Acasa Cultura-ReligieReligie Ofensiva ateismului în Franţa. Catolicii ies la război

Ofensiva ateismului în Franţa. Catolicii ies la război

scris de Adrian Pătruscă
0 afisari

Funcţionarii publici nu au voie cu cruciuliţe la gât. Femeile nu au voie cu văl pe faţă. Biserica e dată afară din spitale, şcoli şi armată. Iată răspunsul.

Dumnezeu este scos afară din FranţaBiserica catolică franceză a refuzat să participe la dezbaterea asupra laicităţii, iniţiată de Uniunea pentru Mişcarea Populară şi care a început marţi 5 aprilie. La fel ca şi restul cultelor din Franţa, catolicii sunt reprezentaţi de “observatori”. Dar răspunsul lor vine de la Lourdes, unde s-a deschis Adunarea Plenară de primăvară a episcopilor. Un răspuns dur, prin gura cardinalului André Vingt-Trois, arhiepiscop al Parisului şi Preşedinte al Adunării episcopale. Într-un discurs viguros, cardinalul a criticat condiţiile dezbaterii şi riscul pe care aceasta îl reprezintă pentru libertatea religioasă din Franţa, scrie La Croix.

După ce a evocat declaraţia Conferinţei responsabililor cultelor din Franţa, în care budişti, catolici, evrei, musulmani, ortodocşi şi protestanţi şi-au exprimat deja reticenţa, el a insistat asupra pericolului ca această dezbatere să cristalizeze un rău, dar şi să reducă înţelegerea laicităţii la “concepţia sa cea mai închistată”: aceea a refuzului oricărei expresii religioase în societate.

Arhiepiscopul Parisului a dat chiar şi exemple “de anumite practici administrative rezultate din această viziune”, citând dificultăţile întâmpinate de responsabilii religioşi în închisori, şcoli sau spitale.

Temerea Bisericii Catolice, exprimată de părintele Matthieu Rougé, capelan al parlamentarilor, este că “sub pretextul de a dori protejarea societăţii de religie, se va ajunge la limitarea oricărei expresii religioase în spaţiul public”.

Din acest punct de vedere, ultimele declaraţii ale ministrului de Interne Claude Guéant, care anunţa interzicerea portului însemnelor religioase pentru funcţionarii publici, nu au făcut decât să sporească temerile. Înăsprirea atitudinii faţă de religie se manifestă în tot spectrul parlamentar, de la stânga la dreapta, observă Părintele Rougé. Acesta a amintit că la o recentă dezbatere pe tema laicităţii, de data asta organizată de socialişti la Parlament, “tonul faţă de religie a fost extrem de dur, aceasta fiind asimilată deseori cu obscurantismul”.

Pe aceeaşi linie, Hippolyte Simon, arhiepiscop de Clermont a avertizat la Lourdes asupra “tentaţiei simplismului”: “responsabilii din administraţie cred, din lipsă de pregătire, că religiile sunt interşanjabile”. Sub pretextul respectării pluralismului religios statul tratează religiile “de o manieră generică”, fără să ţină cont de specificitatea fiecăreia, acuză oficialii catolici. Ei sunt neliniştiţi de tendinţa din închisori şi spitale de a nu rezerva cultelor decât o sală multireligioasă şi impersonală, fără a ţine cont de rolul pe care catolicii îl atribuie capelei. Sau, în contextul restricţiilor bugetare, de diminuarea părţii destinate cultului catolic în favoarea altor religii. Ceea ce devine foarte vizibil, scrie La Croix, în armată. Şi, mai voalat, în spitale.

“Nu avem nevoie de o mare dezbatere pentru a cunoaşte textele de referinţă şi, mai ales, a le pune în aplicare cu toleranţă şi inteligenţă”, a conchis Arhiepiscopul Parisului.

15 comentarii

Iulian JUGAREAN 07-04-2011 - 18:22

Voi cei ce va temeti sa experimentati existenta si doar va imaginati cum ar fi „analizati” asta

ADEVARUL FOOL POWER
Jihadul nu poate fi scos din Coran, acceptarea unui al doilea Isus (daruire de sine) este inacceptabila pentru cei cu crucea, adaptarea legii lui „Hipocrat” zdruncina toata temelia sistemului medical, nu mai ai nici pedeapsa cu moartea ca sa poti cumva inscena un proces lui Iulian, iar „executarea” (distrugerea) sau si/sau disparitia cadavrului inseamna doar pecetluirea a ceea ce Jugarean a afirmat inainte!

BELOVED CITIZEN OF THE PLANET
My name is Julian Stelian Jugarean. I can destroy terrorism by love. I donate my organs and blood, for adherents of al-Qaida to retentional life to destroy disbelief. Send a message to your politicians, for a transplant law to vote. If all people see on television or the Internet, only then can one understand the truth of eternal life. From Iuly, we are at the European Parliament, have an open letter to Pope Benedict XVI sent the press and informirt about it, and they are silent. None of these, want destroy terrorism?
The control of their lives have no Interese that they get the truth about eternal life, because otherwise they will be free and independent! Ask our names when we are still free, not silenced and not suppressed!
Talk to your friends and help with their contribution.
You can lose nothing, but all win!
Blog:jugarean.wordpress.com

A german and an romanian destroy terrorism with LOVE
http://www.youtube.com/watch?v=AQLHDcta3Yk
http://www.youtube.com/watch?v=WCHHNJWYhBE
http://www.youtube.com/watch?v=deiDoIfleiM
Julian Stelian JUGAREAN
Frank Peter HAENSCH

Ciu Huhu 11-04-2011 - 00:00

Logic: Sarkozy este evreu ateist la fel ca conducatorii Revolutiei din 1917 care erau evrei ateisti, da asemenea!!!

bog 07-04-2011 - 18:27

Si asta e doar inceputul. Stati sa vedeti ce o sa vina!

Ciu Huhu 11-04-2011 - 08:52

Draga Ziua de ce nu se poate accesa a doua si a treia pagina de comentarii a fiecarui articol?
Cu respect si consideratie Ciu Huhu.

u s 07-04-2011 - 20:21

Pai trebuie eliminata scarba asta ji doveasca din fruntea statului francez. Mai vedem dupa aia.

george 07-04-2011 - 23:02

corectare text:

Bravo!Uite unul cu un comentar inteligent,explicit si pe larg,ca intotdeauna.
Demnitate si intelectualitate………

Ho Ciu Tzi 08-04-2011 - 05:32

da de unde, asta este LIBERAL la sange, ia vezi Union for a Popular Movement daca nu e un amestec de liberali de toate sorturile. Bai, asa sa sti, toate rautatile in istorie vin de la liberali, astia nu au nici mana nici tata, de principii nici nu mai vorbesc.

Hokusai San 08-04-2011 - 05:38

Uf, oare cand o sa mai scapa civilizatia umana de pacostea liberala?

Hokusai San 08-04-2011 - 05:39

iar furi ID-uri?

Ciu Huhu 10-04-2011 - 06:45

Folosesti acest vechi nick al meu hotule portocaliu, toti portocalii sinteti hoti !

vasile 08-04-2011 - 11:32

Biserica e dată afară din spitale, şcoli şi armată. Iată răspunsul. Asta este un lucru excelent. Numai in aceste consditii se realizeaza liberatea de constiinta. Religia se paractica in famile si in biserici, capele, lacase de cult. Cine vrea merge sa se inchine cine nu, nu. Si asa trupul fara viata se duce in mormant iar sufletul, care suflet? adica spiretul, adica constiinta, nu mai exista nici ele dupa moartea trupului. Insa eu nu condam religia si credinta in Dumnezeu, ele sunt foarte folositoare omului, morala crestina cea mai valoroasa morala. Cand Basesku si Bok ne iau ultima speranta la veata, credinta in Dumnezeu ne mai aliniaza suferinta.

Ciu Huhu 11-04-2011 - 08:21

Ai dreptate cu exceptia afirmatiei ca dupa moartea corpului uman constiinta dispare, nu e adevarat!

Dupa moartea corpului fizic, constiinta care e un fel de corp energetic-spiritual continua sa existe si dupa citiva ani se reincarneaza in alt corp fizic.
Citeste cartile lui Michael Newton, doctor in psihologie, si ale psihiatrului Stanislav Grof si vei intelege!

Ciu Huhu 10-04-2011 - 23:56

Logic: presedintele Frantei, Sarkozy este evreu, conducatorii revoluitiei bolsevice ATEISTE din 1917 in Rusia au fost evrei ateisti, deci si Sarkozy este ateist!

jan dinu 11-04-2011 - 05:13

Bai CiuCiuHu ,tu nu obosesti niciodata ??!
Muncesti tare fara plata ??…
JD-USA

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult