Sambata, 5 noiembrie, Biserica Ortodoxa a randuit sa se faca pomenirea mortilor. Pomenirea din aceasta zi, este cunoscuta si sub denumirea de Mosii de toamna.
Mosii de toamna
Cuvantul „mosi” vine de la „stramosi”, si se refera la persoanele trecute la cele vesnice. Cu apelativul „mosi” sunt numiti nu doar mortii, ci si principalele sarbatori ce le sunt consacrate, precum si pomenile facute pentru ei. Din zilele de Mosi amintim: „Mosii de primavara” (de Macinici), „Mosii de vara” (sambata dinaintea Rusaliilor), „Mosii de toamna” (in prima sambata din luna noiembrie), „Mosii de iarna” (sambata dinaintea Duminicii lasatului sec de carne).
Ziua saptamanala pentru pomenirea generala a celor adormiti este sambata.
Parastasul – slujba in care sunt pomeniti cei adormiti
Slujba in care sunt pomeniti cei adormiti intru Domnul, este cunoscuta sub denumirea de „parastas„. Parastasele sunt ierurgii speciale, la care trupul mortului, nefiind de fata, este simbolizat prin coliva. Verbul grecesc „paristemi” inseamna a se alinia alaturi de cineva, a sta in rand cu cineva, a fi camaradul de lupta, apropiatul cuiva. Parastasul este slujba prin care noi ne alaturam, prin rugaciune, celui mort, si ne infatisam lui Dumnezeu cu rugaciuni ca El sa ierte pacatele celui adormit.
Ce este coliva? –coliva inchipuie insusi trupul celui adormit si este in acelasi timp un semn vazut al credintei nostre in inviere, pentru ca este facuta din boabe de grau pe care insusi Mantuitorul le-a infatisat ca purtand in ele icoana sau asemanare invierii trupului: dupa cum bobul de grau ca sa incolteasca si sa aduca roada trebuie sa se ingroape mai intai in pamant,apoi sa putrezeasca si in final sa dea rod, tot asa si trupul omenesc mai intai se ingroapa si putrezeste pentru ca sa invieze apoi intru nestricaciune. De aceia la binecuvantarea colivei de catre preot cand se canta Vesnica Pomenire, rudele si prietenii celui adormit ridica farfuria cu coliva, leganand-o pe maini in semn de comuniune sau legatura cu raposatul.
In ziua de Mosi se savarseste Sfanta Liturghie
Sambata e ziua in care Mantuitorul a stat in mormant cu trupul, iar cu sufletul S-a pogorat la iad, ca sa elibereze din el pe toti dreptii adormiti. Biserica face pomenirea celor adormiti sambata si pentru ca aceasta zi premerge duminicii – ziua Invierii – numita si cea dintai zi a noii creatii sau a opta zi, ziua vesniciei.
La Proscomidie, credinciosii cer preotului sa scoata particele – miride – din prescura atat pentru cei vii cat si pentru cei adormiti. Ele sunt asezate pe Sfantul Disc, alaturi de partea care reprezinta pe Hristos cel rastignit – Agnet -, pentru ca dragostea lui Hristos cel jertfit Tatalui pentru neamul omenesc, sa se reverse si asupra noastra si a lor. Scotand aceste particele, preotul le rosteste numele. Pomenirea lor de catre preot indreptata spre Hristos, Il face si pe Hristos sa-i pomeneasca in fata Tatalui. La Proscomidie se pot pomeni toti cei care au murit nedespartiti de Biserica. Cei care au murit in dispret cunoscut fata de Dumnezeu, nu pot fi pomeniti.
Credinciosii insotesc pomelnicele cu cate o prescura si o lumanare aprinsa. Ei aduc darul lor de paine lui Hristos, iar Hristos primindu-l il intoarce prefacut in trupul Sau. Relatia omului cu Dumnezeu este un continuu schimb de daruri.
Prin moarte omul nu ajunge la nefiinta
In Slujba Inmormantarii moartea trupeasca e considerata o mutare, o schimbare de locuinta de la cele trecatoare la cele vesnicie. Viata vesnica este o certitudine, iar existenta pamanteasca este definita ca „viata cea trecatoare care este umbra fara fiinta, vis de inselaciune care se arata ca o naluca, chin al vietii pe Pamant”.
In pericopa evanghelica de la aceasta slujba se spune: „si vor iesi cei ce au facut cele rele, spre invierea osandirii”. Asa incat invierea nu este optionala. Acest lucru reiese si din Epistola catre Tesaloniceni a Sfantului Apostol Pavel: „Fratilor, despre cei care au adormit, nu voim sa fiti in nestiinta, ca sa va intristati ca ceilalti care nu au nadejde. Pentru ca de credem ca Iisus a murit si a inviat, tot asa credem ca Dumnezeu, pe cei adormiti intru Iisus, ii va va aduce impreuna cu El.”
Noi ortodocsii ne rugam pentru cei morti, pentru ca avem credinta ca prin rugaciunile noastre, sufletul pentru care ne rugam va ajunge la Judecata universala, intr-o stare mai buna decat aceea cu care s-a despartit de trup.
De luat aminte !
Se intampla ca la intocmirea sau scrierea pomelnicului sa apara si precizarea „pomenirea de noua zile, 40 de zile, un an, sapte ani, etc.”. Cartile de cult nu prevad acest lucru, fapt pentru care nu este nevoie si nici recomandat sa se adauge precizarea mentionata.
Se savarseste in Biserica dupa Sf. Liturghie, iar cand e cu putinta la mormant.
Se obisnuieste ca la 40 de zile si un an de la trecerea la cele vesnice, sa se dea diferite lucruri – imbracaminte, incaltaminte, obiecte de uz casnic; sa se imparta de fiecare data un anumit numar de farfurii cu mancare: sase, douasprezece, etc. Randuielile bisericesti nu prevad nimic in aceasta privinta si fiecare poate da cat crede de cuviinta, numarul acestora neavand nici o influenta asupra starii sufletesti a celui raposat.
Nu se fac parastase in urmatoare zile si perioade din cursul anului:
a) Duminicile de peste an, pentru ca duminica e zi de bucurie, iar nu de intristare, amintind de Ziua Invierii Domnului.
b) In cele douasprezece zile dintre Nasterea si Botezul Domnului.
c) De la lasatul secului de carne pana la prima sambata din Postul Mare, sambata Sf. Teodor.
d) Din sambata Floriilor pana in Duminica Tomei.
e) La praznicele imparatesti sau sarbatori mari.
In timpul Postului Mare nu se face parastas in zilele de rand (luni, marti, miercuri, joi, vineri), deoarece in aceste zile nu se face liturghie obisnuita. Este de dorit ca pomenirile sa se faca legate de savarsirea Sfintei Liturghii, aceasta fiind cea mai importanta slujba de mijlocire pentru cei adormiti.
Toţi cei care au adormit şi toţi cei ce trăim în această lume ne aflăm într-o tainică şi mai presus de fire comuniune de viaţă, rugăciune şi dragoste frăţească. Prin această legătură cei vii îi ajută pe cei morţi. Astfel a rânduit dragostea lui Dumnezeu, voind ca unul să se mântuiască prin celălalt.
Pe această legătură se întemeiază parastasele Bisericii noastre, care dintru început le săvârşea şi se ruga pentru cei adormiţi. Dacă parastasele nu ar fi folosit pe cei morţi, Biserica nu le-ar fi săvârşit şi nu s-ar fi rugat pentru ei. Despre parastase şi pomeniri ale morţilor amintesc vechile rânduieli şi scrieri bisericeşti creştine: „Noi îi poftim pe săraci şi nevoiaşi la ospăţ, pentru ca astfel serbarea noastră să devină pomenire pentru odihna sufletului celui adormit, iar pentru noi, mireasmă bine plăcută lui Dumnezeu”.
Amin!
Comments are closed.