Acasa Cultura-ReligieReligie Papa Benedict al XVI-lea: Mesaj pacificst cu ocazia Paştelui catolic

Papa Benedict al XVI-lea: Mesaj pacificst cu ocazia Paştelui catolic

scris de Laurentiu Banches
9 afisari

Cu ocazia Paştelui catolic, Papa Benedict al XVI-lea a cerut să fie încetate persecuţiile împotriva creştinilor şi violenţele din Siria.

Papa Benedict al XVI-lea (foto: theologhia.wordpress.com)

Duminică, Papa Benedict a vorbit în faţa celor peste 100.000 de credincioşi adunaţi în Vatican cu ocazia zilei de Paşti. Conform Agerpres, acesta speră ca învierea Domnului „să poată da speranţă Orientului Mijlociu, pentru ca toate componentele etnice, culturale şi religioase să colaboreze pentru binele comun şi pentru respectarea drepturilor omului”. El a cerut, de la balconul central al basicilii Sfântul Petru, să fie încetate vărsările de sânge din Siria  şi i-a îndemnat pe israelieni şi palestinieni „să reia cu curaj procesul de pace”.

În mesajul său „Urbi et Orbi”, Papa Benedict al XVI-lea a cerut „stabilitate şi dezvoltare” în Irak şi a condamnat recentele „atacuri teroriste sălbatice” ce au avut loc asupra unei biserici creştine în Nigeria. În finalul mesajului de Paşti, deşi obosit, Papa a urat lumii în 65 de limbi diferite să aibe parte de sărbători pascale fericite.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult