Acasa Cultura-ReligieReligie Naşterea Domnului – Povestea Crăciunului

Naşterea Domnului – Povestea Crăciunului

scris de A.P.
193 afisari

Creștinii ortodocși, catolici și greco-catolici sărbătoresc la 25 decembrie Nașterea Domnului.

Craciun Fericit

Acum peste două mii de ani, în orașul Bethleem s-a săvârșit marea taină a dreptei credințe: ‘Dumnezeu S-a arătat în trup’ (I Tim. III, 16). Eveniment unic în istoria omenirii, petrecut pe vremea regelui Irod cel Mare, stăpân peste Galileea (Nazaretul) și Iudeea (unde era Bethleemul), amândouă regiunile făceau parte din Imperiului Roman și erau guvernate de un procurator, Quirinius.

Imperiul era condus în vremea aceea de August (27 î.Hr.-14 d.Hr.), primul împărat al Imperiului Roman, reorganizator al administrației și armatei care a dispus un recensământ al populației. Dispozițiile recensământului obligau pe fiecare cetățean să se înscrie (pentru a fi luat în evidență) în locul lui de obârșie, fără întârziere.

Mergând cu Iosif de la Nazaret la Bethleem spre a împlini porunca autorităților vremii, Sfânta Fecioară Maria l-a născut pe Iisus într-un staul de animale de la marginea cetății. Acolo, la marginea câmpului, în noaptea sfântă, îngerul a vestit păstorilor Nașterea Mântuitorului lumii. Tot atunci și tot acolo, în pragul colibei în care se afla pruncul sfânt, s-au oprit cei trei magi din lunga lor călătorie spre a lăsa lângă copilul sărac daruri împărătești.

Asupra celor trei se oprește sfântul părinte Ioan Gură de Aur (Chrysostomul), arhiepiscop al Constantinopolului (347-407), atunci când vorbește de nașterea Fiului. „Nebunie” numește părintele călătoria celor trei perși care, altfel, erau stăpâniți de vrăji și de eresuri, o nebunie a fost închinarea și întrebarea pe care aceștia o adresează lui Irod despre nașterea pruncului împărat, întrebare care aduce panică mare între iudei, suficientă să pună viața magilor în pericol, nemaivorbind de viața copilului.

”Trebuie multă osârdie și rugăciune spre a putea înțelege după cuviință această Evanghelie”, spune părintele Chrysostomul, pentru că până aici aparențele au fost necuviincioase. Toate acestea s-au întâmplat așa, și nu altfel, pentru că Dumnezeu a dorit să facă cunoscut cine este și pentru ce a venit Fiul, de la bun început. Au fost magi pentru că astfel, prin ei, lumea păgână, tributară miturilor și magiei, a fost adusă la închinare și la cunoștința singurului Dumnezeu Cel în Treime Închinat.

Nu au avut frică în fața împăratului pentru că modul în care Dumnezeu a ales să le vestească Nașterea și, implicit, restaurarea firii omenești a fost fără urmă de suspiciune pentru cei trei magi. Steaua care le-a fost trimisă, care le-a vestit vestea cea bună și i-a condus până în fața pruncului i-a încredințat pe deplin, pentru că ea le era proprie, era una dintre valorile pe care magii lumii orientale le cultivau. Dumnezeu le-a vorbit în limba lor, erau încredințați, nu mai aveau frică pentru nimic.

„Magii au trecut înainte. Așadar, lor să le urmăm noi. Să ne depărtăm de păgânătate,pentru ca să vedem pe Hristos, precum și ei s-au depărtat de patria lor cea păgânească, spre a-l vedea pe el. Să părăsim lucrurile pământești ca și Magii, care, după ce au părăsit Persia, au văzut pe soarele dreptății. Așadar lasă toate și aleargă la Vithleem. De ești păstor și te vei duce acolo vei vedea pruncul în colibă. De ești împărat și nu te duci acolo, și porfira nu-ți va folosi nimica. De ești înțelept, și acestea nu te pot împiedica de a te duce acolo și a te închina fiului lui Dumnezeu; căci acestea foarte bine se potrivesc cu înțelepciunea”, spune marele părinte al Bisericii.

50 comentarii

un crestin 25-12-2013 - 19:39

Cu tot respectul vreau sa atrag atentia autorului AP ca nu numai crestinii ortodocsi, catolici si greco-catolici sarbatoresc Nasterea Domnului la 25 Decembrie, an de an.Cultele crestine evanghelice sarbatoresc Craciunul la aceeasi data. Numai rusii sarbatoresc Craciunul in Ianuarie.

ionisus 27-12-2013 - 12:35

Si sirbii, nu doar rusii.

un crestin 25-12-2013 - 20:03

Daca nevoia noastra cea mai mare ar fi fost informatia,
Dumnezeu ne=ar fi trimis un educator.

Daca nevoia noastra cea mai mare ar fi fost tehnologia,
Dumnezeu ne-ar fi trimis un om de stiinta.

Daca nevoia noastra cea mai mare ar fi fost banii,
Dumnezeu ne-ar fi trimis un economist.

Daca nevoia noastra cea mai mare ar fi fost placerea,
Dumnezeu ne-ar fi trimis un entertainer.

Dar cum nevoia noastra cea mai mare a fost IERTAREA,
Dumnezeu ne-a trimis un MANTUITOR.

ValVerde 25-12-2013 - 20:54

Varianta imbunatatita:

Dar cum nevoia noastra cea mai mare a fost MOBILA DE BUCATARIE,
Dumnezeu ne-a trimis un TAMPLAR

sau

Dar cum nevoia noastra cea mai mare a fost IGNORANTA
Dumnezeu ne-a trimis CREDINTA.

🙂
Craciun Fericit, crestine !

digital 25-12-2013 - 21:58

că tare prost mai ești!!!
Crăciun Fericit, bă tâmpitule!

UnUL 25-12-2013 - 22:28

A doua partea „urării” o anulează întru totul pe prima, Degețel, și te descalifică, la fel ca limbajul folosit de Bășinel. Este evident că spiritul Crăciunului vă este total străin.

Antibasistul 26-12-2013 - 03:03

Cretin te-ai nascut cretin vei murii, ca toți basiștii!!

UnUL 26-12-2013 - 08:46

”Vei muri” cu un singur i, de câte ori să-ți spun?! E încă o dovadă că „cretinismul” pe care îl vezi la alții se află de fapt în tine.

UnUL 26-12-2013 - 23:57

Deci tu ești nu numai deasupra oricărei logici, dar și deasupra oricărei reguli de ortografie. Este, evident, un semn de paranoia în fază destul de avansată.

UnUL 27-12-2013 - 00:04

Vezi că a mai fost unul care le știa pe toate și era deasupra oricăror legi și reguli (inclusiv ale limbii române), dar a fost împușcat la Târgoviște !

Antibasistul 27-12-2013 - 09:33

Locul chiorului chel e la Tirgoviste!

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 25-12-2013 - 23:57

Esti , plin de zambete Valurenne!
Ai zarit si pe saliut-saliut linga Staul !

Rumegand !

un crestin 26-12-2013 - 03:32

Multumesc de urare, ValVerde ! De urarea aceea de dupa hohotul de ras.

Este si asta un semn ca razi de „imbunatatirea” ta si cum ca nevoia ta cea mai mare este ignoranta.

Doamne baga minte-n cap la noi.

ValVerde 26-12-2013 - 04:33

Hohotul de ris e ca sa arat ca vreau sa te necajesc.
Credinta nu rezolva ignoranta, ba chiar pe dos as spune eu.

Urarea e sincera. Iti doresc toate cele bune !

PS Nu stiu daca doamne-doamne e cel mai indicat sa se insarcineze cu proiectul asta, dar un pic de minte in plus e binevenita la oricine. (chiar si la mine… 🙂 )

UnUL 25-12-2013 - 22:31

Frumos spus, Creștine.
ValVerde, fie că ești creștin sau nu, ironia este deplasată în acest context.
SĂRBĂTORI FERICITE TUTUROR!

un crestin 26-12-2013 - 03:42

UNUL,

multumesc frumos.
Am aflat de pe forum ca esti greco-catolic. si cred ca ai o cumpana dreapta in a judeca primul alineat din mesajul de Craciun. Locuind in Cluj dai la tot pasul de biserici reformate, evanhelice, luterane, etc. Sunt crestine, sau nu?

UnUL 26-12-2013 - 08:43

Categoric, da. Sunt un adept al ecumenismului, și sper că într-o zi biserica creștină va redeveni una. Dar la ora asta toate bisericile creștine, fie ele ortodoxe, catolice, protestante sau neoprotestante au aceeași legitimitate și același drept să existe și să își manifeste credința. Ne leagă pe toți credința în nașterea, crucificarea și învierea Mântuitorului. (Dacă uneori îmi exprim rezerve la adresa ortodoxiei este tocmai pentru intoleranța ei la adresa celorlalte biserici creștine.)

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 26-12-2013 - 12:20

Romanii sunt primitivi, inculti si superstitiosi.
Raspunde » Scris de UnUL la 22-04-2013 @ 15:22

Bigotismul ortodox e inca un semn al prostiei masive a acestui popor primitiv.
Raspunde » Scris de UnUL la 03-05-2013 @ 10:17
Stiu foarte bine, puisor. Era o aiureala totala. In primul rand, pe acest forum nu am intalnit niciodata numele Tony, Jancsi, Tataia, Marin, Mihnea V, etc. In rest, poti abera cat doresti, alaturi de dl Batca.
Raspunde » Scris de UnUL la 01-05-2013 @ 20:31
B o u l e n e, ti-am mai spus de 100 de ori ca eu semnez doar cu 2 nick-uri : Un roman si UnUL; tu semnezi cu vreo 4 si mai si faci pe n e b u n u l. (de fapt nu faci pe…; esti!)
Raspunde » Scris de UnUL la 01-05-2013 @ 20:28

…..

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 26-12-2013 - 12:33

Puisor, postarea asta am trimis-o pe vremuri cand semnam Ducu, asa că era normal să păstrez acest pseudonim; dar nu neg nicio secundă că îmi aparține. Nu am ce schimba la ea, o reiau așa cum am trimis-o prima dată, cu vreo 2 ani în urmă, pentru că rămâne la fel de valabilă. Nu te mai strofoca degeaba să mă „demaști”, că e pierdere de vreme.
Raspunde » Scris de UnUL la 08-05-2013 @ 12:32

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 26-12-2013 - 13:39

Mai b o u l e ne, ca fapt divers, sunt cadru didactic universitar, am un doctorat și am publicat 5 cărți și 36 de articole. (Nu am sa iți spun in ce domeniu.). Si nu erau elaborate după „modelul” lui Copy-paste Tonta ! Asa ca stiu ce e aceea cercetare. N-ai decât să crezi sau nu, puțin îmi pasă. Nu mă interesează părerile despre mine a tuturor c r e t i n i l o r.
Raspunde » Scris de UnUL la 22-05-2013 @ 13:07

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 26-12-2013 - 14:24

Evident înțeleg; spre deosebire de voi, eu am creier și îl și folosesc. De când postez pe forumurile ziarelor – adică de vreo 7-8 ani -(și spun foarte bine : ZIARELOR, la plural!), am folosit vreo 8 nick-uri – NU SIMULTAN, CI SUCCESIV, la unele renunțând destul de repede. De vreun an de când sunt pe forumul Zilei Vechi, am folosit doar 2 nick-uri … așa cum spuneam deja, și nu am de gând să repet a 10-an oară.
Raspunde » Scris de UnUL la 28-05-2013 @ 21:59

UnUL 26-12-2013 - 15:41

? ? ? ? ? ? ! ! ! ! ! ! ! ? ? ? ? ?

Antibasistul 26-12-2013 - 19:38

Ești cadru didactic la țigani, le cînți din țambal!

UnUL 26-12-2013 - 20:06

Bășine, delirează liniștit, nu dau 2 bani pe prostiile pe care le debitezi.

UnUL 26-12-2013 - 20:07

Scuze : ”Bășinel”

Antibasistul 28-12-2013 - 13:53

Ecumenismul sereist, toate bisericile se vor unii sub obladuirea SRI si KGB!!!

jan dinu 27-12-2013 - 00:20

Mah – JEGULE — cind vii cu un asemenea vocabular la — Nasterea Domnului —
esti un cunoi incalificabil ….
JD-USA

Antibasistul 27-12-2013 - 09:40

Te referi la tac-tu, frumoasa educație ți-a dat, tradiționala țiganeasca!

UnUL 27-12-2013 - 10:38

Bășinel, dl Dinu nu a dat niciodată dovadă de nesimțire și nu a murdărit Crăciunul cu bale toxice; tu, DA !!!

Antibasistul 27-12-2013 - 14:01

Iar vorbesti singur! Normal, esti internat la spitalul 9!

UnUL 27-12-2013 - 15:27

Ah, nu, Bășinel, dacă m-ai văzut pe acolo, să știi că eram doar în vizită. Aș fi venit să te văd și pe tine, dar nu mi-au permis să întru în secția de furioși, mi-au spus că ești în plină creză și că tocmai ți-au pus cămașa de forță.

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 27-12-2013 - 17:32

IN …VIZITa de lucru, JEGul bloghului ,
UnUL ca tine ,nu are ce cauta in ….societate !
Mincinosule , absolut totul de care ai postat, peacilea ,
Este o MINCIUNA , ordinara –O D I O S U L e !
…fui !

Antibasistul 27-12-2013 - 19:28

Magariule, nu recunosti niciodata ca esti in camașa de forța!

Antibasistul 27-12-2013 - 19:29

Postarii andrisata magariului un NUL!

UnUL 27-12-2013 - 20:45

@Antinumaiștiuce
Bășinel, eu vorbeam despre tine, cred că în momentul ăsta ești în plină criză de schizofrenie și nu mai știi exact cine ești și unde te afli.
@Parpanghel
?!?!?!?!?!?!?!?!

ionisus 27-12-2013 - 12:50

Nevoia cea mai mare a fost, si este, IUBIREA! si Iisus a schimbat legea talionului, „ochi pentru ochi si dinte pentru dinte”, cu legea IUBIRII: ” Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau, cu toata inima ta,cu tot sufletul tau si cu tot cugetul tau”-porunca cea dintai si „Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti”- a doua porunca.Deci draga crestine, o minima informare era binevenita daca vrei sa fii credibil.Din pacate, multi vorbesc in numele lui Iisus, citand din surse indoielnice sau promovandusi propriile dorinte ca fiind citate din Evanghelii.

Pribeagul 27-12-2013 - 19:44

Isus a propovaduit iubirea aproapelui ca valoare suprema.

un crestinu, adoptind, probabil, interpretari moderne (este posibil sa fie si o formulare proprie), a scos in evidenta rolul lui Isus ca mintuitor.

Romania ne-a facut mostenitori ai acestor minunate traditii, n-avem cum sa n-o iubim!

Ad 27-12-2013 - 20:07

Zeii sa te trimita in Tartar! Creatorul, Dumnezeu sau cum vrei sa-i spui dumneata nu e o traditie sau interpretare a unor bibezi semisalbaticiti . Noi suntem creatia si nu suntem creatorii creatiei ca asta e blasfemie.

ValVerde 27-12-2013 - 20:16

Biftec Tartar..mmmm…vin si eu !

Hihihi…noi nu suntem creatorii creatiei, noi suntem creatorii legendei creatiei si asta nu e blesfamie pentru ca legendele sunt imune la insulte.

Na ! dovedeste ca nu-i asa !

Ai dreptate, sarmalele sunt o traditie, Dumnezeu e o convenienta. 🙂

Ad 27-12-2013 - 20:29

Fiecare legenda are o infinitate de variante in care fiecare e diferita de realitate .

Antibasistul 28-12-2013 - 13:59

Porcule basist ValV. esti un barbar ca toți basistii, maninci carne cruda macinata, asta-i biftec barbar tatar, cu o leaca de ou crud si ceapa taiata marunt, pttiu barbarule!

UnUL 28-12-2013 - 14:02

După cum se vede, Bășinel a înțeles perfect învățătura lui Cristos privind iubirea; ultima lui postare este încă o dovadă în acest sens (dacă mai era nevoie de vreo dovadă).

tomi 26-12-2013 - 20:23

Sarbatori fericite la toti de pe forum, inclusiv redactiei.
Sa aveti un Craciun placut si imbelsugat.
Sa aveti un an nou fericit si numai bine in viata, sanatate tuturor !
cu stima al vostru amic Tomi

ancuta 26-12-2013 - 21:51

merci!

Europeanuul 26-12-2013 - 22:08

Toate cele bune!

UnUL 26-12-2013 - 22:41

Mulțumim, domnule Tomi.

ValVerde 27-12-2013 - 20:08

„Magariule, nu recunosti niciodata ca esti in camașa de forța!”

===

Mai Huhule, tampit ai fost, idiot ai ramas, cretin vei fi in vecii vecilor amin (am luat in consideratie si reincarnarile viitoare)

A mai trecut un Craciun si n-ai invatat nimic !

Spune tu, mai dromaderule, cum poate sa recunoasca ceva si sa o transmita decit prin dactilografiere? Cum poate sa dactilografieze daca e in camasa de forta ?

Ai si uitat cit de incomode sunt camasile alea ?
Tot ce poti sa faci e sa scuipi. De ce crezi tu ca esti campion la scuipat?
Credeai ca esti talentat ? Nu guritza, asta vine dupa practica indelungata….

carpa ciuhuhu 27-12-2013 - 20:42

Corect de zile festive nu se recomanda folosirea camasilor cu prindere pe spate.

UnUL 27-12-2013 - 20:45

Multumim , domnule carpa .

Antibasistul 28-12-2013 - 10:17

Mda, ValV., si tu esti in camașa de forța, te tot scremi sa scri un mesaj, dar camașa nu te lasa, amin!

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult