Mitropolia Moldovei despre Sinodul din Creta | Ziua Veche
Acasa Cultura-ReligieReligie Mitropolia Moldovei respinge criticile aduse dupa Sinodul din Creta

Mitropolia Moldovei respinge criticile aduse dupa Sinodul din Creta

scris de A.P.
22 afisari

Mitropolia Moldovei si Bucovinei a transmis un comunicat in presa in care raspunde acuzatiilor ce i s-au adus dupa ce mitropolitul Teofan a participat la Sinodul din Creta, din 18-26 iunie 2016. Instututia de cult arata ca interventiile mitropolitului au fost facute in „in cuget bisericesc ortodox” si bazate pe „invatatura Bisericii”. Totodata, mitropolitul Teofan vine cu precizari menite sa arate ca „nu exista dubii cu privire la convingerile si marturia de credinta”, ale acestuia, dupa cum arata mitropolia. In cadrul precizarilor, mitropolitul propune reevaluarea necesitatii apartenentei Bisericii Ortodoxe Romane la Consiliul Mondial al Bisericilor.

Parintele Mitropolit Teofan

Parintele Mitropolit Teofan

In timpul intalnirii din Creta, Parintele Mitropolit Teofan a avut mai multe interventii facute in ‘cuget bisericesc ortodox, bazat pe invatatura Bisericii’„, spune Mitropolia Moldovei in comuncatul de presa.

Cele mai multe dintre critici vizeaza un document intitulatRelatiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii crestine”. Centrul Eparhial din Iasi a primit in 11 august un memoriu intitulat „Scrisoarea deschisa catre arhiereii care au semnat in Creta, care vizeaza acest document.

Semnatarii memoriului spun ca Sinodul de la Creta „s-a remarcat prin abaterile grave de la dreapta credinta si recunoasterea oficiala a ecumenismului drept dogma”, acuzand delegatia BOR ca a semnat „oate documentele propuse,inclusiv pe cele cuprinzand prevederi neortodoxe, in privinta carora mai multi teologi si ierarhi au tras un semnal de alarma„.

Semnatarii memoriului considera ca un motiv serios de ingrijorare il reprezinta si recunoasterea Consiliului Mondial al Bisericilor „ca temei doctrinar, desi sunt binecunoscute atat originile si scopul sau ascuns, dar si afirmatiile cu privire la casatoriile mixte intre ortodocsi si neortodocsi, care contrazic protejarea teologica a casatoriei, ca Taina a Bisericii Ortodoxe„.

Acestia considera ca „toate aceste compromisuri si cedari de credinta s-au facut sub presiuni” si cer mitropolitului sa se dezica de Sinodul din Creta, sa condamne ecumenismul si sa militeze pentru iesirea din Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB) si din toate organismele ecumeniste.

Consiliul Mondial al Bisericilor include numeroase biserici ortodoxe si numeroase biserici protestante. Biserica Romano-Catolica nu este membra.

  • Pozitia Mitropoliei Moldovei si a Bucovinei

„In ultima vreme, pe adresa Arhiepiscopiei Iasilor au fost trimise mai multe memorii in care s-au exprimat diverse opinii in legatura cu intrunirea Sfantului si Marelui Sinod din Creta (18-26 iunie 2016).

Raspunzand acestor memorii si dorind a prezenta lamuririle necesare in legatura cu participarea Inaltpreasfintitului Parinte Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, la acest eveniment bisericesc, Biroul de presa al Arhiepiscopiei Iasilor aduce la cunostinta celor interesati urmatoarele:

1. In cadrul Sinodului din Creta au fost aprobate o serie de documente publicate si in limba romana pe site-ul basilica.ro. Pe marginea acestor texte exista o serie de reactii sau analize, atat ale clerului, cat si ale poporului dreptmaritor. Acest lucru este firesc si este semn al unei Bisericii vii. Dialogul, dezbaterea, chiar luarile de pozitie critice, daca sunt purtate onest, in duh de pace si de unitate, pot ajuta la limpezirea unor aspecte problematice. Inaltpreasfintitul Mitropolit Teofan este preocupat de aceste aspecte si receptiv la gandurile exprimate, mai ales de catre fiii eparhiei pe care o slujeste. De altfel, aceasta preocupare este o constanta in lucrarea Inaltpreasfintiei Sale, manifestata atat inaintea, in timpul, cat si dupa intrunirea sinodala din Creta. Astfel, in timpul intalnirii din Creta, Parintele Mitropolit Teofan a avut mai multe interventii facute in „cuget bisericesc ortodox, bazat pe invatatura Bisericii”, potrivit marturiei Mitropolitului Ierotheos Vlachos, participant la Sinodul din Creta.

Cele mai multe reactii au loc in legatura cu documentul intitulat „Relatiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii crestine”. In acest document se afirma ca:

  • 1. Biserica Ortodoxa este „Biserica Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca” (art. 1);
  • 2. „(…) bisericile si confesiunile non-ortodoxe s-au abatut de la adevarata credinta a Bisericii celei Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca” (art. 21);
  • 3. Exista o „criza profunda prin care trece miscarea ecumenica” (art. 7);
  • 4. „Biserica Ortodoxa, (…) participand la organismul CMB, nu accepta nicidecum ideea egalitatii confesiunilor si in niciun caz nu poate concepe unitatea Bisericii ca pe un compromis interconfesional” (art. 18);
  • 5. „Din includerea in Consiliu, nu rezulta ca fiecare Biserica este obligata sa vada celelalte biserici ca biserici in adevaratul si deplinul sens al cuvantului” (art. 19).

Cu toate aceste precizari si altele asemanatoare, documentul „Relatiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii crestine” este cel mai dezbatut si criticat text dintre toate cele care au fost adoptate in Creta. Trebuie, de asemenea, mentionat faptul ca nu toti participantii la Sinodul din Creta si-au insusit textul respectiv. Aflandu-se in dezbaterea Bisericii si tinand cont de faptul ca patru dintre cele 14 Biserici Autocefale nu au fost reprezentate la acest sinod, putem considera acest document in stare de analiza, nedefinitivat. Lipsa unui consens panortodox plaseaza documentul intr-un proces de revizuire totala sau partiala, fiind necesare discutii, amendamente sau completari in cadrul unei viitoare intruniri a Sfantului si Marelui Sinod.

2. Regretam ca, in contextul acestor dezbateri firesti din Biserica, exista si luari de pozitie extreme, precum unele care se regasesc in memoriul intitulat „Scrisoarea deschisa catre arhiereii care au semnat in Creta”. Acest memoriu a fost inaintat Centrului Eparhial din Iasi in ziua de 11 august 2016 si a fost publicat pe unele pagini de internet. Pentru a nu exista dubii cu privire la convingerile si marturia de credinta ale Parintelui Mitropolit Teofan, Inaltpreasfintia Sa reafirma in fata preotilor din parohii, a vietuitorilor sfintelor manastiri si a crestinilor mireni din Arhiepiscopia Iasilor urmatoarele:

<<a. Hristos si Biserica Sa Ortodoxa constituie tezaurul cel mai sfant si scump, care nu poate fi negociat sau diminuat in nicio forma si prin niciun compromis.

  • 1. Comunitatile si confesiunile crestine eterodoxe s-au indepartat in elemente doctrinare fundamentale de la credinta cea adevarata, asa cum a fost si este aceasta cunoscuta, traita si marturisita de Biserica Ortodoxa.
  • 2. „Acceptarea denumirii istorice a altor biserici si confesiuni eterodoxe”, asa cum mentioneaza documentul Sinodului din Creta, nu inseamna si acceptarea erorilor doctrinare sau eclesiologice ale acestora. Invataturile si practicile gresite ale eterodocsilor (ex.: o singura fire in Hristos, Filioque, primatul papal, hirotonia femeilor si altele) sunt erezii si le consider ca atare.
  • 3. Relatiile ortodocsilor cu eterodocsii pot avea loc numai pe baza convingerii ca Biserica Ortodoxa este Biserica Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca, iar comunitatile si confesiunile eterodoxe s-au indepartat de la Adevar si au imbratisat invataturi si practici gresite.
  • 4. In relatiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii crestine trebuie exclus orice compromis doctrinar. Conceptii precum: teoria ramurilor, teoria pierderii unitatii Bisericii, rugaciunea in comun cu eterodocsii sau alte idei si practici necanonice nu pot fi acceptate in viata Bisericii Ortodoxe.
  • 5. Este necesar sa se analizeze de catre Biserica Ortodoxa daca mai este oportuna mentinerea calitatii de membru in Consiliul Mondial al Bisericilor. O reflectie si o dezbatere, urmate de o decizie asupra acestui subiect sunt necesare si asteptate de catre multi credinciosi ortodocsi.>>
  • 6. Este important sa mentionam ca unele persoane ce se regasesc pe lista de semnaturi a memoriului „Scrisoarea deschisa catre arhiereii care au semnat in Creta” au precizat, dupa ce textul a fost publicat pe internet, ca nu au avut stiinta ca in document se propune intreruperea pomenirii ierarhului la sfintele slujbe. Prezentam in anexa, punctul de vedere al Ieroschimonahului Simeon Zaharia de la Manastirea Sihastria, asezat de initiatorii demersului ca prim semnatar. Aceasta pozitie este asumata si de catre alti semnatari, precum Ieromonahul Sava Popa de la aceeasi manastire si Preotul Postelnicu Constantin Ciprian din Razboieni (Neamt). Precizarile acestor parinti arata maniera nepotrivita prin care cel putin o parte dintre semnaturile alaturate memoriului mentionat au fost colectate.
  • 7. Inaltpreasfintitul Parinte Mitropolit Teofan indeamna poporul dreptmaritor din Arhiepiscopia Iasilor la rugaciune pentru ca Hristos-Domnul sa lumineze si sa intelepteasca pe toti cei implicati in aceasta dezbatere. Este necesar a aborda cu discernamant provocarile impreuna-vietuirii in Biserica, in vederea pastrarii unitatii intru Adevar si a comuniunii de iubire intre madularele acesteia.”

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult