Acasa Cultura-ReligieReligie Mosii de vara – 22 iunie 2024

Mosii de vara – 22 iunie 2024

scris de Ziua Veche
175 Afisari

Sambata, 22 iunie 2024, ziua dinaintea Duminicii Pogorarii Duhului Sfant sau a Rusaliilor, in bisericile ortodoxe se savarsesc slujbe de pomenire generala a celor adormiti. Aceasta zi este cunoscuta si sub denumirea de Mosii de vara. Biserica face aceasta pomenire a celor morti, ca si ei sa se bucure de darurile Sfantului Duh, a Carui pogorare se praznuieste in ziua urmatoare.

Mentionam ca sambata este ziua dedicata pomenirii celor trecuti la cele vesnice. Este ziua in care Hristos a stat cu trupul in mormant, iar cu sufletul S-a pogorat la iad, ca sa-i elibereze din el pe toti dreptii adormiti.

Insa, in cursul anului, avem trei sambete in care se face pomenirea generala a celor adormiti: Mosii de iarna – sambata ce precede Duminica Infricosatoarei Judecati, Mosii de vara – sambata ce precede Duminica Rusaliilor si Mosii de toamna, de obicei in prima sambata a lunii noiembrie.

Suntem datori ca in aceste zile dedicate pomenirii celor adormiti, sa participam la Sfanta Liturghie, urmata de slujba Parastasului, unde cerem iertare pentru cei dragi, trecuti in lumea vesniciei. La biserica aducem coliva si un pomelnic cu numele celor adormiti, nume care vor fi pomenite in cadrul liturgic. La Proscomidie, preotul scoate particele sau miride din prescura pentru ei. Ele sunt asezate pe Sfantul Disc, alaturi de Sfantul Agnet. Amintim ca in cadrul Sfintei Liturghii, Agnetul se preface in Trupul si Sangele Domnului prin invocarea Sfantului Duh. Astfel, miridele (care ii reprezinta pe cei pomeniti), participa la sfintenie prin prezenta lor alaturi de Trupul Lui Hristos de pe Sfantul Disc.

In ziua de pomenire, credinciosii aduc la biserica prinoase (coliva, vin, colaci) care, dupa ce sunt binecuvantate, se impart pentru sufletele adormitilor. Exista obiceiul de a aduce si diferite daruri de mancare si bautura, uneori si imbracaminte, spre a fi binecuvantate si daruite oamenilor nevoiasi, in numele celor adormiti sau spre pomenirea lor.

In afara de rugaciunile pe care le facem in biserica pentru cei adormiti, putem sa-i pomenim si in rugaciunile noastre particulare, rostind cuvintele: „Doamne, Iisuse Hristoase, odihneste pe robii Tai”, mentionand numele lor.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS