Papa de la Roma contestă data naşterii Mântuitorului | Ziua Veche
Acasa Cultura-ReligieReligie Papa de la Roma contestă data naşterii Mântuitorului

Papa de la Roma contestă data naşterii Mântuitorului

scris de C.P.
30 afisari

Calendarul folosit astăzi de creştini este greşit, anunţă liderul Bisericii Catolice. Acest calendar, ce începe de la naşterea Mântuitorului, a fost creat de călugărul Dionisie Exiguul în secolul al VI-lea (sfântul s-a născut în Dobrogea în anul 470 şi a murit la Roma în 545). Papa spune că „Dionisie Exiguul a făcut o greşeală de câţiva ani în calculele sale. Data adevărată a naşterii lui Iisus a avut loc cu câţiva ani înainte”.

Numeroşi cercetători şi istorici au contestat data naşterii lui Iisus, născând numeroase discuţii între teologi şi alţi exegeţi, însă acum este pentru prima dată când liderul Bisericii Catolice ridică semne de întrebare pe această temă.

Cartea publicată de Papa Benedict, intitulată „Jesus of Nazareth: The Infancy Narratives”, a fost publicată în limba engleză în cursul acestei săptămâni. Editura a tipărit deja milioane de exemplare, aşteptându-se să fie un best-seller, la fel ca primele două cărţi din trilogie. De asemenea, se estimează că volumul va fi tradus în 20 de limbi, urmând să fie publicat în 72 de ţări.

Suveranul Pontif relatează că Evanghelia după Matei susţine că Iisus s-a născut atunci când Irod cel Mare era regele Iudeei. Cu toate acestea, dat fiind că Irod a murit în anul 4 î. Hr., acest lucru înseamnă că Iisus s-a născut cu câţiva ani înainte de data consemnată în calendarul lui Dionisie exiguul.

Cartea Suveranului Pontif nu este prima scriere ce contestă data naşterii lui Iisus. Exegeţii dispută această dată încă de acum câteva secole. De altfel, Evanghelia după Luca susţine că naşterea lui Iisus a avut loc atunci când Quirinius era guvernatorul Siriei, în anul 6 d. Hr.

Papa Benedict mai scrie că, în ciuda a ceea ce se crede în mod popular, la naşterea lui Iisus nu a asistat vreun animal. „Nu este menţionat niciun animal în Evanghelii”, scrie Suveranul Pontif.

De asemenea, autorul subliniază că Imaculata Concepţie este „o piatră de temelie a credinţei creştine”, fiind un semn al „puterii creative a lui Dumnezeu”. „Dacă Dumnezeu nu are putere asupra materiei, atunci pur şi simplu el nu este Dumnezeu”, argumentează Papa. „Dar el are această putere, iar prin concepţia şi învierea lui Iisus Hristos a dat naştere unei noi creaţii”, afirmă Papa Benedict al XVI-lea.

5 comentarii

ValVerde 25-11-2012 - 19:29

This stupid Pope fucks-up the Christmas shopping season.

un crestin 26-11-2012 - 04:50

Draga Vale,
pentru lucrurile duhovnicesti este nevoie de o gandire si vorbire duhovniceasca,

Dar tu, ca om firesc ce esti, nu primesti lucrurile Duhului lui Dumnezeu caci pentru tine sunt o nebunie; si nici nu le poti intelege, pentru ca trebuiesc judecate duhovniceste,

Intelepciunea crestina se obtine prin innoirea mintii in mod continuu.
Cand auzi cuvantul METANOIA sa stii ca asta inseamna: innoirea mintii. Asa sa te ajute Dumnezeu !

ValVerde 26-11-2012 - 15:41

Darga Crestine,

1. „pentru lucrurile duhovnicesti este nevoie de o gandire si vorbire duhovniceasca”

De ce?
De ce trebuie sa vorbiti pasareasca voastra ca sa va intelegeti unul pe altul?

2. ” judecate duhovniceste”

Se aplica alta logica? Alt sistem de evaluare?

3. ” Intelepciunea crestina” = oxymoron

4. ” Asa sa te ajute Dumnezeu !”

Multumesc pentru gindul bun, dar judecind neduhovniceste, se naste intrebarea: care Dumnezeu ? Daca Dumnezeul tau e fals, imi urezi ceva in legatura cu un d-zeu eretic in ochii d-zeului adevarat, si daca d-zeul adevarat e rau, razbunator si circotas ca d-zeul tau, nu crezi ca ma bagi in probleme? 🙂

Vasile 26-11-2012 - 09:42

Papa Benedict in lipsa de ocupatie da si el cu presupusul.Cred ca varsta a inceput sa-i faca probleme. Asta e un semn ca vin ,,alegerile papale ,cat de curand.

Petrus 26-11-2012 - 21:01

Problema care trebuie dovedita nu este data nasterii ci daca s-a nascut vreodata. Pana acum lipseste orice dovada istorica cum ca ar fi existat. „Evangheliile” canonice, scrise de anonimi greci neparticipanti la evenimente, la multe zeci de ani dupa, din auzite, la 1500 de km si in alta limba, nu sunt izvoare istorice, ci propaganda religioasa.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult