Acasa Cultura-ReligieReligie Mintea este ochiul sufletului. Duminica 3-a după Rusalii

Mintea este ochiul sufletului. Duminica 3-a după Rusalii

scris de Doru Dragomir
96 afisari

Pe una din colinele care inconjoara de jur imprejur Lacul Ghenizaret, imprejurul  unei multimi de ascultatori, Mantuitorul Iisus in „Predica de pe munte” a scos in evidenta noutatea absoluta a moralei evanghelice.
(Matei 6, 22). Auzim pe Mântuitorul zicînd: Dacă lumina care este în tine este întuneric, dar întunericul cu cât mai mult? (Matei 6, 23). Să înţelegem că această lumină este mintea noastră, căci după Sfinţii Părinţi mintea este ochiul sufletului. Când mintea noastră se va întuneca de păcate, atunci toată aşezarea şi simţurile trupului vor fi întunecate.

Duminica 3-a dupa Rusalii

 De va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat

Luminarea inseamna intelegerea sufletului fiecaruia dintre noi, in bucuriile si necazurile lui. Ca avem har si suntem luminati, trebuie aratat prin viata noastra de marinimie, pentru ca, cine uraste sufletul sau locuieste in intuneric, atunci trupul sau va fi un mormant al sufletului. Luminarea mintii si trezvia constiintei aduc curajul si fugă de pacat, pentru ca cei ce au frica mortii bâjbâie in intuneric. Căci dacă mintea noastră, pe care ne-a dat-o Dumnezeu spre luminare şi povăţuire la toată fapta bună, va fi întunecată de cele rele, atunci cu cât mai întunecate vor fi poftele trupului în ape, care pururea şi prea lesne se pleacă la păcate. Ce dar mare ne sunt nouă ochii şi vederea! Fără lumina şi vederea ochilor, viaţa noastră cea pământească n-ar avea nici un preţ – ar fi o osândă. Întocmai aşa e şi viaţa cea sufletească fără ochii sufleteşti şi fără vedere sufletească: o viaţă de osândă, o viaţă trăită în zadar. Sunt apoi „ochi” şi „luminători” care au datoria să lumineze şi pe alţii. Şi preotul este un astfel de luminător. Şi învăţătorul este un astfel de luminător. Şi oricine are de la Dumnezeu dar de înţelepciune şi lumină este un fel de „ochi”, un fel de „luminător”. Ce binecuvântare este când aveţi „luminători” şi luminează!

Iată ce zice Sfântul Isihie Sinaitul: “Paza minţii este calea a toată virtutea şi porunca lui Dumnezeu” (Filocalia IV). Auzim şi pe Cuviosul Pimen Egipteanul, zicînd: “Nu avem nevoie de nimic, numai de minte trează” (Patericul egiptean). Avva Agaton a fost întrebat: “Ce este mai mare, osteneala trupească, sau păzirea cea dinăuntru?”, şi a zis bătrînul: “Asemenea este omul ca un pom, osteneala trupească este frunza, iar paza celor dinăuntru este rodul”.

Nimeni nu-şi poate păzi mintea de gânduri rele şi de închipuiri pătimaşe de nu va avea pururea în mintea sa rugăciunea neâncetată. Despre aceasta zice Sfântul Isihie Sinaitul: “Paza minţii şi rugăciunea se susţin un ape alta. Căci paza minţii vine din rugăciunea neîncetată, iar rugăciunea, din paza minţii şi din atenţia cea mare”.

Căutaţi la păsările cerului şi la crinii câmpului

Mântuitorul zice în Sfînta Evanghelie: Nu vă îngrijiţi pentru viaţa voastră ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce veţi îmbrăca (Matei 6, 25), aratându-ne bunătatea Sa negrăită şi purtarea Sa de grijă faţă de noi şi de toate făpturile Sale, ne trimite cu mintea la păsările cerului, zicînd: Căutaţi la păsările cerului, că nu seamănă nici nu seceră, nici nu adună în jitniţe şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte (Matei, 6, 26).

Ca să ne putem da seama cât de mare este purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru păsările cerului care sunt atât de neânsemnate faţă de om, Sfântul Vasile cel Mare ne da un exemplu despre o pasăre de mare ce se cheamă alcion. Pentru această pasăre Dumnezeu ţine marea în linişte paisprezece zile pentru a nu-i strica cuibul făcut în nisipul mării şi a îneca puişorii acestei păsări minunate. Iată istorisirea Sfântului Vasile: “Această pasăre, alcionul, are obiceiul a-şi scoate puii la marginea mării. Ea îşi pune ouăle în nisip lângă apa mării şi le cloceşte pe la mijlocul iernii, cînd se pornesc pe mare vânturi şi furtuni care cu pornire mare izbesc valurile sale de maluri. Dar toate valurile şi furtunile se potolesc şi se alină, cînd alcionul şade pe ouă în cele şapte zile, după care ies puişorii din găoace. Fiindcă şi de hrană au trebuinţă, Dătătorul Cel Mare, Dumnezeu, a mai dăruit acestei păsări, încă şapte zile pentru creşterea puilor săi. În şapte zile puii acestei păsări pot zbura spre a scăpa de apele mării. Aceste lucruri le ştiu corăbierii de prin aceste locuri şi numesc aceste zile “zilele alcionului.”

Să vedem şi purtarea de grijă la ariciul de mare. Acesta este o vietate prea mică şi nevrednică de băgat în seamă. De multe ori se face învăţător corăbierilor, arătîndu-le când are să se tulbure marea şi când au să vină furtuni mari şi primejdioase pentru corăbii. Aricii cunoscând mai înainte tulburarea mării de furtuni, se vâră sub o lespede mică, de care se prind cu picioruşele lor stând în vremea furtunilor. Când valurile mari îi clatină ei se ţin de greutatea lespedei şi astfel scapă de a fi aruncaţi de valuri. Când văd acest semn, corăbierii cunosc din timp pornirea furtunii mari care are să fie. Şi nu pleacă cu corăbiile în largul mării, pentru a nu se primejdui. Nici un astrolog, nici un meteorolog nu ştie aşa de bine despre tulburările pământului şi ale văzduhului, schimbarea vremii, ca ariciul de mare, căci pe el nici filozofii, nici astronomii şi nici meteorologii nu l-au învăţat aceasta, ci Domnul mării şi al vânturilor. În această vietate mică, a pus urma înţelepciunii Sale celei mari şi negrăite.

Acestea arătându-le dumnezeiescul ierarh Vasile cel Mare, zice; “Nimic nu este lipsit de purtarea de grijă a lui Dumnezeu, nimic nu este trecut cu vederea de El. Toate le priveşte cu luare aminte ochiul cel neadormit al Lui. Lângă toţi este de faţă cu mare îndestulare, dăruind fiecăruia mântuirea. Dacă n-a lăsat Dumnezeu pe ariciul de mare afară de cercetarea Sa, pe ale tale nu le va cerceta? Încă şi ariciul de uscat, îşi face vizuina, iar când suflă crivăţul de miazănoapte el astupă gaura din partea aceea, din care simte că vine crivăţul. Când are să se schimbe vremea şi are să vină austrul, vîntul de miazăzi, se mută la răsuflătoarea dinspre miazănoapte. Prin aceasta ne arată nouă oamenilor tăinuit, nu numai că prin toate trece şi străbate purtarea de grijă a Aceluia ce ne-a zidit, ci şi faptul că în cele necuvântătoare este orecare simţire a lucrului, ce are să se facă mai pe urmă în vremea viitoare. Ştim că cele necuvântătoare au ştiinţă de mai înainte de la Dumnezeu, referitoare la schimbarea ce are să fie în aer, pricepere care mă covârşeşte“.

Încă vedem purtarea de grijă a lui Dumnezeu, nu numai asupra oamenilor ci şi a altor vieţuitoare de pe pământ. Căci ursul cînd este greu rănit de alte fiare, are ştiinţă să se vindece singur cu floarea ce se cheamă lumânărică. Iar vulpea când este rănită are pricepere şi ştie să se vindece cu lacrima de răşină a molidului. Şi la furnică pronia lui Dumnezeu se vede în chip luminat căci i-a dat ei pricepere Preaânduratul Dumnezeu ca vara să-şi gătească şi să-şi adune hrana peste iarnă, mai înainte de a veni peste ea asprimea iernii. Că fără lenevire îşi cheltuieşte vremea şi cu mare sârguinţă se întinde la lucru, până ce hrana cea îndestulată pentru iarnă ajunge în cămări şi aşezată cu multă sârguinţă şi pricepere rară acolo, ca multă vreme să nu se strice.

De aceea, arătând dumnezeiasca Scriptură purtarea de grijă cea veşnică a lui Dumnezeu asupra lumii, zice: “În toate zilele pământului semănatul şi secerişul, frigul şi căldura, vara şi iarna, ziua şi noaptea, nu vor mai înceta” (Facere 8, 21). Din toate acestea înţelegem că întreaga creaţie, cerul şi pământul, îngerii şi oamenii se află în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, Cel ce ne-a zidit şi are milă de toată făptura. Iubirea lui Dumnezeu fata de oameni se aseamana cu iubirea mamelor fata de copii, caci numai ele sunt in stare sa-si jerfeasca linistea pentru fericirea copiilor lor. Ce frumos zice un poet al nostru Al. Vlahuta: “Daca ai putea deschide inima unei mame sa citesti in ea ca intr-o carte, acolo nu poti citi decat iubire si iertare…!”

Concluzia Evangheliei de astăzi este cuprinsă într-o singură frază: Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă (Matei 6, 33). Zadarnic ne ostenim zi şi noapte pentru cele trecătoare. În zadar alergăm fără rost după lucruri nefolositoare care pier odată cu noi. Ba uneori nici somn nu avem, nici sfintele sărbători nu le mai ţinem, nici la biserică nu găsim timp să mergem, nici acasă nu ne rugăm, nici pe cei bolnavi nu-i cercetăm, nici de moartea cea grabnică şi de judecata lui Dumnezeu nu ne mai aducem aminte. Toţi dorim cât mai multe. Toţi visăm averi, cinste, sănătate şi viaţă fericită. Dar de faptele creştineşti, de rugăciune, de iertare, de pocăinţă şi de Dumnezeu aproape toţi uităm. De aceea este în lume atâta suferinţă şi sunt atâtea boli şi certuri în familie, pentru că am uitat de Dumnezeu. Am uitat de poruncile Lui, de dragostea Lui, de Biserica Lui, de mântuitoarele învăţături ale Sfintei Evanghelii, punând nădejdea numai în mâinile, în mintea şi în mândria noastră. Poate de aceea mulţi creştini nu au adevărata pace şi mulţumire sufletească. Evanghelia de astazi ne spune ca patima bogatiei nu orbeste numai sufletul bogatului, bogatia fiind un pericol si pentru cel ce-o are si pentru cel ce n-o are. Saracul care aspira mereu la bogatie, care-l priveste pe Mamona ca pe un idol, care nu se gandeste la altceva decat ce va manca sau cu ce se va imbraca, uitand de Dumnezeu, este tot atat de bolnav sufleteste ca si bogatul nedrept. Dupa cum nu este nici o deosebire daca asezi pe un bolnav intr-un pat de lemn sau intr-un pat de aur, caci oriunde l-ai muta el va duce cu sine boala sa, tot asa n-are nici o importanta daca un suflet bolnav e asezat in bogatie sau in saracie. Raul il urmeaza oriunde! Cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos sunt cuvinte care răcoresc şi vindecă sufletele bântuite de o mulţime de boli, dar mai ales de boala aceasta a gijii pentru ziua de mâine. Să ne întoarcem din nou la Dumnezeu, la rugăciune, la lucrarea faptelor bune. Să nu ne mai mândrim cu mintea noastră, să nu ne punem nădejdea în viaţa aceasta trecătoare. În toate cele bune să fim întâi. Şi la lucrul mâinilor şi la biserică şi la milostenie şi la post şi la rugăciune. Sa muncim, dar mintea si sufletul sa nu fie preocupate de  grija si dorinta de egoism spre imbogatire. Cu mâinile să lucrăm, dar cu mintea să ne rugăm. Cu picioarele să călătorim pe calea vieţii, dar să lăudăm pe Dumnezeu şi să dăm sfaturi duhovniceşti. Să creştem copiii în frică de Dumnezeu, să trăim în pace cu iubitorii de pace, iar de cei răi, răzvrătitori, eretici şi robiţi de patimi să ne ferim, ca să nu cădem în cursele lor. Să nu ne biruim nici de mândria hainelor, nici de laudele sau ocara oamenilor, nici de mulţimea grijilor pământeşti care stăpânesc astăzi toată lumea. Bunul Dumnezeu să audă rugaciunile noastre iar prin această pildă dată de Iisus Hristos prin Evanghelia Sa, să fim biruitori asupra tuturor grijilor, ce ne apasă sufletul.

Amin!

8 comentarii

Liana 24-06-2012 - 15:19

O, Doamne, fa ca prin puterea harului Sfantului Duh sa vietuim dupa sfanta Ta voie. Cand harul e cu noi, mintea noastra e puternica; dar cand pierdem harul, atunci vedem neputinta noastra; vedem ca fara Dumnezeu nu putem nici macar gandi ceva bun.

Milostive Dumnezeule, Tu stii neputinta noastra. Ma rog Tie: da-mi duh smerit pentru ca, dupa milostivirea Ta, Tu dai sufletului smerit puterea de a vietui dupa voia Ta si-i descoperi toate tainele Tale, dandu-i sa cunoasca cat de nesfarsit ne iubesti.

Morkova Vesela 24-06-2012 - 15:36

Asa, asa! Sa treci mai des pe aici, suflet frumos, mai pui o vorba dintr-acestea, ne mai amintim si noi de altele, mai bune decat atatea injuraturi si impunsaturi ce nepadesc forumul.

Iar despre „dar cand pierdem harul, atunci vedem neputinta noastra” eu as spune un pic mai apasat chiar, si anume „dar cand pierdem harul, atunci CADEM ATAT DE JOS, INCAT NICI NU NE MAI vedem neputinta noastra”

Pace buna si impliniri multe!

Liana 24-06-2012 - 15:51

Facerea spune că omul a fost creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Ioan din Damasc scrie: ‘Exprimarea după chipul indică raţiunea şi libertatea, în timp ce exprimarea după asemănarea indică îndumnezeirea prin virtute.’ Dobândirea virtuţilor este redobândirea asemănării cu Dumnezeu.
Spre deosebire de chipul lui Dumnezeu, care nu poate fi niciodată pierdut nici chiar de cei mai păcătoşi oameni, asemănarea depinde de alegerea morală, de ‘virtute’. Virtuţile nu sunt o înzestrare pe care omul o are de la început, ci un obiectiv la care trebuie să ajungă, care poate fi obţinut prin efortul propriu şi prin Harul lui Dumnezeu.

ANCUTA 24-06-2012 - 18:14

Ai putea sa-mi spui de ce Sinzienele si Craciunul sunt sarbatori precrestine?
Parca prea le copiezi din carti!

Morkova Vesela 24-06-2012 - 18:39

Sunt precrestine toate manifestarile religioase care subliniaza miracolul pe care Femeia il impartaseste cu Dumnezeu: creatia.

ANCUTA 24-06-2012 - 18:44

Cam subtirel

ANCUTA 24-06-2012 - 18:45

(21+3) iunie
(22+3) decembrie
!!!

Costin Chiroiu-Noteanu 24-06-2012 - 17:57

Felicitarile si aprecierea mea , va doresc putere in parcurgerea luminatoarei cai alese !

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult