul Catedralei Mitropolitane din Iaşi în jurul orei 20.00, într-o procesiune la care au asistat câteva mii de credincioşi.

Racla a fost purtată pe umeri de preoţi, iar după ce s-a făcut înconjurul Catedralei Mitropolitane, a fost aşezată într-un baldachin special amenajat, în curtea lăcaşului de cult.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult