Mitropolitul Ardealului audiat la DNA | Ziua Veche
Acasa Cultura-ReligieReligie UPDATE – Mitropolitul Ardealului audiat la DNA

UPDATE – Mitropolitul Ardealului audiat la DNA

scris de B.C.R
13 afisari

UPDATE – Avocatul Mitropolitului Ardealului, Daniel Ionaşcu, a declarat că Laurenţiu Streza nu a primit „bunuri sau donaţii exacerbate” pentru „binecuvântarea” dată pentru scrierea cărţii „Iubire milostivă şi mântuitoare” de către George Becali în detenţie, în contextul audierii mitropolitului la DNA.

„Înalt Preasfinţia Sa nu a avizat cartea ci a binecuvântat-o. Nu există carte care apare în Biserică să nu apară cu binecuvântarea unui ierarh. Un părinte de la Muntele Athos a mers la Înalt Preasfinţia Sa să îi dea o binecuvântare lui George Becali să scrie o carte. Nu s-a pus problema să aibă o contravaloare. Singurul lucru a fost să primească o carte scrisă de domnul Becali. Nici nu se pune problema să fie sponsorizari, bunuri sau donaţii exacerbate. Pentru acea binecuvântare nu s-a dat nimic. Domnul George Becali nu a fost cel care a cerut ci au cerut cei de la Athos care au scris cartea, că este un coautorat. Este titlul autorului însă corectura grafica, textul şi tot ce e acolo a aparţinut călugărilor de acolo. Binecuvântarea s-a dat pentru scrierea lucrării. Cartea nu era scrisă. Când s-a dat binecuvântarea domnul Becali o poate folosi unde vrea. Nu această lucrare este cea care face obiectul cercetării, sunt vreo cinci sau şase lucrări în dosar”, a declarat avocatul Daniel Ionaşcu după audierea lui Laurenţiu Strezea, Mitropoltul Ardealului.

Întrebat dacă George Becali a fost vizitat la închisoare de Mitropolitul Ardealului, avocatul a spus că „Înalt Preasfinţia Sa nu a fost undeva pentru domnul Becali în special. Îi vizitează frecvent pe cei închişi pentru că a cerceta pe cei închişi e o poruncă bisericească”.

Mitropolitul Ardealului, Înaltpreasfințitul Laurențiu Streza, a ajuns luni dimineață la DNA, pentru a fi audiat ca martor în dosarul cărților scrise în penitenciar.

laurentiu streza mitropolit ardeal audiat la dnaÎPS Laurențiu Streza a a fost chemat să dea declarații în fața procurorilor anticorupție pentru că a coordonat una dintre cărțile scrise de George Becali în perioada în care s-a aflat în detenție. Lucrarea face referire la mănăstirile de pe Muntele Athos.

Mitropolitul Ardealului a venit la DNA însoțit de avocatul său. Apărătorul acestuia a declarat că ÎPS Laurențiu Streza va face declarații în fața presei la momentul potrivit.

”A spune ceva înainte de a se face cercetarea efectivă este o impietate din partea mea pe care nu pot să o fac. (…) Aveti rugămintea a nu spune că ÎPS nu dorește să nu dea declarații de presă. Le va da, dar la momentul cuvenit. Ar fi nefiresc să dea interviuri la intrarea la DNA. Nu va fi niciun aspect ascuns de ÎPS pentru că nu are de ce. Nu este nicio faptă penală”, a declarat avocatul Daniel Ionașcu.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult